Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, au efectuat, miercuri, 4 percheziții domiciliare, în Drobeta Turnu Severin, la sediul unei instituții de învățământ preuniversitar și la locuințele unor persoane bănuite de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și fals în declarații.

Potrivit IPJ Mehedinți, polițiștii au pus în aplicare și un mandat de aducere emis de organele de cercetare penală.

'Din probatoriul administrat în cauză a reieșit că un bărbat de 36 ani, din municipiul Drobeta-Turnu Severin, ar fi depus mai multe documente la o instituție de învățământ universitar, acte eliberate de o instituție de învățământ preuniversitar din municipiul Drobeta -Turnu Severin, ca urmare a promovării unui concurs organizat în cursul anului 2023, documente care s-au dovedit că ar fi fost eliberate în fals. O persoană a fost condusă la sediul poliției pentru audieri', informează IPJ Mehedinți.

Cercetările sunt continuate. AGERPRES/(AS - redactor: Maria Mitrică, editor: Irina Poenaru, editor online: Anda Badea)