Știri internaționale
Fereastra ta către lumea întreagă, află ce se întâmplă dincolo de granițe
Două minute de noapte în plină zi: o parte a Europei se pregătește de un fenomen de eclipsă solară totală
Milioane de europeni și pasionați de astronomie din întreaga lume vor privi miercuri cerul pentru a observa o rară eclipsă totală de Soare, care va cufunda pentru scurt timp nordul Spaniei în întuneric, în plină zi, transmite miercuri AFP. Acest fenomen astronomic rar, primul de acest fel în Europa din 2006, va începe în Rusia în jurul orei 17:00 GMT, apoi va traversa emisfera nordică și va trece peste Groenlanda înainte de a traversa Oceanul Atlantic. Pe lângă o parte din Islanda, eclipsa va fi totală într-o bandă care traversează Spania, de la Oviedo la Palma de Mallorca, trecând prin Burgos, la nord de Madrid, înainte de a dispărea în jurul orei 18:30 GMT. Dincolo de această bandă, eclipsa va fi doar parțială, la fel ca în cazul Franței, dar și al Canadei, Africii de Nord-Vest și Statelor Unite. Alinierea perfectă a Soarelui și a Lunii cufundă lumea într-un întuneric straniu, violaceu, iar temperaturile scad drastic, susține AFP. Dezorientate, unele animale au comportamente neobișnuite. însă spectacolul va fi efemer: durata eclipsei totale, când Luna acoperă complet Soarele, va dura puțin sub două minute în Spania. Per total, însă, va fi mult mai lungă, în jur de două ore. Acest lucru este legat de faptul că fenomenul începe ca eclipsă parțială, înainte de eclipsa totală, și continuă apoi cu o altă eclipsă parțială. Fenomenul ar trebui să permită oamenilor de știință să studieze atmosfera Soarelui și stratul său cel mai exterior, în speranța de a obține noi date cu privire la vântul solar și câmpul magnetic al stelei noastre. Regiunile din Spania în care eclipsa va fi totală au fost cuprinse de entuziasm. Unii localnici dar și turiști sosiți mai târziu pentru a urmări fenomenul astronomic caută să-și procure ochelarii de protecție necesari pentru a urmări eclipsa. 'Caut de vineri, dar nu-i găsesc nicăieri', se plânge Mabel, o locuitoare a Barcelonei, pentru AFP. 'Nu mai sunt disponibili nici pe Amazon, așa că este imposibil', adaugă ea, abătută. Vânătorii de eclipse, acei entuziaști înrăiți care se pregătesc de luni de zile, se vor aduna, fără îndoială, în zonă pentru a-și asigura cea mai bună priveliște posibilă. Cerul va fi senin miercuri seara în Spania, cu câteva excepții în nordul și estul țării, a anunțat marți Agenția națională de meteorologie spaniolă (Aemet). Spania, a doua destinație turistică cea mai populară din lume, se așteaptă, de asemenea, ca eclipsa să-i impulsioneze economia în timpul sezonului estival de vârf, în special în zonele rurale din nord, care suferă de declin demografic de zeci de ani. Contribuția netă la economie este estimată la 347 de milioane de euro, fiind așteptați aproape 450.000 de turiști suplimentari în zonele cheie din care poate fi observată eclipsa, potrivit Ministerului Economiei din Madrid. Dar perspectiva unui aflux mare de turiști străini provoacă îngrijorare și în rândul autorităților, care nu sunt obișnuite cu astfel de evenimente și îndeamnă la prudență. Aemet a avertizat de asemenea cu privire la un risc de incendiu 'foarte ridicat' sau 'extrem', în mijlocul unei veri marcate de incendii forestiere devastatoare, un pericol amplificat, potrivit experților, de prezența anticipată a sute de mii de oameni în zone foarte aride, blocând drumurile de țară mici cu vehiculele lor. Autoritățile se așteaptă la până la 1,5 milioane de călătorii cu automobilul suplimentare pe drumurile din regiunile din care eclipsa va fi totală. Pentru a evita ambuteiajele masive și orice alte tulburări ale ordinii publice, mai multe regiuni și municipalități au înființat puncte de observare dedicate, sporind totodată personalul serviciilor de securitate și de urgență pentru ceea ce va fi prima eclipsă totală de Soare din Spania continentală din ultimii peste 100 de ani. Alte două eclipse solare vor fi însă vizibile în alte regiuni ale Spaniei în următorii doi ani, în sudul extrem pe 2 august 2027, apoi într-o bună parte a sudului țării pe 26 ianuarie 2028, mai notează AFP. AGERPRES/(AS - editor: Codruț Bălu, editor online: Simona Aruştei)
Operațiunile militare ale SUA din 2025 s-au soldat cu moartea a 153 de civili (oficial american)
Operațiunile militare americane din 2025 s-au soldat cu moartea a 153 de civili și rănirea a 243, a făcut cunoscut marți un oficial american, citând evaluări ale Pentagonului, informează Reuters. Comparativ, o evaluare a Pentagonului a indicat că doi civili au fost uciși și doi răniți în urma operațiunilor militare americane din 20
UPDATE Indonezia/ Un mort şi 172 de persoane salvate de pe un feribot care a luat foc în largul insulei Bali
O femeie a murit în urma unui incendiu izbucnit pe un feribot care naviga în largul insulei indoneziene Bali, au anunțat miercuri echipele locale de intervenție, în timp ce ceilalți 172 de pasageri aflați la bord au fost evacuați, transmit agențiile AFP, Xinhua și DPA. Feribotul 'Putri Yasmin' se deplasa din Bali cătr
Zelenski: #Ucraina a predat negociatorilor americani propuneri pentru încheierea războiului cu Rusia
