Instanțele din Capitală au dispus, marți și miercuri, arestarea preventivă a 20 de manifestanți violenți care au atacat forțele de ordine la protestul de săptămâna trecută din Piața Victoriei.
Alți trei bărbați au fost plasați în arest la domiciliu, iar patru persoane sunt cercetate sub control judiciar.
Acesta este bilanțul perchezițiilor efectuate marți în 16 județe, când au fost aduse 27 de persoane la audieri.
Tot în acest caz, instanțele de judecată au dispus săptămâna trecută arestarea preventivă a cinci persoane, iar alte cinci au fost plasate în arest la domiciliu.
Procurorii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de instigare publică, ultraj, tulburarea ordinii și liniștii publice, distrugere și lovirea sau alte violențe, față de 40 de persoane, în contextul protestului desfășurat la data de 15 septembrie în Piața Victoriei din București.
'În fapt, la data de 15 septembrie, în contextul protestului desfășurat în Piața Victoriei, o parte dintre participanți ar fi exercitat acte de violență și ar fi proferat amenințări la adresa jandarmilor aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu. Astfel, mai multe obiecte, respectiv borduri, sticle, garduri metalice și obiecte pirotehnice, ar fi fost aruncate de către participanții violenți în direcția efectivelor de jandarmi', a transmis Poliția Capitalei.
De asemenea, conform polițiștilor, unii dintre manifestanți ar fi adoptat un comportament fizic agresiv, lovind cu pumnii, picioarele și cu obiecte din lemn, respectiv bâte, mai mulți jandarmi, iar unii dintre ei ar fi exercitat acte de violență fizică asupra a două persoane angajate ale unui trust media. AGERPRES/(AS - redactor: Eusebi Manolache, editor: Florin Marin, editor online: Simona Aruştei)
Bilanț al descinderilor la protestatarii violenți din Piața Victoriei: 20 - arestați preventiv, 3 - arest la domiciliu

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Crima din Vâlcea/Tânărul cercetat pentru omor, dat în urmărire; a fost emis mandat de arestare preventivă
Tânărul în vârstă de 30 de ani, cercetat pentru omor în cazul femeii care a fost găsită decedată într-o valiză ce plutea pe râul Olt, în zona barajului de la Ioneșt
Crima din Vâlcea/Pete ce par a fi de sânge găsite pe o saltea în dormitorul suspectului; procurorii cer mandat de arestare
Mai multe pete ce par a fi de sânge au fost găsite pe o saltea, miercuri, în timpul unei percheziții efectuate la domiciliului tânărului suspectat în cazul de omor al unei tinere al căre
Constanța: Trei tinere, cercetate penal după ce au agresat o adolescentă de 15 ani; imaginile au apărut în mediul online
O tânără de 19 ani a fost arestată preventiv, o adolescentă de 16 ani, arestată la domiciliu, și o a treia fată, de 14 ani, este anchetată, după ce în mediul online au apărut imagini cu acestea agresând fizic și amenințând o minoră de 15 ani, a informat, miercuri, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Constanța. Conform sursei citate,
Crește numărul aleșilor locali care își pierd mandatul după intrarea în vigoare a 'amendamentului Fritz'
Numărul aleșilor locali care își pierd mandatul sau funcția după intrarea în vigoare a modificărilor la Legea integrității, printre care și 'amendamentul Fritz', a crescut la 67, dintre care 11 sunt primari. Agenția Națională de Integritate a anunțat miercuri, într-un comunicat de presă, o actualizare a listei cu aleșii locali al căro
Bărbat trimis în judecată după ce a îndemnat publicul pe Facebook la violențe împotriva magistraților
Un bărbat din Capitală a fost trimis în judecată de Parchetul General, fiind acuzat că a îndemnat oamenii, în mesaje postate pe Facebook, la acțiuni violente împotriva magistraților. 'în luna august 2025, inculpatul a îndemnat publicul pe platforma online Facebook să săvârșească infracțiuni (de violare de d
Vâlcea: Tânăra găsită decedată într-o valiză ce plutea pe Olt a fost identificată; un suspect e căutat
Tânăra găsită decedată într-o valiză ce plutea pe râul Olt, în zona barajului Ionești din județul Vâlcea, a fost identificată, iar rezultatele necropsiei au indicat că a avut o moarte violentă, care s-a produs prin șoc traumatic și homoragic, autoritățile judiciare căutând în legătură cu acest caz un suspect, un bărbat &
Fostul preot Cristian Pomohaci, vizat de noi acuzații într-un dosar de pornografie infantilă (surse)
Procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Târgu Mureș au efectuat miercuri trei percheziții în București, Cluj Napoca și în localitatea Șaru Dornei, județul Suceava, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunii de pornografie infantilă. ''Din actele de urmărire penală a reieșit faptul că, în intervalu
Un bulgar a fost prins în județul Dolj cu 3 kg de cocaină și 11 kg de canabis
Un cetățean bulgar în vârstă de 51 de ani a fost prins în județul Dolj având în portbagajul mașinii 3 kilograme de cocaină și 11 kilograme de canabis. El a fost reținut de procurorii DIICOT pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic internațional și intern de droguri de risc și mare risc. '









