Moderatoarea TV Denise Rifai s-a prezentat vineri la DNA, unde va fi audiată de procurori în dosarul în care primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, este acuzat de luare de mită.

La intrare în sediul DNA, Denise Rifai a refuzat să dea declarații în fața presei.

Ciprian Ciucu este acuzat că, în timpul campaniei electorale din noiembrie - decembrie 2025, a primit de la doi oameni de afaceri foloase necuvenite constând în servicii de publicitate și consultanță electorală, în schimbul eliberării unei autorizații și a unui certificat de urbanism pentru un proiect imobiliar.

Ancheta în acest caz a pornit de la investigarea unui alt caz de corupție de la Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc (ONJR).

Potrivit unor articole din presa centrală, acest al doilea dosar o vizează și pe Denise Rifai, alături Odeta Nestor, fosta șefă a Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN), considerată o apropiată a primarului Ciprian Ciucu. AGERPRES/(AS - redactor: Eusebi Manolache, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ady Ivaşcu)