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat marți că țara sa a predat negociatorilor americani o serie de propuneri pentru un plan privind încheierea războiului cu Rusia și a sugerat ca Moscova va folosi alegerile parlamentare din septembrie pentru a declara o nouă mobilizare, transmit Reuters și dpa. Anunțul lui Zelenski intervine pe fondul sugestiilor făcute atât de Rusia, cât și de Ucraina conform cărora negociatorii americani vor veni în curând la Moscova și Kiev. ''Am predat părții americane propunerile noastre'', a spus șeful statului ucrainean în mesajul video cotidian adresat conaționalilor săi. ''Și Statele Unite pot contribui la consolidarea apărării noastre, în primul rând cu apărare antiaeriană, și pot pune presiune asupra Rusiei pentru ca aceasta să-și schimbe planurile - adică să se pregătească pentru încheierea războiului, nu să îl prelungească'', a adăugat președintele ucrainean. în ianuarie, negociatorii americani Steve Witkoff și Jared Kushner s-au deplasat la Moscova, însă deocamdată nu au făcut o vizită la Kiev. Ucraina a cerut în mod repetat o încetare a focului după aproape patru ani și jumătate de conflict cu Rusia. Moscova susține că dorește o rezolvare, dar precizează că orice soluție trebuie să implice cedarea integrală de către Ucraina a patru regiuni revendicate de Rusia. Volodimir Zelenski a mai afirmat că serviciile secrete ucrainene dețin probe conform cărora Rusia va exploata ''pseudo-alegerile'' din luna septembrie pentru a declara o nouă mobilizare în scopul sporirii numărului militarilor combatanți. ''Rușii se pregătesc pentru mobilizare în toamnă, imediat după pseudo-alegeri'', a spus Zelenski, referindu-se la planul Moscovei de a ''crea aparența că cetățenii ruși ar susține războiul''. ''Apoi, după așa-numitele alegeri, Putin are în plan o mobilizare rapidă suplimentară a câtorva sute de mii de ruși până la finalul anului, plus un număr similar anul viitor'', a adăugat Zelenski. AGERPRES/(AS - redactor: Tudor Martalogu, editor online: Simona Aruştei)
O victimă a cutremurului din Columbia, salvată de sub dărâmături după 30 de ore
Echipele de salvatori au reușit să scoată în viață o femeie de sub dărâmăturile unei clădiri din Columbia, marți, la aproape 30 de ore după un cutremur devastator, transmite miercuri agenția de presă DPA. Femeia rămăsese blocată la etajul al doilea al unei clădiri de cinci etaje care s-a prăbușit. Pompierul Santiago Sanchez a declarat postului de televiziune Caracol că operațiunea de salvare a fost complexă și a durat aproximativ 16 ore. Echipele de intervenție au trebuit să pătrundă 'șapte sau opt metri' printre dărâmături pentru a o elibera pe femeie. Starea femeii era 'bună, având în vedere circumstanțele', a precizat Sanchez. El a afirmat că, potrivit estimărilor, alte 24 de persoane s-ar afla sub dărâmăturile clădirii, adăugând că operațiunile de salvare continuă. Cutremurul s-a produs luni, la ora locală 07:34 (12:34 GMT), în apropierea localității San Jose del Palmar, din regiunea vestică Choco, la o adâncime de aproximativ 103 kilometri. Bilanțul victimelor se ridică la 181, a declarat președintele Abelardo de la Espriella. Cel puțin 2.595 de persoane au fost rănite în urma cutremurului cu magnitudinea 7,4, unul dintre cele mai puternice care au lovit Columbia în ultimele decenii. Președintele a precizat că 195 de persoane au fost înregistrate oficial ca fiind dispărute. Cu toate acestea, o platformă online neoficială unde oamenii își pot înregistra rudele dispărute indică peste 4.000 de astfel de cazuri. Conform experților în dezastre, primele 72 de ore după un cutremur major reprezintă perioada critică pentru găsirea supraviețuitorilor. După această perioadă, experiența arată că șansele de supraviețuire ale persoanelor rămase blocate sub dărâmături scad drastic. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Purgaru, editor online: Simona Aruştei)
Tenis: Americanul Ben Shelton, deținătorul titlului, în semifinale la Montreal (ATP)
Jucătorul american de tenis Ben Shelton (locul 10 mondial), deținătorul titlului, s-a calificat, marți, în semifinalele turneului Masters 1.000 de la Montreal, dotat cu premii totale de 9.415.724 dolari, după o victorie categorică, cu 6-3, 6-1, în fața cehului Jakub Mensik (17 ATP), informează AFP. Shelton îl va înfrunt
Tenis: Coco Gauff și Elena Rîbakina, în semifinale la Toronto (WTA)
Jucătoarea americană de tenis Coco Gauff, numărul 4 mondial, s-a calificat, marți, în semifinalele turneului WTA 1000 de la Toronto, dotat cu premii în valoare de 7.433.076 de dolari, profitând de retragerea elvețiencei Belinda Bencic (locul 14 mondial) și o va întâlni pentru un loc în finală pe kazaha Elena Rîbakina (2 WTA), care a trecut după un meci dificil de nipona Naomi Osaka, a 13-a jucătoare a lumii, relatează AFP. Jucătoarea din Kazahstan a cedat primul set cu 4-6 în fața vedetei japoneze, înainte de a câștiga actul secund la tie-break, 7-6 (7/5), și de a închide meciul cu 6-4. Deși a comis șase duble greșeli, Rîbakina s-a bazat pe serviciul său, reușind 13 ași. Bencic, accidentată la un șold, a declarat forfait și pentru US Open, ultimul turneu de Mare Șlem al sezonului, care va debuta la finele lunii august. în cealaltă semifinală se vor întâlni poloneza Iga Swiatek (Nr.8 mondial) și rusoaica Elina Svitolina (Nr. 9). AGERPRES (AS/editor: Vlad Constantinescu, editor online: Irina Giurgiu)
Atletism: Alexandru Firfirică a ratat calificarea în finala la disc, la Europenele de la Birmingham
Sportivul român Alin Alexandru Firfirică a ratat accederea în finala probei de aruncare a discului, luni, la Campionatele Europene de atletism de la Birmingham, după ce a ocupat locul al 14-lea în calificări, cu 61,85 metri. La săritura în înălțime, Valentin Alexandru Androne nu a reușit nicio încercare validă în calificări. Alin Ionuț Anton a fost înregistrat cu al 16-lea timp din serii la 110 m garduri, 14 sec 12/100. La 400 m, Mihai Sorin Dringo a fost ultimul (24) în semifinale, cu 46 sec 91/100. România participă cu 12 atleți la Europenele de la Birmingham, Diana Ana Maria Ion (triplusalt), Elena Andreea Taloș (triplusalt), Maria Mihaela Blaga (3.000 m obstacole), Alina Rotaru Kottmann (lungime), Ramona Elena Verman (lungime), la feminin, Andrei Rareș Toader (greutate), Alin Alexandru Firfirică (disc), Mihai Sorin Dringo (400 m), Valentin Alexandru Androne (înălțime), Alin Ionuț Anton (110 m garduri), Gabriel Bitan (lungime) și Nicolae Alexandru Soare (maraton), la masculin. AGERPRES/ (AS - editor: Mihai Țenea, editor online: Andreea Preda)
VIDEO Fotbal: Levski, Hapoel Beer-Sheva, NEC Nijmegen și Bodo/Glimt, calificate în play-off-ul Ligii Campionilor
