Știri internaționale
Fereastra ta către lumea întreagă, află ce se întâmplă dincolo de granițe
Iranul și Statele Unite, de acord asupra unei foi de parcurs pentru un acord definitiv în termen de 60 de zile
Statele Unite și Iranul au convenit asupra unei 'foi de parcurs' pentru a ajunge la un acord final în termen de 60 de zile pentru a pune capăt războiului din Orientul Mijlociu, în timpul primei runde de discuții din Elveția, au anunțat luni mediatorii pakistanezi și qatarezi, transmite AFP. Delegațiile 'au convenit asupra unei foi de parcurs care vizează ajungerea la un acord final în termen de 60 de zile, punând astfel bazele pentru începerea imediată a unor discuții tehnice suplimentare' care vor continua în această săptămână în Elveția, au scris guvernele pakistanez și qatarez într-o declarație comună. AGERPRES/(AS - redactor: Alic Mîrza, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Tenis: Irina Begu și Gabriela Ruse s-au calificat pe tabloul principal la Bad Homburg (WTA)
Jucătoarele române de tenis Irina Begu și Gabriela Ruse au reușit să acceadă, duminică, pe tabloul principal de simplu al turneului WTA 500 de la Bad Homburg (Germania), dotat cu premii totale de 1.049.083 euro. Begu (35 ani, 213 WTA) a trecut în ultimul tur al calificărilor de franțuzoaica Diane Parry (23 ani, 60 WTA), cu 6-4, 7-6 (7/5), după aproape două ore de joc (1 h 57 min). Begu, autoare a 6 ași, are acum 2-1 în meciurile directe cu Parry, care a avut 7 ași și 7 duble greșeli în meciul de duminică. Irina Begu, care în primul tur preliminar a dispus de germanca Tamara Korpatsch cu 6-1, 6-4, și-a asigurat un cec de 11.309 euro și 26 de puncte WTA, iar în primul tur o va înfrunta pe americanca Venus Williams (46 ani, 462 WTA), beneficiara unui wildcard. Gabriela Ruse (28 ani, 105 WTA) a învins-o în ultimul tur preliminar pe americanca Taylor Townsend (30 ani, 81 WTA), cu 3-6, 6-1, 6-4, după două ore de joc. Ruse, care a întrecut-o în primul tur al calificărilor pe chinezoaica Shuai Zhang, cu 6-4, 7-5, are acum 2-0 în duelurile cu americanca. Ea și-a asigurat un cec de 11.309 euro și 26 de puncte WTA, iar în primul tur o va întâlni pe cehoaica Linda Noskova (21 ani, 13 WTA), o premieră. AGERPRES/ (AS - editor: Mihai Țenea, editor online: Anda Badea)
Majoritatea britanicilor sunt dezamăgiți de Brexit (sondaj ECFR)
Până la două treimi dintre alegătorii britanici, din toate taberele politice, consideră că decizia Regatului Unit de a părăsi Uniunea Europeană în 2016 a avut un impact negativ asupra țării, conform unui sondaj publicat duminică de European Council on Foreign Relations (ECFR), citat de Reuters. Sondajul realizat de prestigiosul think-tank între 7 și 14 mai pe un eșantion de peste 2.000 de respondenți, a arătat că două treimi consideră că Brexitul a crescut costul vieții și a avut un impact negativ asupra economiei. 'O decadă mai târziu, britanicii realizează că speranțele lor pentru o viață mai bună în afara UE au rămas neîmplinite și că Brexitul subminează capacitatea Regatului Unit de a gestiona problemele de care alegătorii se preocupă cel mai mult', a afirmat Mark Leonard, șeful ECFR. Dintre cei chestionați, 56% au considerat că părăsirea UE a fost un lucru rău pentru combaterea migrației ilegale, pentru comerț și formalitățile administrative, 57% au considerat că a redus șansele pentru tineri, iar 57% au considerat că a fost 'greșit' ca Regatul Unit să părăsească UE. Trei sferturi își doresc acum legături mai strânse cu UE, a precizat ECFR. Sondajul a mai arătat că britanicii au ales Europa în detrimentul SUA ca partener de securitate preferat, doar 18% considerând SUA un aliat. Controlul migrației a fost un obiectiv cheie în campania pentru Brexit, dar sondajul a arătat că 56% dintre britanici consideră că abordarea Regatului Unit post-Brexit a eșuat și că ar sprijini restabilirea liberei circulații cu UE în schimbul unei relații comerciale mai strânse. ECFR a subliniat că un sondaj separat, realizat în 15 țări din UE, a arătat un sprijin de două treimi pentru ca Regatul Unit să revină în UE în viitor. AGERPRES/(AS - redactor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru)
Volei masculin: România a încheiat cu o înfrângere participarea în Liga Europeană
Naționala de volei masculin a României a fost învinsă de echipa Albaniei cu scorul de 3-1 (25-23, 25-19, 17-25, 25-16), duminică seara, la Tirana, în al 22-lea turneu al Ligii Europene. Tricolorii au cedat după o oră și 52 de minute de joc. Rareș Bălean a reușit 18 puncte pentru România, iar Ștefan Lupu a contribuit cu 10 puncte. De la gazde s-au remarcat Anton Qafarena (20 puncte), Leonardo Doda (13) și Raul Sabliqi (12). România a ocupat locul 17 în clasament, cu trei victorii și trei înfrângeri. Doar primele patru s-au calificat la turneul final. AGERPRES/ (AS - editor: Mihai Țenea, editor online: Alexandru Cojocaru) Sursa foto: Federatia Romana de Volei/facebook
Israel: Autoritățile elimină restricțiile privind adunările publice în nordul țării
