Ministrul interimar al Educației, Mihai Dimian, a declarat, luni, la Ploiești, întrebat despre achiziția manualelor de clasa a IX-a, că bugetul a fost aprobat în martie, iar procedura de licitație durează în mod normal 10 luni, dar s-a accelerat acest proces și 'o să dureze probabil 7 luni'.
'Este vorba despre manuale de clasa a IX-a, nu restul claselor. Acestea sunt manuale noi care trebuie făcute după programe școlare noi. Programele școlare noi au fost aprobate la finalul anului trecut și începutul acestui an. Bugetul României a fost aprobat pe 27 martie. Eu am venit în luna martie aici. Ca să poți lansa o licitație, trebuie să ai cadrul legal să o faci, adică trebuie să ai buget alocat pentru acea licitație. O să observați că, dacă pe 27 martie s-a publicat în monitorul oficial, pe 28 martie toată documentația a fost trimisă către ANAP, ei fac verificările necesare. Pe 10 aprilie a fost publicată această licitație. Ce probabil nu se vede este că o licitație de manuale, spre deosebire de o altă licitație, durează în mod normal 10 luni de zile', a afirmat Mihai Dimian.
El a explicat că, în cazul manualelor, procedura de licitație este complexă, 'nu este doar procesul de licitație de 3-4 luni pe care îl ai în mod obișnuit'.
'Trebuie să și elaborezi manualele și trebuie să lași 2-3 luni editurilor să elaboreze manualele respective. Trebuie să evaluezi manualele respective. Iar dacă am avut într-un anumit domeniu 11 manuale și o să puneți cam două manuale pe săptămână, o să vedeți cum comisia respectivă a trebuit să lucreze două luni de zile pentru aceste manuale să le evalueze. Astfel, ce am putut să fac și am făcut a fost: unu, să accelerăm orice parte a acestui proces și în loc de 10 luni o să dureze probabil 7 luni de zile, să îmi rog și, împreună colegii, să nu plecăm în concediu până când nu finalizăm evaluarea manualelor și o să vedeți că până pe 15 august s-a lucrat la aceste manuale, drept urmare pe 16-17 a fost trimisă către ANAP documentația completă (...). Am discutat și cu doamna președintă a acestei agenții să accelereze cât este posibil aceste verificări și ne așteptăm ca la mijlocul lunii septembrie să fie finalizat acest proces, urmând ca, dacă nu există contestație, să fie contractat', a spus ministrul interimar al Educației.
Acesta a adăugat că, după contractare, manualele pot fi oferite în format digital și, ulterior, în trei-patru săptămâni în formă printată.
'Dar ceea ce aș vrea să evidențiem este că vorbim de clasa a IX-a. În clasa a IX-a, ați văzut, copiii vin din diverse școli, da, faci o recapitulare a materiei de gimnaziu, faci o evaluare a lor ca să vezi nivelul la care se află. Drept urmare, în primele trei săptămâni nu folosești efectiv programa școlară și manualul nou, ci faci aceste elemente de recapitulare și evaluare', a mai spus ministrul Educației.
Mihai Dimian a participat, luni, la festivitatea de deschidere a anului școlar la Liceul Tehnologic Energetic 'Elie Radu' din Ploiești. AGERPRES/(AS - redactor: Cornelia Dumitru, editor: Irina Poenaru, editor online: Ada Vîlceanu)
Mihai Dimian, despre achiziția manualelor de clasa a IX-a: Am accelerat procedura, o să dureze probabil 7 luni

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bihor: Noaptea Cercetătorilor Europeni, la Universitatea din Oradea, cu laboratoare și centre de cercetare deschise publicului
Universitatea din Oradea organizează, pe 25 septembrie, 'Noaptea Cercetătorilor Europeni - Universitatea din Oradea 2026', eveniment dedicat promovării științei, cercetării și inovării în rândul publicului larg, a anunțat vineri, într-un comunicat, Biroul de presă al instituției. Manifestarea, organizată anual în Europa din 2005
Brașov: Primarul comunei Lisa vrea să readucă la viață fosta tabără școlară din satul Breaza
Brașov: Primarul comunei Lisa vrea să readucă la viață fosta tabără școlară din satul Breaza
Pălărie: În statele nordice, curentul pare să se schimbe către învățarea competențelor fundamentale prin metode non-digitale
Președintele Comisiei pentru învățământ din Senat, Ștefan Pălărie, a atras atenția asupra unei noi tendințe în țările nordice, prin punerea accentului pe dezvoltarea competențelor fundamentale prin instrumente non-digitale. El a menționat că tendința devine vizibilă mai ales în Danemarca și Norvegia, după rezultatele recente ale testelo
Roxana Mînzatu: Rezultatele PISA ne îngrijorează în UE; analiza OECD arată un declin al competențelor de bază
Vicepreședintele executiv al Comisiei Europene Roxana Mînzatu declară că rezultatele testelor PISA au stârnit îngrijorare la nivelul Uniunii Europene, constatându-se un declin al competențelor de bază ale elevilor. Ea a subliniat importanța educației și a gândirii critice, în contextul utilizării pe scară largă a inteligențe
Programul 'Susținerea educației în limba română în Ucraina - 2026', lansat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Ştirile zilei - 16 septembrie 2026 Ştirile zilei - 15 septembrie 2026 Ştirile zilei - 14 septembrie 2026 Cele mai citite Legislatie Conducere Organigrama Declarații de avere și de interese Cariere Contact Transparență decizională Bilanțuri contabile Achiziții publice Solicitare i
Mureș: Ateliere bilingve de teatru, cascadorie și psihologie pentru adolescenți, în proiectul 'ExplozivART'
Liceenii din Târgu Mureș sunt invitați să descopere arta dincolo de sala de clasă în cadrul celei de-a patra ediții a proiectului 'ExplozivART', un program gratuit de ateliere și spectacole de teatru menit să completeze educația formală a adolescenților. 'ExplozivART este un proiect care se adresează tuturor liceenilor
Mureș: Studenți din universități europene au simulat rolul de manageri de calitate în industria auto, la UMFST
Mureș: Studenți din universități europene au simulat rolul de manageri de calitate în industria auto, la UMFST
Bihor: Stratul de ozon al planetei nu a mai scăzut în ultimii zece ani, datorită măsurilor internaționale (fizician)
Stratul de ozon, care protejează viața de radiațiile ultraviolete, dă semne de refacere după decenii de măsuri internaționale și nu a mai scăzut în ultimii zece ani, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, Monica Costea, fizician și șef de lucrări la Facultatea de Protecția Mediului din Oradea. Aceasta atrage atenția însă că ideea că