Levski, Hapoel Beer-Sheva, NEC Nijmegen și Bodo/Glimt se numără printre echipele calificate în play-off-ul Ligii Campionilor la fotbal, după victoriile obținute marți seara, în manșa a doua a turului al treilea preliminar. Levski, fosta adversară a Universității Craiova, a învins-o pe Kairat Almatî cu 1-0, în Kazahstan, același scor înregistrat și la Sofia. Reinaldo (13) a marcat singurul gol al partidei. Bodo/Glimt a învins-o pe Union Saint-Gilloise cu 3-2, după prelungiri, într-un meci arbitrat de românul Istvan Kovacs. După 3-3 în Belgia, scandinavii au deschis scorul prin Ole Blomberg (51), dar Guilherme Smith (61) a egalat din pasa internaționalului român Darius Olaru, care a jucat la oaspeți 74 de minute. Jens Hauge (76) a marcat pentru Bodo/Glimt, dar Mohammed Fuseini (88) a egalat pe Union, care a jucat prelungirile în zece oameni, după eliminarea lui Kamiel van de Perre (90+6). Andreas Helmersen (117) a marcat golul victoriei gazdelor. Hapoel Beer-Sheva a învins-o pe Steaua Roșie cu 2-0 și la Belgrad, după 1-0 în prima manșă. Debutanta NEC Nijmegen a trecut de vicecampioana Greciei, Olympiakos Pireu, cu 2-1, după prelungiri. NK Celje a dispus de Ararat-Armenia cu 2-0 în Slovenia, după 1-2 în prima manșă. Slovenii s-au calificat în play-off-ul Champions League, iar Ararat-Armenia va juca în play-off-ul Europa League cu învingătoarea dintre Universitatea Craiova și KuPS Kuopio. Azerii de la Sabah FC au produs o surpriză prin victoria cu 4-0 în fața campioanei Danemarcei, AGF Aarhus, după 1-2 în prima manșă. Rezultatele înregistrate marți în manșa secundă din turul al treilea preliminar al Ligii Campionilor: FK Kauno Zalgiris (Lituania) - (+) GNK Dinamo Zagreb (Croația) (în prima manșă 0-5) 1-2 (+) SK Slovan Bratislava (Slovacia) - Mjallby AIF (Suedia) (2-1) 2-0 FC Kairat Almatî (Kazahstan) - (+) PFC Levski Sofia (Bulgaria) (0-1) 0-1 (+) NK Celje (Slovenia) - FC Ararat-Armenia (Armenia) (1-2) 2-0 FK Steaua Roșie Belgrad (Serbia) - (+) Hapoel Beer-Sheva FC (Israel) (0-1) 0-2 (+) NEC Nijmegen (Olanda) - Olympiakos Pireu (Grecia) (0-0) 2-1, după prelungiri (+) FK Bodo/Glimt (Norvegia) - Union Saint-Gilloise (Belgia) (3-3) 3-2, după prelungiri (+) Olympique Lyon (Franța) - AC Sparta Praga (Cehia) (1-2) 3-0 (+) Sabah FC (Azerbaidjan) - AGF Aarhus (Danemarca) (1-2) 4-0 SK Sturm Graz (Austria) - (+) Fenerbahce Istanbul (Turcia) (0-2) 0-1 Echipele precedate de semnul (+) s-au calificat în play-off. Tabloul play-off-ului Ligii Campionilor: PFC Levski Sofia (Bulgaria) - AEK Atena FC (Grecia) Celtic Glasgow (Scoția) - LASK Linz (Austria) GNK Dinamo Zagreb (Croația) - Viking Stavanger (Norvegia) SK Slovan Bratislava (Slovacia) - NK Celje (Slovenia) Hapoel Beer-Sheva FC (Israel) - Sabah FC (Azerbaidjan) Fenerbahce Istanbul (Turcia) - Olympique Lyon (Franța) NEC Nijmegen (Olanda) - FK Bodo/Glimt (Norvegia) AGERPRES/ (AS - editor: Mihai Țenea, editor online: Alexandru Cojocaru)
Spotify va lansa o etichetă care permite identificarea muzicii generate de AI
Gigantul de streaming Spotify a anunțat marți că va lansa, la jumătatea lunii septembrie, o etichetă nouă - ''AI Persona'' -, care va permite identificarea clară a conținuturilor generate de AI și nu de persoane reale, informează AFP. ''Ascultătorii ne-au transmis foarte clar că că nu doresc să vadă profilul unui artist care pare uman, pentru a descoperi apoi că este vorba despre o personalitate generată de AI'', a precizat Spotify într-un comunicat. Măsura face parte dintr-o serie recentă de eforturi demarate de compania suedeză pentru a asigura transparența cu privire la felul în care muzica de pe platforma sa este produsă, pe fundalul unor preocupări în creștere în industria muzicală referitoare la riscul acaparării cataloagelor de streaming de conținuturi generate cu AI. în aprilie, compania a lansat eticheta ''Verificat de Spotify'', care indica faptul că un profil a fost examinat și răspunde standardelor de autenticitate ale platformei. ''în plus față de profilurile artiștilor care se declară chiar ei AI Personas, vom începe să aplicăm astfel de etichete profilurilor vizate'', a precizat compania. Spotify nu va include AI Personas în recomandările sale editoriale sau personalizate, cu excepția cazului când un utilizator urmărește o AI Persona, a adăugat compania. AGERPRES/(AS-redactor: Simona Tatu, editor online: Andreea Preda) Sursa foto: newsroom.spotify.com
Festivalul Sziget începe la Budapesta cu un line-up internațional
Ediția de anul acesta a Sziget Festival s-a deschis oficial pentru public marți pe Insula Obuda din Budapesta, reunind muzicieni, artiști și programe culturale atât din Ungaria, cât și de peste granițe, informează Xinhua. Festivalul, care se desfășoară până pe 15 august, este împărțit în 12 zone tematice care oferă muzică, arte contemporane, spectacole de circ, demonstrații sportive, programe de familie și comunitare. Organizatorii au adoptat măsuri suplimentare anul acesta pentru a combate praful cauzat de o perioadă prelungită de secetă și pentru a îmbunătăți confortul participanților. Festivalul a extins de asemenea zonele pentru odihnă la umbră, spațiile comunitare prevăzute cu aer condiționat, pulverizatoarele de apă și punctele cu apă potabilă. Vizitatorii au la dispoziție peste 10 hectare de zone verzi cu umbră naturală. Organizatorul festivalului, Karoly Gerendai, a spus că anul acesta numărul zilnic al participanților va atinge circa 70.000-75.000 de persoane, sub capacitatea maximă a sitului, de 95.000 de persoane. înființat în 1993, Sziget Festival a devenit unul dintre principalele festivaluri muzicale și culturale din Europa, fiind vizitat de persoane din peste 100 de țări și regiuni. Recordul de participare a fost înregistrat în 2018, când 565.000 de persoane au vizitat festivalul. Line-up-ul de anul acesta aduce pe scenă nume sonore precum Bring Me The Horizon, Florence + The Machine, Jorja Smith, Lewis Capaldi, Skrillex, Twenty One Pilots, potrivit site-ului oficial al Festivalului. AGERPRES/(AS-redactor: Simona Tatu, editor online: Adrian Dădârlat)
Un nor de cenușă provenit de la vulcanul Etna din Sicilia a perturbat zborurile pe aeroportul din Malta