Israelul a anunțat duminică ridicarea în nordul țării, în apropiere de frontiera cu Libanul, a tuturor restricțiilor privind adunările publice introduse din cauza războiului cu Hezbollahul pro-iranian, începând de luni, notează AFP. 'în urma unei evaluări a situației, s-a decis actualizarea instrucțiunilor', a indicat o ramură a armatei într-un comunicat, după o acalmie a luptelor în sudul Libanului. 'începând de luni, 22 iunie 2026, de la ora 06:00 (03:00 GMT), toate restricțiile vor fi ridicate în zona liniei de confruntare (...) și se va trece la un nivel de activitate deplină, fără nicio restricție', a precizat comunicatul. AGERPRES/(AS - redactor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru)
Volei feminin: România, învinsă de Lituania în Liga Europeană
Naționala de volei feminin a României a fost învinsă de Lituania cu scorul de 3-2 (25-22, 25-17, 19-25, 15-25, 15-10), duminică, la Siauliai, în al 17-lea turneu al Ligii Europene. Tricolorele, care au revenit de la 0-2 la seturi, au cedat în cele din urmă după două ore și 12 minute de joc. Diana Ariton și Georgiana Popa au reușit câte 16 puncte pentru România, Iuna Zadorojnâi a contribuit cu 15 puncte, iar Sorina Miclăuș cu 12. De la gazde s-au evidențiat Martyna Paukstyte (15 puncte), Monika Salkute (13), Barbora Rakauskaite (12), Vilune Rauluseviciute (10). România s-a clasat pe locul 9 în clasament, cu 4 victorii și 2 eșecuri, doar primele patru obținând calificarea la turneul final. AGERPRES/ (AS - editor: Mihai Țenea, editor online: Alexandru Cojocaru) Sursa foto:Federatia Romana de Volei/facebook
UPDATE Qatar: Explozie din cauza unui 'incident tehnic' într-o zonă industrială, peste 70 de răniți și dispăruți
Explozie survenită duminică în urma unui 'incident tehnic' în zona industrială Ras Laffan din Qatar, unde se află cel mai mare centru de gaze naturale lichefiate (GNL) din lume, a făcut 54 de răniți și 18 dispăruți, a anunțat Ministerul de Interne de la Doha, citat de AFP. 'O explozie de origine internă s-a produs în urma unui incident tehnic într-o uzină din zona industrială Ras Laffan', a indicat ministerul într-un prim comunicat. 'Echipele apărării civile au intervenit pentru a gestiona incidentul', adăugase textul, în timp ce jurnaliștii ai AFP la Doha au auzit explozia. 'în total, 54 de persoane au fost rănite în incidentul care a avut loc într-o uzină din orașul industrial Ras Laffan', a scris ulterior ministerul pe X, precizând că sunt în curs de desfășurare căutările pentru găsirea a '18 persoane dispărute'. La aproximativ 20 de kilometri sud de Ras Laffan, o jurnalistă a AFP a văzut flăcări luminând cerul nopții și o coloană de fum ridicându-se deasupra acestei zone de pe coasta de nord a Qatarului, unde se află acest imens combinat de GNL. Compania energetică de stat QatarEnergy a indicat că explozia a avut loc 'în timpul repornirii operațiunilor în orașul industrial Ras Laffan, ceea ce a provocat o explozie și un incendiu la instalația de aprovizionare cu gaz din Barzan'. Emiratul din Golf a fost nevoit să își întrerupă producția de gaz pe 2 martie după ce centrul de gaze naturale lichefiate a suferit daune importante în urma loviturilor repetate ale Iranului, ca represalii la atacurile israeliano-americane asupra propriilor instalații. Noi atacuri, pe 18 martie, au redus ulterior cu 17% capacitățile de export ale țării, daune a căror reparare ar urma să necesite între trei și cinci ani, afirmase la acel moment ministrul energiei, Saad al-Kaabi. Doha împarte cu Teheranul zăcământul South Pars/North Dome, cea mai mare rezervă de gaze cunoscută din lume. Qatarul este al doilea cel mai mare exportator mondial de gaze naturale lichefiate, după Statele Unite, iar Ras Laffan este principalul său centru de producție. AGERPRES/(AS - redactor: Alic Mîrza, editori online: Alexandru Cojocaru, Andreea Lăzăroiu) Sursa foto: Kevin Steele/facebook
Fotbal - CM 2026: Remiză între Belgia şi Iran (0-0)
Selecționatele Belgiei și Iranului au terminat la egalitate, 0-0, duminică, pe Los Angeles Stadium, într-un meci din Grupa G a Cupei Mondiale de fotbal, găzduită de Statele Unite, Mexic și Canada. ''Diavolii roșii'' au controlat jocul, dar au fost neinspirați la finalizare și rămân fără victorie la acest turneu final, după 1-1 cu Egiptul. Iranul are aceeași situație, venind după o remiză cu Noua Zeelandă (2-2). De Bruyne a avut inițiativa în primele minute, dar a șutat peste poartă (8), iar apoi a fost blocat de un fundaș, portarul Beiranvand apărând reluarea lui De Cuyper . Team Melli a replicat prin fundașul Kanani, care a tras din întoarcere de la 10 metri, însă Courtois a salvat golul (14). Tielemans (22) a trecut și el pe lângă deschiderea scorului, șutul său la colțul scurt fiind respins de portar. Iranul a trimis mingea în poartă prin Taremi (25), după ce belgienii au fost surprinși de lovitură liberă executată pe jos de Hajisafi, însă golul a fost anulat pentru ofsaid. De Cuyper (44) a șutat din unghi, însă portarul iranian, care a apărat la Antwerp, a respins în corner. Echipa antrenată de Rudi Garcia a fost mai bună și după pauză, însă Saelemaekers (50) a trimis din voleu în plasa laterală. Taremi (53) a reluat din voleu de la 8 metri, dar Courtois a respins providențial. De Cuper (59) a ratat incredibil din 5 metri, Beiranvand refuzând golul. Lukebakio (62) l-a testat și el pe Beiranvand, dar acesta a respins, iar Vanaken a reluat peste