Direcția Națională Anticorupție (DNA) - Serviciul Teritorial Cluj a trimis în judecată, în luna septembrie, mai multe cadre ale MAI, în cadrul unor dosare penale finalizate care nu au fost mediatizate la zi.
'Prezentăm o selecție a unor dosare penale finalizate în luna septembrie 2025, care nu au fost mediatizate la zi, în care procurorii anticorupție au dispus trimiterea în judecată sau sesizarea instanței de judecată cu acord de recunoaștere a vinovăției, după cum urmează: 1. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților: Croitor Adrian-Filon, ofițer de poliție de frontieră cu grad de subcomisar în cadrul I.G.P.F. - Sectorul Poliției de Frontieră Aeroport Cluj-Napoca; Nagy Elena-Georgiana, agent de poliție de frontieră cu grad de agent șef adjunct în cadrul I.G.P.F. - Sectorul Poliției de Frontieră Aeroport Cluj-Napoca și Horvat Cristina-Florentina, agent de poliție de frontieră cu grad de agent principal în cadrul IGPF-Sectorul Poliției de Frontieră Aeroport Cluj-Napoca, toți pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit', se arată într-un comunicat trimis luni de DNA.
Potrivit sursei citate, la data de 10 iunie 2023, inculpații Croitor Adrian-Filon, Nagy Elena-Georgiana și Horvat Cristina-Florentina, în calitate de lucrători ai poliției de frontieră, cu încălcarea atribuțiilor de serviciu prevăzute în legislația națională privind regimul de trecere a frontierelor de către persoane, nu s-ar fi sesizat cu privire la trecerea frauduloasă a frontierei de stat a României de către doi cetățeni nigerieni, care intraseră fraudulos în România în data de 09 iunie 2023, prin substituire de persoană și ar fi permis acestora să părăsească, în același mod fraudulos, teritoriul României.
În concret, la data de 9 iunie 2023, cei doi cetățeni extra-comunitari, ar fi intrat ilegal în România prin Punctul de Trecere al Frontierei Aeroport (P.T.F.A.) Cluj-Napoca, iar la data de 10 iunie 2023, aceiași cetățeni, ar fi ieșit ilegal din țară, prin același punct de trecere, prin substituire de persoane, la controlul de frontieră prezentând pașapoartele eliberate de autoritățile nigeriene pe numele altor cetățeni nigerieni.
'La momentul prezentării pe sensul de intrare în țară, cei doi cetățeni extra-comunitari au susținut că scopul intrării în România este participarea la o activitate artistică în seara de 09.06.2023, desfășurată în interiorul unui local din municipiul Cluj-Napoca, urmând să părăsească țara a doua zi. În data de 10.06.2023, cei doi cetățeni extra-comunitari s-au prezentat pe sensul de ieșire din țară dorind să se îmbarce la zborul cu destinația Bergamo, Italia. Cu această ocazie, lucrătorii poliției de frontieră au constatat existența diferențelor dintre fotografiile existente pe pașapoarte și persoanele în cauză, motiv pentru care au solicitat un control suplimentar. În urma verificărilor efectuate de agent șef adjunct de poliție Nagy Elena-Georgiana, aceasta nu ar fi constatat existența unor probe cu privire la substituirea de persoane care să impună luarea unor măsuri legale. Ulterior, beneficiind de sprijinul celor trei inculpați, cei doi cetățeni extra-comunitari ar fi fost lăsați să părăsească teritoriul României folosindu-se de documente de călătorie care nu le aparțineau', se mai arată în comunicatul DNA.
Dosarul de urmărire penală a fost trimis spre judecare Tribunalului Cluj. AGERPRES/ (AS-redactor: Marius Septimiu Avram, editor: Karina Olteanu, editor online: Ady Ivaşcu)
Cluj: DNA a trimis în judecată mai multe cadre MAI

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Poliția Română: Peste 2.500 de activități de prevenire și informare, derulate în unitățile de învățământ, în ultima săptămână
Poliția Română informează că a derulat peste 2.500 de activități de prevenire și informare în unitățile de învățământ preuniversitar, în perioada 11-17 septembrie. Totodată, polițiștii au inclus unitățile de învățământ în itinerariile de patrulare, în special pe timpul venirii și plecării elevilor, reiese d
IGPR: Peste 65 de milioane de țigarete și 9,7 tone de tutun, capturate de polițiști în primele opt luni
Peste 65 de milioane de țigarete și aproximativ 9,7 tone de tutun au fost descoperite și indisponibilizate de polițiști, în primele opt luni ale anului 2026, în cadrul acțiunilor pentru combaterea contrabandei cu tutun și produse din tutun, informează Inspectoratul General al Poliției Române. Potrivit unui comunicat transmis sâmbătă,, &
Poliția Română: Prejudicii de aproape 100 de milioane de lei din fraude online cu investiții în acțiuni și criptomonede
Prejudiciile din fraudele online cu investiții în acțiuni și criptomonede înregistrate în primul semestru al anului 2026 se ridică la aproape 100 de milioane de lei, potrivit unui studiu al Poliției Române în care au fost analizate peste 1.200 de sesizări înregistrate la nivel național. Institutul de Cercetare și Prevenire a
Crimă Cenei/ 15 ani detenție pentru unul dintre adolescenții criminali și daune de peste 1 milion de euro
Tribunalul Timiș a decis, vineri, internarea într-un centru de detenție pe o perioadă de 15 ani a unuia dintre minorii implicați în crima de la Cenei (M.D.A), în care victimă a fost Mario Berinde, în vârstă de 15 ani. Infracțiunile reținute în sarcina lui M.D.A. sunt de omor calificat și profanare de cadavre
Omar Hayssam rămâne deocamdată în România
Curtea de Apel București a anulat vineri decizia autorităților privind luarea lui Omar Hayssam în custodie de către polițiștii de la imigrări în vederea îndepărtării din România. 'Admite plângerea. Anulează ordonanța nr. 6456/III-11/2026 emisă la data de 12.09.2026 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București - Secț
Brașov: Bărbat care a încălcat dispozițiile instanței privind încredințarea copilului, reținut pentru 24 de ore
Un brașovean s-a ales cu dosar penal după ce și-a reținut copilul la locuința sa timp de mai bine de doi ani încălcând dispozițiile instanței privind încredințarea minorului. Conform unui comunicat remis, vineri, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, minorul avea domiciliul stabilit la mama sa. '
Declic pierde procesul în care contesta numirea Liei Savonea în fruntea Instanței supreme
Declic a anunțat că înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins cererea în care contesta procedura de la CSM privind numirea Liei Savonea ca președinte al Instanței supreme. 'înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), instanță condusă de Lia Savonea, a decis, joi, să respingă cererea Declic prin care Comunitatea a co









