Patru persoane acuzate că au îngropat ilegal cantități importante de deșeuri neprelucrate într-o fostă balastieră de pe raza județului Prahova au fost condamnate, miercuri, la amendă penală în urma încheierii unor acorduri de recunoaștere a vinovăției cu procurorii.
Potrivit portalului instanțelor de judecată, Judecătoria Ploiești s-a pronunțat în dosarul în care a fost sesizată cu acordul de recunoaștere a vinovăției în cazul celor patru inculpați.
Astfel, inculpatul Cristian Burlacu va executa amenda penală de 117.332 lei, Dobre Cristina - 52.800 lei, Adrian Nistoroiu-Vuță - 117.332,16 lei, Florin-George Simion - 26.100 lei.
Decizia nu este definitivă.
În urmă cu câteva săptămâni, Judecătoria Ploiești a admis acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu inculpatele persoane juridice SC Solid Waste Operation SRL și SC Lifting Profesional SRL cu privire la efectuarea a 1.212 transporturi cu avize falsificate către o fostă balastieră din apropierea localității prahovene Târgșoru Vechi.
Astfel, instanța a condamnat cele două inculpate acuzate de nerespectarea condițiilor privind regimul deșeurilor și participație improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată la plata amenzii sumei de câte 735.000 de lei.
Potrivit actelor de la dosar, anchetatorii au stabilit că materialul de umplere descărcat și depozitat pe amplasamentul fostei balastiere avea aspect de deșeuri municipale nesortate, având un conținut ridicat de plastic, sticlă și un miros pestilențial, specific deșeurilor menajere.
În documentele citate se arată că cele două firme au inițiat, coordonat, controlat și urmărit transporturi de deșeuri municipale amestecate trecute în avize de transport în mod fals drept material de umplere tip compost sau material ruat (la anumite transporturi reținute în faza procesuală inițială, această abreviere traducându-se în realizare de umplutură de aducere la cotă teren), avizele false fiind corespunzătoare unui număr total de 1.212 transporturi.
'La baza pereților excavației, în zona de umplere există/sunt depozitate cantități mari de deșeuri municipale amestecate, netratate/nesortate, alcătuite din deșeuri material plastic - sticle plastic (...), diverse flacoane (alimentare, cosmetice), alte ambalaje alimentare (cutii, pungi, doze/rezerve cafea/cafetieră), blistere medicamente, folii etc., deșeuri metalice - cutii conserve, doze suc/bere, flacoane cosmetice (spray-uri), piese bunuri casnice, deșeuri sticlă - sticle, borcane, diferite ambalaje provenite din industria alimentară etc. În plus, în toată zona de depozitare se resimțea olfactiv un puternic miros dezagreabil, persistent, înțepător, specific deșeurilor municipale amestecate. Este evident că aceste deșeuri municipale amestecate depozitate/eliminate aici nu au trecut printr-un proces de tratare, sortare, mărunțire, deoarece deșeurile reciclabile din componență sunt amestecate (plastic, metal, sticlă), de dimensiuni mari (5-10-20 cm), iar mai multe dintre flacoane, recipiente, sticle sunt intacte, întregi (netrecute prin ciur, site de separare, fără să fie sortate, tocate, mărunțite). Folosirea deșeurilor municipale amestecate, netratate/nesortate ca umplutură pentru aducerea excavației la cota inițială a terenului reprezintă o infracțiune de mediu extrem de gravă și anume îngroparea deșeurilor', se precizează într-o notă de constatare a comisarilor de mediu invocată în dosar.
În noiembrie 2023, patru persoane au fost arestate preventiv într-un dosar instrumentat la acel moment de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești privind circuitul ilegal al deșeurilor.