poartă. în min. 66, fundașul Ngoy a gafat, iar apoi l-a faultat pe Taremi și a fost eliminat. în ciuda avantajului numeric al Iranului, tot belgienii au fost mai periculoși, însă Beiranvand a apărat șutul șui De Cuyper de la 15 metri (86), iar Lukebakio a trimis pe lângă vinclu (90+5). în min. 81, De Bruyne a pierdut o minge în propria jumătate, iar Ezatolahi a șutat bine, însă Courtois a apărat în doi timpi. Thibaut Courtois a egalat recordul de prezențe la Cupa Mondială pentru un belgian (17), deținut de Enzo Scifo, potrivit site-ului FIFA. Alireza Jahanbakhsh a jucat meciul 100 pentru Team Melli. în ultimele lor meciuri din grupă, pe 27 iunie, Belgia va înfrunta Noua Zeelandă, iar Iranul va primi replica Egiptului. Belgia - Iran 0-0 Los Angeles, Los Angeles Stadium: 70.317 spectatori Cupa Mondială 2026 - Grupa G Belgia: 1. Thibaut Courtois - 15. Thomas Meunier (21. Timothy Castagne, 58), 25. Nathan Ngoy, 4. Brandon Mechele, 5. Maxim De Cuyper - 23. Nicolas Raskin (20. Hans Vanaken, 58), 8. Youri Tielemans (căpitan) - 22. Alexis Saelemaekers (14. Dodi Lukebakio, 58), 7. Kevin De Bruyne (26. Matias Fernandez-Pardo, 87), 10. Leandro Trossard - 9. Romelu Lukaku (3. Arthur Theate, 73). Selecționer: Rudi Garcia. Rezerve neutilizate: 12. Senne Lammens, 13. Mike Penders - 16. Koni De Winter, 18. Joaquin Seys, 6. Axel Witsel, 19. Diego Moreira, 24. Amadou Onana, 17. Charles De Ketelaere. Iran: 1. Ali Reza Beiranvand - 2. Saleh Hardani (7. Alireza Jahanbakhsh, 46), 4. Shoja Khalilzadeh, 13. Hossein Kanani, 19. Ali Nemati, 3. Ehsan Hajisafi (5. Milad Mohammadi, 66) - 14. Saman Ghoddos (20. Shahriyar Moghanloo, 79), 6. Saeid Ezatolahi (18. Amirhossein Hosseinzadeh, 85), 23. Ramin Rezaeian - 8. Mohammad Mohebbi (16. Mahdi Torabi, 66), 9. Mehdi Taremi (căpitan). Selecționer: Amir Ghalenoei. Rezerve neutilizate: 12. Payam Niazmand, 22. Hossein Hosseini - 17. Arya Yousefi, 25. Danial Iri, 15. Roozbeh Cheshmi, 21. Mohammad Ghorbani, 26. Amirmohammad Razaghinia, 10. Mehdi Ghayedi, 11. Ali Alipour, 24. Dennis Dargahi. Arbitru: Dario Herrera; arbitri asistenți: Cristian Navarro, Gabriel Chade (toți din Argentina); al patrulea oficial: Yusuke Araki (Japonia); arbitru asistent de rezervă: Jun Mihara (Japonia) Arbitru video: Hernan Mastrangelo (Argentina); arbitri asistenți video: Leodan Gonzalez (Uruguay), Carlos Del Cerro Grande (Spania) Cartonașe galbene: Lukaku (3), Ezatolahi (33). Cartonaș roșu: Ngoy (66). AGERPRES/ (AS - editor: Mihai Țenea) AGERPRES/ (AS - editor: Mihai Țenea, editor online: Alexandru Cojocaru)
Iranienii părăsesc locul discuțiilor după un mesaj 'insultător' al lui Trump
Delegația iraniană a părăsit duminică locul în care se desfășoară tratativele cu Statele Unite în Elveția, după un mesaj considerat 'insultător' din partea președintelui american Donald Trump, potrivit agenției oficiale de presă IRNA, fapt ce demonstrează tensiunile care înconjoară aceste negocieri deja fragilizate de ostilitățile din Liban, relatează AFP. Discuțiile trebuie să conducă, într-o perioadă reînnoibilă de 60 de zile, la un acord final pentru a pune capăt conflictului din Orientul Mijlociu, declanșat de atacurile israeliano-americane asupra Iranului din 28 februarie și care a făcut mii de morți, în special în Iran și în Liban. Potrivit IRNA, delegația iraniană 'a părăsit clădirea în care se desfășurau negocierile', care intraseră 'într-o fază dificilă după 80 de minute de discuții și o întrerupere, în urma publicării unui mesaj insultător de către președintele Statelor Unite'. Cu toate acestea, potrivit unui diplomat apropiat negocierilor, iranienii rămân 'angajați' în tratativele care sunt mediate de Pakistan și Qatar. Delegația 'nu a comunicat mediatorilor nicio intenție de a pleca', a indicat acest diplomat sub protecția anonimatului. Pe platforma sa Truth Social, președintele american somase Teheranul să își împiedice aliații din Liban, cu referire la Hezbollah, să 'provoace probleme', în caz contrar Statele Unite urmând să își reia atacurile. 'Ar face bine să își măsoare cuvintele; forțele noastre armate sunt pregătite să le răspundă pe alt ton', a replicat pe X influentul șef al echipei iraniene de negociere, Mohammad Bagher Ghalibaf. Conform termenilor protocolului de acord americano-iranian semnat miercurea trecută, ambele părți trebuie 'să se abțină de la a amenința cu recurgerea la forță una împotriva celeilalte', reamintește AFP. AGERPRES/(AS - redactor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru)
VIDEO Cuba: Moartea lui Ramiro Valdes, o figură a revoluției castriste
Ramiro Valdes, un apropiat al fraților Fidel și Raul Castro și fondator al serviciilor de informații cubaneze, a murit la vârsta de 94 de ani, a anunțat duminică președintele Cubei, Miguel Diaz-Canel, citat de AFP. 'Dispariția fizică a comandantului Revoluției, Ramiro Valdes Menendez, ne întristează profund, ca aceea a unui tată', a scris pe X șeful statului. 'Fiecare moment din viața comandantului Ramiro a fost marcat de fidelitatea sa absolută față de guvernul lui Fidel și Raul, precum și față de tovarășii săi de luptă', a adăugat Miguel Diaz-Canel. Ramiro Valdes era unul dintre puținii care dețineau în Cuba titlul de Comandant al Revoluției.