Un nor de cenușă provenit de la vulcanul Etna din Sicilia a ajuns marți deasupra Maltei, forțând companiile aeriene să anuleze mai multe zboruri pe aeroportul din Malta în plin sezon turistic estival, informează Reuters. ''Ne confruntăm cu perturbări ale zborurilor din cauza norilor de cenușă vulcanică de deasupra Arhipelagului maltez în urma activității curente a vulcanului Etna'', a precizat Aeroportul Internațional din Malta într-un mesaj publicat pe Facebook. Potrivit unui purtător de cuvânt, 19 zboruri au fost anulate până marți la prânz și alte câteva curse au avut întârzieri semnificative. Aeroportul din Malta este situat la circa 220 de kilometri sud de Muntele Etna, cel mai activ vulcan din Europa, care a început să erupă din nou săptămâna trecută, forțând închiderea principalului aeroport din Sicilia, în orașul Catania, pentru mai multe zile. Aeroportul din Catania, al cincilea cel mai aglomerat aeroport din Italia din punctul de vedere al traficului pasagerilor, a anunțat marți că a extins suspendarea la toate sosirile și plecările până la ora 11:00 (09:00 GMT) miercuri. Pasagerii care aveau curse programate să plece din Catania și din Malta au fost sfătuiți să verifice statutul călătoriei lor înainte să vină la aeroport. AGERPRES/(AS-redactor: Simona Tatu, editor online: Adrian Dădârlat)
Spania / Pregătirile pentru eclipsa de Soare, marcate de riscul declanșării unor incendii de vegetație
Spania desfășoară o amplă operațiune polițienească și o campanie destinată siguranței publice înaintea unei inedite eclipse totale de Soare, vizibilă pe 12 august, dar care coincide cu una din perioadele cu cel mai ridicat risc al declanșării unor incendii de vegetație, informează Reuters. Guvernele regiunilor spaniole care se află pe traseul eclipsei și care ''oferă cea mai bună vizibilitate a evenimentului solar din Europa continentală'' încearcă să gestioneze un aflux preconizat de 6 milioane de persoane prin desemnarea a 660 de situri oficiale de vizionare, alături de parcări și zone de campare. Peste 35.000 de polițiști vor fi desfășurați în scopul minimizării unor riscuri precum ''cel al unor incendii cauzate de aruncare țigărilor'', incidente asociate adunărilor la care participă un număr mare de persoane în zone din natură, a declarat pentru Reuters Virginia Barcones, secretar-general în cadrul Protecției Civile și Situațiilor de Urgență în cadrul Ministerului de Interne din Spania. ''Am avut o vară extrem de dificilă în Spania, marcată de încă o serie de incendii forestiere masive. De aceea trebuie să restricționăm orice activitate care ar putea genera vreo scânteie'', a spus Barcones. Temperaturi prognozate să atingă 40 de grade Celsius Dintr-o cameră de control din Madrid, la care Reuters a avut acces, autoritățile vor conduce operațiunea de supraveghere, coordonându-se cu autoritățile regionale. Eclipsa solară totală, vizibilă în totalitate doar din Spania și Islanda miercuri seară, oferă un exemplu al felului în care schimbările climatice vor remodela gestionarea evenimentelor publice majore. Mai multe regiuni din Spania sunt vizate de alerte emise de Agenția meteorologică AEMET în ziua eclipsei în contextul unor temperaturi care ar putea urca până la 40 de grade Celsius și a unui risc de incendii de vegetație ''ridicat'' și ''foarte ridicat''. Spania, dar și Franța și Grecia, au luptat deja cu mai multe valuri de caniculă și incendii de vegetație severe vara aceasta, pe fundalul unei secete tot mai accentuate în Europa. Luni seară, trei incendii de vegetație majore ardeau în provinciile Huelva, Segovia și Huesca. Până la această oră anul acesta, incendiile au mistuit circa 200.000 de hectare, o suprafață de șase ori mai mare în comparație cu aceeași perioadă din 2025, potrivit Ministerului Mediului. ''E un moment neprielnic al anului... Statistic vorbind, este săptămâna când au loc cele mai multe incendii de vegetație în Spania'', a spus Raul de la Calle, secretar-general al Asociației pentru Ingineri Forestieri. Adunările din zonele rurale alimentează temerile Rezidenții unor mici orașe au lansat propriile campanii de conștientizare prin care îi îndeamnă pe turiști să evite zonele naturale sensibile. în Buitrago de Lozoya, un oraș cu 2.000 de rezidenți situat la nord de Madrid, asociația locală Monte en Pie a organizat un protest împotriva evenimentelor planificate în apropierea pădurilor. Orașul vecin Tres Cantos a anulat toate evenimentele din ziua eclipsei din cauza riscului de incendii, deși circa 3.000 de persoane, printre care și lideri regionali din Madrid, sunt așteptați în continuare la un sit de observație din apropiere de Buitrago. Monte en Pie spune că, deși eclipsa va dura doar câteva minute, pagubele provocate de un incendiu important ar putea dura decenii. ''Ne aflăm într-o zonă cu risc înalt de incendii de vegetație. Grătarele și folosirea utilajelor este interzisă întrucât zona rurală este extrem de aridă... Cu cât sunt mai mulți oameni, cu atât pericolul este mai mare'', a spus Ana Hernandez, lidera grupului. Potrivit estimărilor autorităților, circa 1,5 milioane de persoane ar putea călători în timpul acestei zile, călătorind spre zone rurale din nord-vest și centrul Spaniei, care se află de-a lungul traseului eclipsei. Autoritățile locale și naționale au lansat campanii de sensibilizare a publicului, avertizând în mass-media locală, pe rețelele de socializare, dar și în forumuri online împotriva parcării în spații neautorizate, aruncării gunoiului, folosirii grătarelor sau aventurarea în zone rurale expuse incendiului. Riscul producerii unor incendii nu pare să-i deranjeze pe pasionații de astronomie. Platforma de călătorii Booking.com a relatat că numărul căutărilor efectuate de străini s-au triplat în orașe precum Burgos și Soria, în timp ce datele de pe platforma de călătorii Amadeus arată că rezervările în regiunea nordică Asturias au crescut cu 292% față de anul anterior. Circa 70% dintre caravanele și rulotele disponibile pentru închiriere în Spania, aproximativ 500.000 de vehicule, au fost deja rezervate pentru perioada eclipsei, a precizat o asociație din domeniu, ASEICAR. AGERPRES/(AS-redactor: Simona Tatu, editor online: Adrian Dădârlat)