Este vorba, conform portalului instanțelor de judecată, despre inculpații Cristian Burlacu - cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de 'colectarea, transportul sau valorificarea de deșeuri, inclusiv controlul acestor operațiuni și întreținerea ulterioară a spațiilor de eliminare, inclusiv acțiunile întreprinse de comercianți sau brokeri în procesul de gestionare a deșeurilor, cu încălcarea dispozițiilor legale în domeniu', Cristina Dobre - acuzată de 'îngroparea deșeurilor' (5 acte materiale) și 'eliminarea, deținerea, păstrarea deșeurilor în afara spațiilor autorizate', Adrian Nistoroiu-Vuță - acuzat de instigare la 'îngroparea deșeurilor' (5 acte materiale), instigare la 'eliminarea, deținerea, păstrarea deșeurilor în afara spațiilor autorizate' și 'colectarea, transportul sau valorificarea de deșeuri, inclusiv controlul acestor operațiuni și întreținerea ulterioară a spațiilor de eliminare, inclusiv acțiunile întreprinse de comercianți sau brokeri în procesul de gestionare a deșeurilor, cu încălcarea dispozițiilor legale în domeniu' și Florin-George Simion - cercetat pentru complicitate la 'îngroparea deșeurilor' (5 acte materiale).
Aceste patru persoane fizice au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției cu procurorii. AGERPRES/(AS - redactor: Anamaria Constantin, editor: Karina Olteanu, editor online: Ada Vîlceanu)
Prahova: Patru persoane acuzate că au îngropat ilegal cantități mari de deșeuri neprelucrate, condamnate la amendă penală

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Poliția Română: Peste 2.500 de activități de prevenire și informare, derulate în unitățile de învățământ, în ultima săptămână
Poliția Română informează că a derulat peste 2.500 de activități de prevenire și informare în unitățile de învățământ preuniversitar, în perioada 11-17 septembrie. Totodată, polițiștii au inclus unitățile de învățământ în itinerariile de patrulare, în special pe timpul venirii și plecării elevilor, reiese d
IGPR: Peste 65 de milioane de țigarete și 9,7 tone de tutun, capturate de polițiști în primele opt luni
Peste 65 de milioane de țigarete și aproximativ 9,7 tone de tutun au fost descoperite și indisponibilizate de polițiști, în primele opt luni ale anului 2026, în cadrul acțiunilor pentru combaterea contrabandei cu tutun și produse din tutun, informează Inspectoratul General al Poliției Române. Potrivit unui comunicat transmis sâmbătă,, &
Poliția Română: Prejudicii de aproape 100 de milioane de lei din fraude online cu investiții în acțiuni și criptomonede
Prejudiciile din fraudele online cu investiții în acțiuni și criptomonede înregistrate în primul semestru al anului 2026 se ridică la aproape 100 de milioane de lei, potrivit unui studiu al Poliției Române în care au fost analizate peste 1.200 de sesizări înregistrate la nivel național. Institutul de Cercetare și Prevenire a
Crimă Cenei/ 15 ani detenție pentru unul dintre adolescenții criminali și daune de peste 1 milion de euro
Tribunalul Timiș a decis, vineri, internarea într-un centru de detenție pe o perioadă de 15 ani a unuia dintre minorii implicați în crima de la Cenei (M.D.A), în care victimă a fost Mario Berinde, în vârstă de 15 ani. Infracțiunile reținute în sarcina lui M.D.A. sunt de omor calificat și profanare de cadavre
Omar Hayssam rămâne deocamdată în România
Curtea de Apel București a anulat vineri decizia autorităților privind luarea lui Omar Hayssam în custodie de către polițiștii de la imigrări în vederea îndepărtării din România. 'Admite plângerea. Anulează ordonanța nr. 6456/III-11/2026 emisă la data de 12.09.2026 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București - Secț
Brașov: Bărbat care a încălcat dispozițiile instanței privind încredințarea copilului, reținut pentru 24 de ore
Un brașovean s-a ales cu dosar penal după ce și-a reținut copilul la locuința sa timp de mai bine de doi ani încălcând dispozițiile instanței privind încredințarea minorului. Conform unui comunicat remis, vineri, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, minorul avea domiciliul stabilit la mama sa. '
Declic pierde procesul în care contesta numirea Liei Savonea în fruntea Instanței supreme
Declic a anunțat că înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins cererea în care contesta procedura de la CSM privind numirea Liei Savonea ca președinte al Instanței supreme. 'înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), instanță condusă de Lia Savonea, a decis, joi, să respingă cererea Declic prin care Comunitatea a co