Tenis: Irina Bara, învinsă în finala de dublu la Brescia (WTA 125)
Perechea româno-elvețiană Irina Bara/Naima Karamoko a fost învinsă de cuplul sloven Dalila Jakupovic/Nika Radisic, cu 6-4, 7-5, duminică, în finala probei de dublu din cadrul turneului de tenis WTA 125 de la Brescia (Italia), dotat cu premii totale de 100.000 de euro. Bara și Karamoko s-au înclinat în fața favoritelor numărul doi după o oră și 47 de minute. Perechea româno-elvețiană a condus cu 4-2 în primul set, dar a pierdut apoi patru ghemuri la rând, iar în actul secund a avut 2-0. Irina Bara și partenera sa vor primi un cec de 2.520 de euro și 81 de puncte WTA la dublu. AGERPRES/ (AS - editor: Mihai Țenea, editor online: Alexandru Cojocaru)
Germania: Un protest anti-război a perturbat un eveniment de la Berlin cu ocazia Zilei Veteranilor
Un discurs al ministrului apărării german Boris Pistorius cu ocazia Zilei Veteranilor a fost perturbat duminică de protestatari anti-război, în contextul în care reînarmarea Germaniei continuă, transmite dpa. Martorii la eveniment au declarat că poliția a reținut 12 manifestanți, îmbrăcați în ceea ce păreau a fi tricouri ce arătau ca fiind stropite cu sânge, după ce au întrerupt ceremonia de la clădirea guvernului din Berlin, scandând 'Niciodată din nou recrutare' și purtând o pancartă cu mesajul 'Pentru un viitor fără război'. Pistorius a răspuns protestului afirmând: ''Unul dintre motto-urile Bundeswehr-ului este: 'Vom lupta și pentru ca voi să puteți fi împotriva noastră' ''. Remarcile sale au fost primite cu aplauze din partea asistenței. Până acum demonstranții nu au fost legați de vreun grup politic, a declarat o purtătoare de cuvânt a poliției. Eforturile Germaniei de a extinde și reînarma Bundeswehr (forțele armate germane) sunt o chestiune sensibilă politic din cauza reacției publice. Cancelarul Friedrich Merz a afirmat că vrea ca Germania să aibă cea mai puternică armată din Uniunea Europeană și a introdus un nou model de serviciu militar voluntar, justificând decizia prin amenințări hibride ca sabotajul, atacuri cibernetice, zboruri de drone și dezinformare. AGERPRES/(AS - redactor: Tudor Martalogu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Netanyahu: Armata israeliană va rămâne în sudul Libanului atât timp cât va fi necesar
Armata israeliană va rămâne în sudul Libanului ''atât timp cât va fi necesar'', a declarat duminică premierul israelian Benjamin Netanyahu, pe fondul negocierilor între Iran și SUA, consacrate încheierii conflictului din Orientul Mijlociu și desfășurate în Elveția, transmit AFP și Reuters. ''Rămânem în zona de securitate din sudul Libanului atât timp cât va fi necesar pentru a proteja locuitorii din nord (nordul Israelului), dar și ansamblul cetățenilor statului'', a spus Netanyahu în timpul unei ceremonii în memoria fratelui său, decedat pe front în 1976. De partea sa, liderul Hezbollah, Naim Qassem, a afirmat că armata israeliană nu va rămâne în Liban, subliniind că organizația proiraniană libaneză va răspunde la orice încălcare venită dinspre Israel. AGERPRES/(AS - redactor: Tudor Martalogu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Premierul Poloniei afirmă că disputa politică cu Ucraina este o 'greșeală strategică'
Un conflict între politicieni din Polonia și Ucraina este o greșeală strategică ce va afecta ambele părți, a scris duminică, pe X, premierul polonez Donald Tusk, transmite Reuters. ''Intrarea într-un conflict între politicieni din Polonia și Ucraina este o eroare strategică care va afecta ambele părți: economic, geografic și ca reputație. Și în politică, așa cum știm, o greșeală este mai rea decât o infracțiune'', a explicat Tusk. Brnięcie w konflikt polityków w Polsce i w Ukrainie to strategiczny błąd, na którym stracą obie strony: biznesowo, geopolitycznie i reputacyjnie. A w polityce, jak wiadomo, błąd jest gorszy od zbrodni. W rozmowach z moimi europejskimi partnerami staram się minimalizować straty i…— Donald Tusk (@donaldtusk) June 21, 2026 ''în discuțiile cu partenerii mei europeni, lupt pentru a minimiza pierderile și a reduce tensiunile. Aceasta nu este o sarcină ușoară'', a adăugat el. Vineri, președintele polonez Karol Nawrocki i-a retras omologului său ucrainean Volodimir Zelenski o decorație importantă a statului polonez, Ordinul Vulturului Alb, după ce șeful statului ucrainean decisese să numească o unitate a armatei ucrainene după numele Armatei Insurgente Ucrainene. în Al Doilea Război Mondial, Armata Insurgentă Ucraineană, formată din naționaliști, a masacrat numeroși polonezi. Donald Tusk a devenit din nou premier după alegerile din 2023, când a condus o coaliție electorală ce a înfrânt Partidul Lege și Justiție (PiS), din care făcea parte Nawrocki. AGERPRES/(AS - redactor: Tudor Martalogu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Donald Trump anunță că premierul britanic Keir Starmer va demisiona
Premierul britanic Keir Starmer va demisiona din funcție, a scris duminică președintele american Donald Trump pe rețeaua sa Truth Social, transmite Reuters. ''Keir Starmer va demisiona din funcția de prim-ministru al Regatului Unit. El a eșuat rău în două chestiuni foarte importante - IMIGRAȚIE ȘI ENERGIE. îi doresc numai bine!'', a scris Trump. Starmer a reafirmat vineri că va lupta pentru a rămâne la putere, după alegerea în parlament a principalului său rival, Andy Burnham, primarul metropolei Manchester, favorit pentru a ajunge în Downing Street. Duminică, ministrul britanic al comerțului Peter Kyle a declarat că premierul Keir Starmer, subminat de scăderea popularității sale, ''s-a întâlnit cu o serie largă de persoane'' într-o perioadă de ''reflecție despre realitățile politice, provocările și oportunitățile cu care se confruntă'' el. Cotidianul The Observer a scris duminică pe prima pagină că Starmer ''ar urma să demisioneze'' luni, în timp ce publicația The Sunday Telegraph a anunțat că premierul este ''pregătit'' să plece. AGERPRES/(AS - redactor: Tudor Martalogu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Tenis: Marie Bouzkova, învingătoare în turneul de la Nottingham (WTA)