Caverne săpate în Alpii Elvețieni pentru a pune averi la adăpost
Un om de afaceri a început să excaveze caverne în interiorul unui munte din Alpii Elvețieni, cu scopul de a adăposti acolo bunuri de lux ale unor persoane foarte bogate, potrivit postului național de televiziune elvețian RTS, care a filmat o parte din gigantica infrastructură, relatează marți agenția EFE. în masivul Brunig, situat în cantonul Obwalden din centrul Elveției, vor fi astfel disponibile începând de anul viitor circa 20 de caverne unde vor putea fi depozitate în siguranță valori precum opere de artă, metale prețioase, vehicule de colecție sau vinuri de lux, explică dezvoltatorul proiectului, Thomas Gasser. Pentru a intra acolo 'va trebui mai întâi să treceți printr-o ecluză de securitate, apoi vor exista diferite verificări pe care nu le vom dezvălui publicului', a declarat omul de afaceri. Acesta a mai menționat că utilizarea fiecărei caverne va fi închiriată pentru o perioadă de 99 de ani, la prețuri începând de la un milion de franci elvețieni (1,07 milioane de euro). El asigură că mulți sunt dispuși să plătească astfel de sume într-o perioadă în care crizele geopolitice amplifică percepția riscului pentru deținătorii marilor averi. 'Pentru mult timp, Dubaiul a fost considerat un loc sigur, dar astăzi această percepție este pusă sub semnul întrebării, iar oamenii doresc să-și pună la adăpost o parte din patrimoniu', mai remarcă întreprinzătorul, care nu le-a permis reporterilor postului RTS să vadă seifurile principale în structurile în curs de amenajare. Mai mulți clienți au achiziționat deja drepturi de utilizare a acestor structuri, față de care locuitorii satului din apropiere Lungern au păreri împărțite. Astfel, unii se plâng că lucrări faraonice de acest fel sunt efectuate exclusiv pentru a-i favoriza pe cei înstăriți, în timp ce alții speră să vadă mai multe Ferrari-uri în zonă. înaintea lansării acestui proiect, vechi buncăre militare elvețiene au fost folosite ca seifuri sau centre de date. Armata elvețiană examinează în prezent reactivarea mai multor buncăre de acest fel pentru a depozita acolo muniții sau provizii esențiale, în contextul 'amenințării rusești', potrivit postului RTS.AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Popescu, editor online: Adrian Dădârlat) Sursa foto: bruenigmegasafe.ch
Activitatea unui aeroport din Germania, perturbată din nou de survolul unei drone neidentificate
Activitatea aeroportului german Hanovra a fost perturbată în noaptea de luni spre marți de o dronă, a indicat poliția locală, fără a furniza detalii, acesta incident survenind la o săptămână după descoperirea unei drone explozive pe aeroportul din Leipzig, informează AFP. Pistele aeroportului, situat în nordul acestui oraș din centrul Germani
Marocul sporește măsurile de securitate în apropiere de Ceuta și Melilla, în așteptarea unui posibil nou val de migranți
Autoritățile marocane au consolidat desfășurarea forțelor de securitate în zonele din apropierea exclavelor spaniole Ceuta și Melilla, pentru a intercepta potențiali migranți ilegali, pe fondul apelurilor de pe rețelele de socializare de organizare a unei alte pătrunderi masive a migranților pe 15 august, după afluxul din 30-31 iulie, când zeci de mii de migranți
''Nimrods'', o comedie inspirată de trupa punk rock Green Day
Green Day, o trupă punk rock cunoscută pe plan internațional, se lansează în lumea cinemaului cu pelicula ''Nimrods'', o comedie despre maturizare, inspirată din primii ani de carieră a formației, informează Reuters. Scris și regizat de Lee Kirk, filmul spune povestea a trei adolescenți care își urmează visul de a deveni muzicieni, o călătorie care, potrivit membrilor Green Day, aduce aminte de începuturile lor în lumea muzicală. ''Primul vis pe care l-am avut a fost să dăm un concert și, într-un final, am primit șansa de a da un concert'', a spus solistul trupei, Billie Joe Armstrong. Armstrong a mai povestit că ambițiile trupei au crescut odată cu succesul obținut, evoluând de la concerte în localuri obscure, la concerte pe stadioane pline și, în cele din urmă, la realizarea unui film. Protagonistul filmului, Tommy, interpretat de Mason Thames, visează să cânte în deschiderea Green Day după ce le-a înmânat muzicienilor o casetă-demo cu prilejul unui eveniment cu fanii. După ce fratele lui, Wayne, îl convinge că Green Day i-a invitat să cânte în deschiderea unui concert în Ajunul Anului Nou, Tommy și colegii săi de trupă - Fred, interpretat de Kyle Coffman, și Chad, jucat de Ryan Foust - pornesc într-o călătorie din Kansas până în Los Angeles, hotărâți să-și vadă visul împlinit. Muzicienii spun că această călătorie din film se inspiră din turneele de la începutul carierei trupei Green Day. ''Nu știi niciodată când trăiești momente unice și faci chestii mișto care ar putea deveni, într-o zi, o scenă dintr-un film'', a spus bateristul Tre Cool. Potrivit basistului Mike Dirnt, filmul dorește să surprindă atitudinea tinerească și spiritul rock-and-roll al trupei. ''Nu aveam nimic de pierdut și voiam să mergem să cucerim lumea. Dacă asta însemna să cântăm pentru doar șase oameni, e grozav, iar dacă mai târziu am ajuns la 68.000 de spectatori, e la fel de grozav. Dar cred că spiritul e acolo, spiritul acela rock and roll'', a spus el. Potrivit lui Armstrong, comedia este influențată de filme precum ''Rushmore'', dar și de creațiile regizorului John Hughes. ''Mereu creierul și inima mea au fost parțial ca ale unui adolescent sau ceva de genul. Sunt filmele mele preferate și în mod sigur m-au influențat'', a spus interpretul hitului ''Boulevard of Broken Dreams''. Deși Green Day joacă un rol important în acțiunea filmului, trupa rămâne, în mare parte, în afara ecranului, fiind prezentă mai degrabă pe coloana sonoră. ''Nu trebuie să fii fan Green Dy ca să iubești acest film. Poți iubi pur și simpli filmul, iar apoi îți va plăcea probabil și Green Day, sper'', a spus Cool. ''Nimrods'', produs de Live Nation Studios, va fi lansat în cinematografele din Statele Unite pe 14 august. Trupa Green Day a obținut succesul internațional odată cu albumul din 1994 ''Dookie'' și este cunoscută pentru hituri precum ''Basket Case'', ''Good Riddance'' și ''American Idiot''. Trupa a fost recompensată cu patru trofee Grammy, iar ''American Idiot'' a inspirat un musical de pe Broadway. AGERPRES/(AS-redactor: Simona Tatu, editor online: Andreea Lăzăroiu) Sursa foto: imdb.com
