Programul 'Educație financiară, orientare în carieră și dezvoltare competențe' va continua la Miercurea-Ciuc și în acest an școlar, după ce Consiliul Local a aprobat, vineri, un acord de parteneriat cu Fundația SENS, care finanțează activitățile.
Cursurile sunt gratuite și se adresează atât școlilor din Miercurea-Ciuc, cât și celor din zona metropolitană a orașului, precum și adulților interesați.
În anul școlar trecut, un număr de 408 elevi din clasele V-VII, respectiv IX-X, au finalizat cursurile de educație financiară.
Programul este considerat foarte valoros întrucât contribuie la dezvoltarea abilităților în acest domeniu și îi ajută pe elevi și tineri să ia decizii fundamentate economic și financiar.
'Programul este deosebit de valoros, deoarece dezvoltarea capacităților copiilor/tinerilor în domeniile educației financiare, orientarea în carieră și dezvoltarea competențelor este absolut necesară în vederea dobândirii unor cunoștințe și abilități care îi ajută să-și organizeze modul de viață ca să poată răspunde provocărilor cotidiene, să ia decizii care sunt fundamentate economic și financiar corespunzător, să dezvolte o atitudine responsabilă din punct de vedere financiar și să-și construiască cariera potrivit abilităților și cunoștințelor de care dispun', se menționează în acordul de parteneriat.
Primarul municipiului Miercurea-Ciuc, Korodi Attila, a declarat că elevii participă cu entuziasm la cursuri și și-a exprimat speranța că școlile se vor înscrie în număr mare.
La rândul său, coordonatoarea programului de educație financiară, Ábrahám Izabella, a declarat, pentru AGERPRES, că proiectul, început în 2022, este unul de succes, existând un interes constant al elevilor de a reveni la cursuri.
Aceasta a precizat că la cursuri se folosește metoda edutainment, care îmbină educația cu jocul și activitățile interactive. Copiii participă activ, rezolvă exerciții, lucrează în echipă și aplică noțiunile în situații concrete.
Unul dintre exercițiile propuse pentru clasa a VII-a îi provoacă pe elevi să găsească soluții de economisire pentru ca o familie să poată pleca într-o vacanță dorită. Ei primesc bugetul unei familii și trebuie să economisească suficienți bani pentru o vacanță, fără a afecta cheltuielile esențiale.
'Efectiv, trebuie să calculeze bugetul călătoriei, cât ar costa pentru o familie de patru persoane acea călătorie, după care să se uite pe bugetul familiei, de unde poate să 'ciupească' o anumită sumă, astfel încât în 7, 8 sau 12 luni să poată să economisească suma respectivă pentru călătorie.(...) Le place enorm de mult copiilor, pentru că e practic. Efectiv, poate să pună în practică și acasă', a explicat Ábrahám Izabella.
Ea este de părere că educația financiară poate începe și la vârste mai fragede, dând exemplu unui experiment realizat cu copii de grădiniță, cărora li s-au prezentat informații pe înțelesul lor, inclusiv despre economisire, și în urma căruia unul dintre părinți i-a spus că fetița sa a început să adune mărunțișul din casă, pentru că învățase că este important să economisească.
În noul an școlar, programul continuă la Arena 'Erőss Zsolt', în cele două săli puse la dispoziție de municipalitate și mobilate de finanțator existând deja cereri din partea diriginților pentru participarea elevilor la cursuri.
Programarea este flexibilă, în funcție de orarul claselor: cursurile pot fi ținute săptămânal, la intervale mai mari sau concentrat în cadrul programului 'Școala altfel'. AGERPRES/(A, AS - redactor: Gina Ștefan, editor: Irina Poenaru, editor online: Simona Aruştei)
Sursa foto: Korodi Attila / Facebook