Jucătoarea cehă de tenis Marie Bouzkova, clasată pe locul 27 mondial, a câștigat turneul WTA 250 de la Nottingham (Marea Britanie), dotat cu premii totale de 283.347 de dolari, după ce a învins-o duminică în finală pe americanca Emma Navarro, cap de serie nr.3, cu 7-6 (7), 4-6, 6-2, după 2h și 53 min., informează EFE. Bouzkova, în vârstă de 27 de ani, și-a asigurat al patrulea titlu WTA la Nottingham, după ce câștigase anterior la Praga în 2022 și 2025 și la Bogota anul acesta. La rândul ei, Navarro rămâne cu trei titluri WTA la palmares: Hobart 2024, Merida 2025 și Strasbourg anul acesta. AGERPRES (AS/editor: Vlad Constantinescu, editor online: Simona Aruştei)
MotoGP: Spaniolul Marc Marquez (Ducati), învingător în MP al Cehiei
Pilotul spaniol Marc Marquez (Ducati Desmosedici GP26) a obținut a doua victorie consecutivă, câștigând Marele Premiu al Cehiei la motociclism viteză, la clasa MotoGP, fiind cronometrat duminică pe circuitul de la Brno în 39 min. 51 sec. 297/1000, profitând totodată de penalizarea aplicată liderului Campionatului Mondial, italianul Marco Bezzecchi (Aprilia RS-GP), informează EFE. Pe locurile următoare s-au clasat japonezul Ai Ogura (Aprilia Trackhouse Racing), la 421/1000, și italianul Francesco Bagnaia (Ducati Desmosedici GP26), la 2 sec. 255/1000. Marquez se află acum pe poziția a patra în clasamentul piloților, la 40 de puncte în spatele lui Bezzecchi, după ce a obținut a 101-a victorie din carieră și a 75-a în MotoGP și după ce avea un dezavantaj de 102 puncte la finalul cursei de la Mugello (Italia). Liderul Campionatului Mondial de motociclism la clasa MotoGP, italianul Marco Bezzecchi (Aprilia) a fost suspendat pentru Marele Premiu al Cehiei, după ce a lovit sâmbătă un comisar de pistă. Doar spaniolul Jorge Martin a luat startul pentru a doua motocicletă Aprilia de fabrică, terminând cursa pe locul 9, la 21 sec. 401/1000. AGERPRES (AS/editor: Vlad Constantinescu, editor online: Simona Aruştei)
Banca Centrală a Greciei se așteaptă la o creștere a economiei de 2% în 2026 și de 2,1% în 2027 și 2028
Acordul dintre Teheran și Washington privind pacea în Iran sprijină șansele confirmării scenariului mai blând pentru economia elenă, cu o creștere de 2% în 2026 și de 2,1% în 2027 și 2028, conform unui raport publicat de Banca Centrală a Greciei (BoG), informează publicația elenă Kathimerini. Scenariul de bază al BoG indica un avans al PIB-ului de 1,9% în 2026 și în 2027, și 2% în 2028. în scenariul mai blând, inflația ar urma să se situeze la 3,7% în 2026, 2,5% în 2027 și 2,2% în 2028, analiștii BoG previzionând că încheierea războiului nu va duce la o scădere semnificativă a prețurilor. Recent, Banca Greciei și-a înrăutățit previziunile privind rata inflației în acest an la 3,7% (după ce anterior estima un nivel de 3,1%), urmând să se modereze apoi la 2,6% în 2027 și 2,3% în 2028, dacă se va încheia conflictul și scad prețurile la energie și alimente. BoG avertizează că există riscuri de înrăutățire a evoluției economiei, în urma unui posibil eșec al implementării acordului între Statele Unite și Iran, care să ducă la continuarea războiului în Orientul Mijlociu. Alte riscuri sunt legate de presiunile inflaționiste mai persistente, escaladarea tensiunilor comerciale și fenomene meteo extreme. Comisia Europeană prognozează pentru Grecia creștere de 1,8% în 2026 și 1,6% în 2027, în timp ce Fondul Monetar Internațional estimează un avans de 1,8% anul acesta și de 1,7% anul viitor. în primul trimestrul din acest an economia elenă a crescut în ritm anual cu 2%, pe fondul majorării investițiilor, alimentate de resursele din RRF (Facilitatea de redresare și reziliență). AGERPRES/(AS-redactor: Mihaela Dicu, editor: Mariana Nica, editor online: Simona Aruştei)
Tenis: Ploile abundente au afectat infrastructura, iar finala turneului de la Berlin (WTA) a fost decalată
Organizatorii au anunțat că ploile abundente căzute duminică dimineață asupra sitului turneului WTA 500 de la Berlin au afectat o parte din infrastructură, fiind decisă decalarea finalei cu patru ore, informează AFP. 'Dragi fani ai tenisului. Din cauza condițiilor meteorologice extreme, am fost nevoiți să evacuăm locația turneului ca măsură de precauție. Ploile abundente au afectat o parte din infrastructura locației', au explicat organizatorii turneului într-un mesaj pe rețelele de socializare. Locația turneului din capitala Germaniei este situată în sud-vestul Berlinului, pe malul lacului Hundenkehlesee, în cartierul Grunewald. Finala dintre americanca Jessica Pegula, clasată pe locul 4 mondial, și cehoaca Linda Noskova (13 WTA), era programată inițial să înceapă la ora 12:00, dar nu va începe înainte de 16:00. AGERPRES (AS/editor: Vlad Constantinescu, editor online: Simona Aruştei)
Germania ar putea organiza lunar trei zboruri charter pentru deportări în Afganistan
Ministrul german de interne Alexander Dobrindt intenționează să crească semnificativ numărul de zboruri pentru deportări în Afganistan, afirmă duminică presa germană preluată de dpa. 'Pe viitor sunt posibile trei zboruri charter pe lună', a declarat o purtătoare de cuvânt a ministerului de interne, după apariția informației. 'Pe lângă acestea, sunt posibile oricând repatrieri individuale cu zboruri comerciale', a adăugat ea. Extinderea programului de deportări urmează după discuții ale unor reprezentanți ai ministerului cu regimul talibanilor de la Kabul, nerecunoscut oficial de guvernul de la Berlin. în Germania, un astfel de dialog este descris ca având loc 'la nivel tehnic', precizează dpa. Germania a repatriat recent 32 de afgani cu un zbor charter; printre cei deportați s-au numărat bărbați condamnați pentru infracțiuni grave - omoruri, violuri, abuzuri sexuale, abuzuri împotriva minorilor, trafic de droguri sau extorcare. 'Cei care abuzează de protecția noastră și comit aici infracțiuni grave trebuie să își caute viitorul în țara lor natală', a declarat Dobrindt ziarului Bild am Sonntag. AGERPRES/(AS - redactor: Marius Hosu, editor online: Simona Aruştei)