Kazahstan: Producția de petrol a scăzut cu 8,9% în primele șapte luni din 2026
Producția de petrol a Kazahstanului a scăzut în ritm anual cu 8,9%, la 53,2 milioane tone metrice, în primele șapte luni din 2026, a anunțat marți Ministerul Economiei, transmite Xinhua. în pofida declinului producției de petrol și a volatilității de pe piețele globale, PIB-ul Kazahstanului a crescut cu 4,1% în perioada ianuarie-iulie 2026, a informat ministerul. Avansul economiei a fost susținut de sectoarele economice care nu depind direct de extracția de resurse naturale, unde s-a înregistrat o creștere de 5,4% în primele șapte luni din 2026, în timp ce sectorul manufacturier a urcat cu 9%. Diversificarea economică a redus rolul sectorului petrolului în economia Kazahstanului, producția de petrol fiind responsabilă pentru 7,8% din PIB la finalul lui 2025, a precizat instituția. Luna aceasta, compania petrolieră kazahă KazMunayGas a anunțat că Kazahstanul intenționează să suplimenteze capacitatea celor două conducte petroliere ale sale către China, în urma atacurilor cu drone asupra infrastructurii de la Marea Neagă a Consorțiului Conductei Caspice (CPC) și a navelor care deservesc terminalul petrolier aflat la capătul acestei conducte prin care este livrat în prezent circa 80% din petrolul kazah. Astfel, Kazahstanul are în vedere creșterea capacității oleoductului Kenkiyak-Atyrau de la 6 milioane de tone pe an la 15 milioane de tone, iar pe cea a oleoductului Kenkiyak-Kumkola de la 10 milioane de tone pe an la 20 de milioane de tone, a informat KazMunayGas, în urma unor discuții cu compania chineză China National Petroleum Corporation (CNPC). Aceste proiecte vor permite Kazahstanului să își reducă dependența față de conducta CPC, care traversează Marea Caspică și sudul Rusiei, până în portul rus Novorossiisk la Marea Neagră. Exporturile de petrol kazah au fost perturbate în mod repetat de atacurile ucrainene cu drone asupra stațiilor de pompare din Rusia și asupra terminalului maritim de încărcare din portul Novorossiisk, de unde sunt livrate aproximativ 80% din exporturile de petrol ale Kazahstanului. 'Kazahstanul ar fi trebuit să ia în considerare de mult timp creșterea livrărilor de petrol către China. Deja din 2014, după anexarea Crimeei, (...) Rusia a început să construiască oleoducte și gazoducte către China în Orientul îndepărtat, anticipând impunerea de sancțiuni de către UE asupra petrolului său', a afirmă Rashid Jaksikov, expert în proiecte energetice din Kazahstan. Fiecare dintre cele două conducte petroliere între Kazahstan și China au fost construite în aproximativ doi ani, una între 2002 și 2003, iar cealaltă între 2007 și 2009, așadar extinderea lor nu ar trebui să dureze mult mai mult. AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Dicu, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Câinii pot recunoaște diferite emoții de pe chipurile oamenilor, afirmă un studiu
O cercetare care a analizat creierul câinilor dezvăluie că cel mai bun prieten al omului poate distinge diferite emoții de pe chipurile oamenilor, potrivit cercetătorilor de la Universitatea din Viena, care spun că studiul lor oferă pentru prima dată dovezi ale unei astfel de abilități, informează Reuters. în cadrul unui studiu, cercetătorii au folosit învățarea automată pentru a analiza scanări cerebrale provenite de la 12 câini și realizate în timp ce animalele se uitau la imagini cu chipuri umane afișând diferite emoții, a apus universitatea într-un comunicat de presă publicat marți. Cercetătorii au descoperit că regiunile din creier asociate funcțiilor cognitive superioare și procesării recompenselor - cortexul temporal și nucleul caudat - s-au activat doar la vederea unor imagini cu străini fericiți. Furia, frica și tristețea nu au activat acele regiuni, potrivit studiului, publicat luni în revista iScience, editată de Cell Press. Cu toate acestea, când cercetătorii au analizat creierul în ansamblu, au descoperit modele distincte de activitate care diferențiau frica de furie și de tristețe, oferit prima dovadă potrivit căreia câinii pot distinge anumite expresii faciale negative. Câinii ''au evoluat alături de noi pentru a ne înțelege expresiile și a coopera cu noi, iar conștientizarea acestui fapt poate schimba modul în care comunicăm cu ei și avem grijă de ei'', a spus autoarea studiului, Laura Cuaya. în continuare, cercetătorii plănuiesc să analizeze modalitatea prin care câinii percep alte indicii, cum ar fi limbajul corporal, nuanțele vocii și mirosul corpului pentru a interpreta comportamentul oamenilor din jurul lor. Oamenii de știință speră de asemenea să poată compara modul în care creierele uman și cel canin procesează același semnal emoțional. Cercetătorii au mai spus că participanții la studiu au fost animale de companie din familii iubitoare și au avertizat asupra posibilității ca animale din alte medii să răspundă diferit la semnale emoționale umane. AGERPRES/(AS-redactor: Simona Tatu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Comisia Europeană: Situația aprovizionării cu energie va rămâne tensionată săptămâna următoare
