Un bărbat de 35 de ani din orașul Filiași, județul Dolj, a fost arestat preventiv, fiind acuzat că și-ar fi violat fiica vitregă în vârstă de 12 ani.

Potrivit IPJ Dolj, polițiștii au fost sesizați de fratele de 17 ani al fetei, care a anunțat poliția cu privire la faptul că tatăl vitreg, de 35 de ani, ar fi întreținut raporturi sexuale cu sora apelantului, de 12 ani.

'Din cercetările efectuate de polițiști, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Filiași, s-a stabilit că, în perioada iunie-septembrie 2025, bărbatul, profitând de starea de vulnerabilitate a fiicei vitrege, ar fi întreținut cu aceasta raporturi sexuale. În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol săvârșit asupra unui minor și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj', a informat, vineri, IPJ Dolj.

Cel în cauză a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Este al doilea caz de acest fel din județul Dolj petrecut într-o săptămână. AGERPRES/(AS - redactor: Maria Mitrică, editor: Irina Poenaru, editor online: Ada Vîlceanu)