Tenis: Finală Francisco Cerundolo - Tommy Paul la Queen's (ATP)
Tenismanul argentinian Francisco Cerundolo, cap de serie nr.7, și americanul Tommy Paul, favorit nr.8, vor disputa finala turneului ATP 500 de la Queen's Club (Londra), dotat cu premii totale de 2.583.330 de euro, informează AFP. Sâmbătă, în penultimul act, Cerundolo a trecut de americanul Brandon Nakashima (Nr.6 mondial), cu 6-7 (5/7), 6-3, 6-4, în timp ce Tommy Paul, campionul din 2024, l-a eliminat pe francezul Ugo Humbert în două seturi simetrice, 6-3, 6-3. AGERPRES (AS/editor: Vlad Constantinescu, editor online: Simona Aruştei)
Tenis: Jessica Pegula și Linda Noskova, în finala turneului de la Berlin (WTA)
Jucătoarea americană de tenis Jessica Pegula, numărul patru mondial, și cehoaica Linda Noskova (13 WTA) se vor întâlni în finala turneului WTA 500 pe iarbă de la Berlin, dotat cu premii în valoare de 1.202.446 euro, informează AFP. Sâmbătă, în semifinale, Pegula a învins-o pe liderul mondial Arina Sabalenka în trei seturi, 6-2, 6-7 (4/7), 6-0, și va disputa a doua sa finală la acest turneu. La rândul ei, Linda Noskova a dispus în două seturi, 6-2, 6-4, de filipineza Alexandra Eala (35 WTA), și va disputa duminică prima sa finală pe iarbă după doi ani de la titlul câștigat la turneul WTA 500 de la Monterrey (Mexic). AGERPRES (AS/editor: Vlad Constantinescu, editor online: Simona Aruştei)
Tenis: Finală Taylor Fritz - Frances Tiafoe la turneul de la Halle (ATP)
Finala turneului de tenis ATP 500 de la Halle (Germania), dotat cu premii totale de 2.583.330 de euro, va fi una sută la sută americană, între Taylor Fritz, favorit nr.5, și Frances Tiafoe, relatează AFP. Sâmbătă, în semifinale, Fritz (9 ATP), finalist săptămâna trecută la turneul pe iarbă de la Stuttgart, l-a eliminat pe germanul Alexander Zverev, nr.3 mondial și recent câștigător al turneului de la Roland Garros, impunându-se cu 6-7 (5/7), 6-4, 7-5. Tot în penultimul act, Frances Tiafoe (26 ATP) a trecut în două seturi, 6-1, 6-3, de germanul Daniel Altmaier. AGERPRES (AS/editor: Vlad Constantinescu, editor online: Simona Aruştei)
Loviturile ucrainene le creează probleme ocupanților ruși din Crimeea
Vânzarea de carburanți a fost sistată duminică în peninsula ucraineană Crimeea, ocupată de Rusia din 2014 a anunțat guvernatorul numit de Moscova în acest teritoriu, Serghei Aksionov, citat de AFP. Distribuția la pompe a fost oprită de la ora locală 9 a.m. (06.00 GMT), atât pentru plata în numerar, cât și cu mijloace non-monetare. Carburanții vor putea fi achiziționați doar de serviciile publice care 'asigură funcționarea vitală și securitatea Republicii Crimeea', a precizat oficialul rus. Ucraina a lovit cu drone peninsula, iar serviciul de feribot pentru traversarea Strâmtorii Kerci dintre Crimeea și regiunea Krasnodar din Rusia a fost suspendat, informează Reuters. Aksionov a anunțat că atacurile ucrainene au ucis patru oameni și au rănit alți 28, iar autoritățile locale din Krasnodar au adăugat la bilanț un mort la bordul unui feribot și a menționat că o dronă ucraineană a incendiat un terminal petrolier. Armata ucraineană atacă aproape săptămânal rafinării, oleoducte și depozite de produse petroliere din Rusia, încercând să reducă veniturile obținute de ruși din vânzarea de hidrocarburi, cu ajutorul cărora Moscova își finanțează efortul de război. Marțea trecută, un atac cu un val masiv de drone a lovit o rafinărie din capitala rusă. Până acum, conform unui raport al firmei americane de studii în domeniul energetic Energy Intellligence, Ucraina a reușit să oprească aproximativ o treime din capacitățile de rafinare ale Rusiei. AGERPRES/(AS - redactor: Marius Hosu, editor online: Simona Aruştei)
BTA/Un cercetător bulgar, printre autorii unui studiu internațional despre genetica pelicanului creț
Svilen Cheshmedzhiev, un cercetător bulgar de la Muzeul Național de Istorie Naturală din cadrul Academiei Bulgare de Științe, se numără printre autorii unui studiu internațional care a realizat prima evaluare genetică cuprinzătoare a pelicanului creț (Pelecanus crispus) pe întregul său areal de răspândire. Oameni de știință și ecologiști din zece țări au participat la acest studiu, iar rezultatele au fost publicate în revista open-source Avian Research, a precizat Muzeul Național de Istorie Naturală. Studiul se bazează pe probe genetice prelevate de la 299 de pelicani între anii 2019 și 2025, din 15 colonii de cuibărit, situate din Balcani și Turcia până în Rusia și Mongolia. în Bulgaria, probele au fost prelevate din cea mai mare colonie de pelicani din țară, situată în aria protejată Kalimok-Brashlen. înțelegerea diversității genetice, a structurii populației și a conectivității la nivelul întregului areal de răspândire este fundamentală pentru evaluarea potențialului evolutiv și a nevoilor de conservare ale unei specii, se arată în studiu. Datele referitoare la pelicanul creț indică o diversitate genetică redusă în întreaga sa arie de răspândire, fenomen pe care cercetătorii îl consideră un rezultat al unor procese demografice istorice legate de ultima perioadă glaciară și de declinul din cauze antropogene al populației din secolele al XIX-lea și al XX-lea. Pe măsură ce populația a început să se refacă și s-au înființat noi colonii, dispersia sporită a dus la un flux genetic mai intens între colonii și la tiparul de izolare în funcție de distanță, observat în prezent. întrucât această redresare demografică este destul de recentă, este posibil să nu fi trecut suficient timp pentru ca o conectivitate sporită să șteargă complet acest tipar. Dacă fluxul genetic ridicat va persista, atunci s-ar putea ajunge, în cele din urmă, la o omogenitate genetică completă, la fel ca în cazul altor specii de pelicani, consideră autorii studiului. Potrivit acestora, coloniile pelicanului creț nu ar trebui tratate ca fiind demografic interschimbabile. în schimb, rezultatele