Grupul de coordonare pentru energie electrică de la nivelul Comisiei Europene a confirmat marți că nu există riscuri pe termen scurt în ceea ce privește suficiența aprovizionării cu energie electrică, însă se estimează că situația va rămâne tensionată în săptămâna următoare, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar. 'Sistemul european de electricitate rămâne stabil în pofida condițiilor meteorologice extreme. Producția de energie electrică a fost redusă în unele țări ale UE din cauza nivelurilor scăzute ale apei sau a temperaturilor ridicate ale apei. Cu toate acestea, coordonarea dintre țările UE și piața unică de energie electrică permit transferul energiei către regiunile Europei în care aceasta este cel mai necesară', a informat Comisia. Anunțul vine după ce experți din cadrul Comisiei Europene, din țările UE, Ucraina, Republica Moldova, Secretariatul Comunității Energiei și Rețeaua Europeană a Operatorilor de Sisteme de Transport pentru Energie Electrică (ENTSO-E) s-au reunit în cadrul unei ședințe ad-hoc a Grupului, pentru a discuta securitatea aprovizionării cu energie electrică, în contextul valurilor de căldură și al secetei care afectează în prezent anumite regiuni ale Europei. 'Producția ridicată de energie solară a avut o contribuție foarte importantă și a contribuit la reducerea presiunii asupra prețurilor energiei electrice în timpul orelor centrale ale zilei. Cu toate acestea, dezvoltarea capacităților de stocare a energiei rămâne esențială pentru a asigura că surplusul de energie produs în orele de vârf ale producției solare poate fi utilizat în timpul vârfurilor de consum din timpul serii', se arată în comunicat. Grupul a subliniat, de asemenea, că măsurile voluntare de reducere a cererii adoptate în unele țări ale UE, în special în Ungaria, și-au demonstrat utilitatea, contribuind la sprijinirea sistemului electric în condițiile unui echilibru strâns între producție și cerere. în plus, ENTSO-E a informat Grupul cu privire la pregătirile în curs ale operatorilor sistemelor de transport pentru eclipsa de Soare din 12 august, având în vedere reducerea producției de energie solară estimată în timpul evenimentului. Comisia va continua să monitorizeze situația la nivelul Europei, să sprijine acțiunile coordonate atunci când este necesar și să mențină o comunicare regulată cu țările UE și ENTSO-E, precum și cu Secretariatul Comunității Energiei, a indicat Executivul comunitar. Marți, un purtător de cuvânt al Comisiei a precizat că Executivul comunitar monitorizează îndeaproape securitatea aprovizionării cu energie electrică în contextul secetei și al nivelurilor scăzute ale apei din râuri, în Ungaria, România și în regiunea Europei de Sud-Est. 'Operatorii de transport și de sistem (TSO) dețin cele mai detaliate informații privind securitatea aprovizionării și ne coordonăm îndeaproape cu aceștia și menținem un contact permanent. Per ansamblu, situația este tensionată din cauza nivelurilor scăzute ale apei, dar rămâne sigură și stabilă', a informat sursa citată. AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Dicu, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Truth Social a atras mai mulți clienți care vor vedea cu prioritate postările lui Trump
Platforma de socializare a lui Donald Trump, Truth Social, a atras mai mult de 10 clienți dispuși să plătească pentru un serviciu controversat care le va oferi acces la postările președintelui american înainte ca acestea să fie vizibile publicului, relatează marți agenția dpa. Majoritatea acestor companii sunt societăți financiare de tranzacționare de înaltă frecvență ('high-speed trading'), care vor plăti între 60.000 și 100.000 de dolari pe lună pentru accesul prioritar la postările lui Trump, a precizat Trump Media & Technology Group (TMTG), compania-mamă a rețelei de socializare Truth Social. Această companie a mai menționat că poartă discuții și cu alți potențiali clienți, din mai multe domenii, inclusiv cel al Inteligenței Artificiale (IA). Trump folosește în mod obișnuit Truth Social pentru a face anunțuri majore, inclusiv privind taxele vamale sau conflictele militare. Accesul mai rapid la postările sale le poate oferi investitorilor un avantaj, mai ales în operațiunile de tranzacționare automată, în care chiar și fracțiunile de secundă pot să conteze. Nu a fost dezvăluit însă intervalul de timp dintre vizibilitatea preferențială a acestor postări pentru clienții plătitori și vizibilitatea lor publică. Planul de a vinde acces mai rapid la postările lui Trump și ale altor utilizatori importanți prin intermediul unui serviciu denumit Truth API a atras critici în SUA, un reproș fiind acela că accesul la informațiile oficiale guvernamentale este pur și simplu privatizat. Dar pentru Trump Media & Technology Group acest serviciu ar putea oferi o nouă sursă de venit. Cifra de afaceri a acestei companii a crescut cu 89% în trimestru doi al anului în curs, față de același trimestru al anului trecut, ajungând la 1,7 milioane de dolari. Totuși, compania a raportat o pierdere netă de 238,1 milioane de dolari, în mare parte ca urmare a pierderilor rezultate din investiții, inclusiv criptomonede.AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Popescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Filipine: Vicepreședinta Sara Duterte, inculpată pentru 'amenințări cu moartea' împotriva președintelui Ferdinand Marcos
Vicepreședinta filipineză Sara Duterte a fost pusă sub acuzare marți pentru amenințări cu moartea la adresa președintelui Ferdinand Marcos Jr, în timp ce o procedură de destituire a fost deschisă în iulie în Senat împotriva sa, relatează AFP. Acuzația penală de 'amenințări grave' a fost depusă la un tribunal din orașul Q
Andras Baka, ales președinte al Ungariei de către Parlament
Parlamentul Ungariei l-a ales marți pe Andras Baka, fost șef al Curții Supreme, în funcția de președinte al țării, informează MTI. Andras Baka, candidatul formațiunii politice aflată la putere, Partidul Tisza, a fost ales șef al statului cu 140 de voturi pentru și 6 împotrivă, în cadrul unui vot secret. Parlamentul a ales un no
Fotbal: Federația germană (DFB) vinde bilete cu locuri în picioare la meciurile echipelor naționale