studiului susțin prioritățile de gestionare regională în cadrul unui program de conservare la scara rutelor migratorii, cu o atenție deosebită acordată protejării coloniilor periferice și estice, menținerii coridoarelor de zone umede care permit dispersia și protejării coloniilor nou înființate sau mici împotriva efectelor fondatoare. Pelicanul creț este clasificat ca o specie 'aproape amenințată' pe Lista Roșie a Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii (UICN); este extrem de vulnerabil pe întreaga sa arie de răspândire. în Bulgaria, eforturile de conservare au dus la creșterea numărului de colonii de cuibărit ale acestei specii la patru. Anul trecut, un total de 149 de pui de pelican creț au fost crescuți cu succes în acele colonii. Știre selectată de BTA pentru promovare și publicare de către AGERPRES, fără intervenție pe text, conform acordului de colaborare dintre agenții. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Bădescu, editor online: Simona Aruştei)
Brexit10/ Manifestație modestă la Londra în favoarea revenirii Regatului Unit în UE
Aproximativ 1.500 de persoane, potrivit organizatorilor, sau câteva sute, potrivit poliției, au participat sâmbătă la Londra la o manifestație în favoarea revenirii Regatului Unit în Uniunea Europeană, înaintea împlinirii pe 23 iunie a zece ani de la referendumul care a decis Brexitul, transmite agenția EFE. Participanții la Marșul Național pentru Reîntoarcere (NRM - conform acronimului englez al mitingului) s-au adunat în jurul stației de metrou Temple cu pancarte, șepci, tricouri, precum și drapele ale UE cu cele 12 stele galbene pe fond albastru. 'Vrem să ne luăm steaua înapoi', 'Cetățean al Europei' și 'Re:Uniune' au fost printre pancartele cele mai remarcate ale marșului, care a pornit de la stația Temple și s-a încheiat în Piața Parlamentului. Printre alte pancarte se puteau citi lozinci precum 'Brexitul este de rahat', 'Nu vreau ca țara mea să dea înapoi, vreau să meargă înainte' sau 'Să revenim în UE pentru comerț și locuri de muncă'. Organizatoarea marșului, Clare Hall, a declarat presei că ar dori să vadă Regatul Unit revenind în UE ca stat membru cu drepturi depline, întrucât, în opinia sa, ultimul deceniu a demonstrat că Brexitul a fost o decizie greșită. Toată campania pentru Brexit 's-a bazat pe imigrație, și s-a demonstrat că aceasta a fost o absurditate totală', a mai spus ea, adăugând că 'viața a devenit mai dificilă' întrucât totul este mai scump, și că tinerii vor 'plăti consecințele Brexitului'. Actualul premier britanic, laburistul Keir Starmer, a vorbit deja despre un nou impuls în relația cu UE, dar fără revenirea în blocul comunitar, subiect totuși abordat de alți membri ai partidului său, precum fostul ministru al sănătății Wes Streeting.AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Popescu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Vânătoarea de balene a reînceput să fie practicată în Islanda după o pauză de doi ani
Baleniera Hvalur, una dintre ultimele două pe care le mai deține Islanda, a ridicat ancora pentru a pleca la vânătoare de balene după o pauză de doi ani, au relatat sâmbătă presa locală și activiști ecologiști, informează AFP. Cele două nave au început pregătirile de plecare vineri seară, după ce și-au testat în prealabil harpoanele, au anunțat companiile mass-media islandeze MBL și RUV. Un protestatar s-a legat de catargul uneia dintre aceste nave la plecarea ei din portul din Reykjavik, înainte să coboare vineri seară de pe catarg și să fie escortat de Poliție, potrivit RUV. Criticată în mod regulat de asociațiile pentru protecția animalelor, Islanda se numără printre cele trei țări din lume care încă mai autorizează vânătoarea comercială de balene, alături de Norvegia și Japonia. Această vânătoare, care se desfășoară între jumătatea lunii iunie și jumătatea lunii septembrie, nu a mai avut loc în Islanda în anii 2024 și 2025 din cauza unei situații economice dificile și a unei rentabilități care este considerată insuficientă. Institutul de Cercetare Marină și Apă Dulce din Islanda a publicat recomandările sale pentru sezonul 2026: capturile anuale de balene cu înotătoare dorsale (rorqual comun) nu ar trebui să depășească pragul de 150 de indivizi. Acest număr reprezintă o scădere cu 28% în raport cu recomandările precedente din perioada 2018-2025. Pentru balenele pitice (balenă minke), pragul a fost fixat la 168 de indivizi, ceea ce reprezintă o scădere cu 23%. 'Este profund descurajant să vezi nava baleniera islandeză părăsind portul pentru a începe un nou sezon de vânătoare de balene, în pofida unor dovezi copleșitoare că nu există niciun mod uman de a ucide o balenă și că acești uriași ai oceanelor sunt supuși unei morți probabil atroce pentru o carne pe care aproape nimeni din Islanda nu dorește să o mănânce', a declarat Joanna Swabe, directoarea pentru Europa a ONG-ului Humane World for Animals. Islanda va introduce un proiect de lege ce vizează interzicerea vânătorii de balene în toamna acestui an. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Bădescu, editor online: Alexandru Cojocaru) Sursa foto: Hard To Port/facebook
Funeraliile artistului britanic David Hockney au avut loc într-un cadru privat
Funeraliile artistului britanic David Hockney, decedat pe 11 iunie, au avut loc într-un cadru strict privat, a anunțat sâmbătă agentul său de presă, informează AFP. David Hockney a fost una dintre cele mai influente personalități ale artei contemporane. Decesul său, survenit la vârsta de 88 de ani la Londra, a suscitat un val de omagii din mediul cultural și dincolo de el. 'David și-a dorit în mod foarte clar ca doar partenerul lui de viață, JP, și strănepotul său Richard să asiste la funeraliile sale și a dorit ca viața lor privată să fie respectată', a precizat agentul de presă al artistului, Erica Bolton, într-un comunicat. 'Funeraliile au avut deja loc', a adăugat ea. O expoziție care va aduce un omagiu vieții și creației lui David Hockney va avea loc la Londra în primăvara anului 2027. Alte expoziții vor fi organizate apoi în Yorkshire, regiunea sa natală, situată în nordul Angliei, precum și la Paris și la Los Angeles, a dezvăluit Erica Bolton. Acest artist cu o creație prolifică era renumit pentru măiestria lui excepțională în arta culorilor. A fost unul dintre cei mai bine cotați artiști în timpul vieții sale și a continuat să lucreze până recent. 'Au existat speculații cu privire la viitorul operelor lui David. Marea lor majoritate vor fi donate unor fundații pentru a-i continua moștenirea artistică, precum și unor instituții publice din lumea întreagă', a anunțat Erica Bolton. Contactată de AFP, ea nu a oferit precizări suplimentare despre aceste opere de artă, cum ar fi numărul și valoarea lor. David Hockney, o personalitate a curentului pop-art din anii '60, s-a făcut remarcat și prin capacitatea lui de a se reinventa, stăpânind tehnicile academice înainte de a adopta noile tehnologii, cu lucrări realizate pe iPad după ce împlinise deja vârsta de 70 de ani. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Bădescu, editor online: Simona Aruştei)
Europa este afectată de un val de căldură toridă, care a dus la activarea unei celule de criză în Franța
O caniculă extremă care a cuprins o mare parte a Europei a determinat organizarea unor ședințe de urgență în Franța, emiterea de avertizări meteorologice la nivel național în Germania și a creat dificultăți pentru turiștii și locuitorii din Italia, pe măsură ce temperaturile au urcat spre niveluri record, informează sâmbătă Reuters. Prim-ministrul francez, Sebastian Lecornu, urmează să conducă ședința unei celule de criză sâmbătă, după ce agenția națională de meteorologie din țara lui, Meteo France, a avertizat că perioada de caniculă va persista până săptămâna viitoare, descriind-o ca fiind comparabilă cu episoadele majore de caniculă din 2003 și 2019. Până duminică, meteorologii francezi au anunțat că temperaturile de 39-40 de grade Celsius se vor extinde din sud-vest, prin regiunea Parisului, până în Burgundia, unele zone urmând să înregistreze chiar și valori de 41 de grade Celsius. Se preconizează că temperaturile vor atinge valori maxime luni, care ar putea egala recordurile istorice din Franța. Germania a emis, de asemenea, alerte de caniculă la nivel național, cu temperaturi care se apropie de 38°C. Serviciul meteorologic DWD a avertizat că o combinație de căldură și umiditate ar putea declanșa furtuni severe. Foto: DANIEL DAL ZENNARO / EPA RãCORIRE SUB UN TEMPLU ROMAN Dincolo de Alpi, în Italia, temperaturile din acest weekend, care se preconizează că vor ajunge la 36-37°C, au transformat viața de zi cu zi și turismul în unele orașe italiene. Vizitatorii au stat la coadă sub un soare dogoritor în fața Colosseumului, pe măsură ce căldura verii din Roma a transformat vizitarea obiectivelor turistice într-un veritabil test de anduranță. Unii dintre turiști s-au adăpostit pentru o vreme în spațiile subterane mai răcoroase de sub ruinele pe jumătate ascunse ale Templului lui Claudius. în orașul Bologna, situat în nordul țării și unul dintre cele mai călduroase din peninsulă, oamenii își stropeau fețele cu apă din Fântâna lui Neptun, situată în centrul orașului, construită în secolul al XVI-lea, și se adăposteau la umbra porticurilor. între timp, polonezii din Varșovia au căutat puțină răcoare în locurile populare de agrement estival amenajate de-a lungul fluviului Vistula. Foto: Jaap Arriens / Xinhua VALURILE DE CãLDURã AU CONSECINȚE ECONOMICE Oamenii de știință afirmă că schimbările climatice au făcut ca valurile de căldură să devină mai frecvente și mai intense în toată Europa, crescând riscul de urgențe sanitare și de perturbări economice în timpul lunilor de vară. Autoritățile din Paris au luat măsuri pentru a atenua impactul asupra locuitorilor, viceprimarul Emmanuel Gregoire ordonând ca parcurile să rămână deschise non-stop. Impactul economic al căldurii extreme atrage, de asemenea, atenția. Guvernatorul Băncii Franței, Emmanuel Moulin, a declarat că efectele pe termen scurt asupra creșterii economice sunt 'oarecum ambigue', menționând atât scăderea productivității, cât și creșterea consumului de energie, dar a avertizat că, pe termen mediu, valurile de căldură afectează activitatea economică. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Bădescu, editor online: Simona Aruştei)
Grecia: Un cutremur cu magnitudinea 5,8 s-a produs la sud-vest de insula Creta
Un cutremur cu magnitudinea 5,8 a fost înregistrat sâmbătă în Grecia, însă, deocamdată, nu au fost raportate victime și nici pagube materiale, informează Reuters. Seismul s-a produs la adâncimea de 13 kilometri, iar epicentrul său a fost localizat la 69 de kilometri sud-vest de orașul Rethymno de pe insula Creta, a anunțat Centrul Seismologic Euro-Mediteraneean. Potrivit cotidianului elen Ekathimerini, două seisme de intensitate moderată au lovit insula Creta într-o succesiune rapidă sâmbătă după-amiază, provocând agitație în rândul comunităților de pe cea mai mare insulă a Greciei. Deocamdată nu au fost raportate persoane rănite și nici pagube materiale. Primul seism, care a avut magnitudinea 4,6, a fost înregistrat la ora 12:31, cu epicentrul localizat la 5 kilometri nord-est de mica insulă Gavdos și la o adâncime estimată de 13,4 kilometri. Șase minute mai târziu, a urmat un cutremur mai puternic, cu magnitudinea 5,3, al cărui epicentru s-a situat la 6 kilometri est de Gavdos, la o adâncime de 10 kilometri. Cutremurele au fost resimțite în mai multe zone ale insulei Creta. Aceste informații au fost confirmate sâmbătă și de Institutul de Geodinamică al Observatorului Național din Atena, citat de agenția de presă elenă ANA. Potrivit acestui institut, primul seism s-a produs la o distanță de 348 de kilometri sud de Atena, iar cel de-al doilea la o distanță de 349 kilometri sud de capitala Greciei. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Bădescu, editor online: Simona Aruştei)