Federația germană de fotbal (DFB) va oferi bilete cu locuri în picioare, pentru prima dată în 25 de ani, pentru meciurile selecționatei masculine de seniori, echipei naționale feminine și selecționatei Under-21, informează EFE. Biletele cu locuri în picioare vor fi disponibile pentru meciurile selecționatei de seniori a Germaniei din Liga Naț
Seism în Columbia / Papa Leon al XIV-lea se declară ''profund afectat'' (Vatican)
Papa Leon al XIV-lea a afirmat marți că este ''profund afectat'' de seismul devastator care a lovit luni Columbia și care a provocat moartea a cel puțin 169 de persoane și a rănit peste 600, a precizat Vaticanul, potrivit AFP. Suveranul pontif, ''profund afectat de vestea tristă a seismului, care a afectat grav mai multe regiuni din Col
Noile norme ale Regulamentului privind ambalajele și deșeurile de ambalaje se aplică din 12 august în UE
Comisia Europeană a anunțat marți că noile norme în temeiul Regulamentului privind ambalajele și deșeurile de ambalaje se vor aplica începând din 12 august, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar. 'De acum înainte vor exista limite stricte privind prezența substanțelor perfluoroalchilate și polifluoroalchilate (PFAS-uri, cunoscute sub denumirea de 'substanțe chimice eterne') în ambalajele care intră în contact cu produsele alimentare, protejând și mai mult consumatorii și mediul înconjurător. Definițiile, de exemplu cele pentru fabricanții și producătorii cărora li se aplică răspunderea extinsă a producătorilor pentru ambalaje, vor fi acum armonizate în întreaga UE. Anumite marcaje și informații vor fi acum necesare și pentru ambalaje, asigurând faptul că producătorii sau importatorii de ambalaje pot fi identificați și contactați, după caz', a precizat Comisia Europeană. Alte norme suplimentare în temeiul Regulamentului privind ambalajele și deșeurile de ambalaje vor intra în vigoare treptat. Majoritatea obligațiilor vor deveni aplicabile începând din 2030, inclusiv normele privind posibilitatea de reciclare, obiectivele de reutilizare sau formatele foarte mici de ambalaje din plastic de unică folosință utilizate în hoteluri și în restaurante, a informat Executivul comunitar. Comisia Europeană va continua să colaboreze îndeaproape cu părțile interesate și cu statele membre pentru a sprijini punerea în aplicare eficientă și practică pe teren. Pentru a facilita aplicarea uniformă a noilor norme privind ambalajele în întreaga UE și pentru a simplifica respectarea normelor, Comisia a publicat orientări referitoare la punerea în aplicare a Regulamentului privind ambalajele și deșeurile de ambalaje, precum și un document actualizat cu întrebări frecvente . în medie, fiecare european aruncă o jumătate de kilogram de ambalaje pe zi - de la pahare de unică folosință pentru cafea la capsule pentru băuturi, folii din plastic sau colete de cumpărături online. Regulamentul va ajuta la abordarea în continuare a provocărilor de mediu cauzate de ambalaje și va reduce dependența Europei de combustibilii fosili importați din care sunt fabricate aproape în întregime ambalajele din plastic. El va contribui la consolidarea pieței unice a ambalajelor și va facilita activitățile comerciale transfrontaliere prin intermediul unor norme comune, a anunțat Comisia Europeană. 'Noul Regulament privind ambalajele și deșeurile de ambalaje este o investiție în viitorul Europei: el va ajuta la reducerea deșeurilor, la sporirea gradului de reciclare, la creșterea siguranței pentru consumatori a ambalajelor care intră în contact cu produsele alimentare (prin limitarea substanțelor nocive precum PFAS-urile) și la reducerea dependenței noastre de materialele virgine. Aceștia sunt pași esențiali către o economie cu adevărat circulară. în același timp, regulamentul va înlocui normele naționale fragmentate care sunt dificil de navigat pentru operatorii economici de pe piața internă. însă noile norme presupun, de asemenea, costuri de ajustare și am colaborat intens cu operatorii de pe piață pentru a pune în aplicare noile norme într-un mod pragmatic și nebirocratic', a afirmat comisara pentru mediu, reziliență în domeniul apei și o economie circulară competitivă, Jessika Roswall. AGERPRES/(AS-redactor: Mihaela Dicu, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Ady Ivaşcu)
Comisia Europeană evaluează efectele asupra pieței în urma reducerii nivelurilor pesticidelor
Comisia Europeană a publicat marți un studiu care oferă o evaluare preliminară a impactului pe care îl are asupra pieței reducerea tuturor nivelurilor de reziduuri ale celor mai periculoase pesticide din alimentele și din furajele importate, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar. Studiul preliminar se axează pe substanțele active, pe
RDC: Epidemia de Ebola a depășit pragul de 2.000 de morți
Epidemia de Ebola, care progresează cu o viteză fără precedent în Republica Democratică Congo (RDC), a provocat moartea a peste 2.000 de persoane, bilanț care se apropie de cel al epidemiei din perioada 2018-2020, care a făcut cele mai numeroase victime din istoria acestei țări, informează AFP. RDC a declarat pe 15 mai, cu o întârziere de c&a
BTA: Bulgaria și Turcia vor colabora în combaterea infracționalității juvenile
Bulgaria și Turcia vor coopera în combaterea infracțiunilor comise de tineri, a declarat marți ministrul bulgar de interne Ivan Demerdjiev. Acesta și ministrul turc de interne Mustafa Ciftci, aflat în vizită în Bulgaria, au făcut declarații comune în fața presei. 'împărtășim opinia părții turce conform căreia infracțiunile com
Australia: Prim-ministrul Anthony Albanese, criticat de opoziție pentru o glumă considerată licențioasă la adresa premierului japonez
Prim-ministrul australian Anthony Albanese a evitat marți solicitările de a-și cere scuze după difuzarea unui fragment dintr-un podcast umoristic în care participă la un schimb de replici licențios despre un cadou oferit de premierul japonez Sanae Takaichi, informează AFP. Anthony Albanese a mai fost deja criticat și și-a cerut scuze pen































