Activitatea din 16 unități de învățământ va fi relocată parțial sau total în anul școlar 2026-2027, în condițiile derulării unor lucrări de reabilitare, numărul elevilor afectați fiind estimat la circa 1.380, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, inspectorul școlar general al județului Olt, Mariana Gheorghe.
În majoritatea cazurilor de relocare este vorba de mutarea activității în alte spații ale unității de învățământ și în șase cazuri este vorba de alte spații, de tipul centru de zi, cămine, casă de cultură, sală de sport.
'La nivelul județului Olt sunt raportate 17 situații de relocare a activității educaționale, aferente unui număr de 16 unități cu personalitate juridică. Din cele 17 situații, nouă presupun relocarea totală a activității, iar opt relocarea parțială. În 11 situații activitatea este relocată în spațiile altor unități de învățământ, iar în șase situații sunt utilizate alte spații puse la dispoziție de autoritățile locale: centre de zi, case de cultură, sală de sport sau alte spații amenajate în incinta unități', a declarat Mariana Gheorghe.
Numărul elevilor afectați de relocări este estimat la 1.380, mai mult de jumătate fiind elevi de la cluburile școlare din Corabia și Drăgănești-Olt care participă la activități în unitățile relocate după programul de școală.
Pe măsură ce lucrările de reabilitări se vor încheia, elevii și profesorii se vor întoarce în unitățile de învățâmânt din care au fost mutați temporar.
Mariana Gheorghe a subliniat că, indiferent de spațiile în care au loc relocări, peste se vor asigura condiții optime.
' Nu avem situații în care copii să aibă condiții improprii sau să fie înghesuiți sau să nu aibă siguranță, să nu aibă căldură', a spus Mariana Gheorghe.
Inspectorul școlar general al județului Olt a subliniat că în vederea pregătirii începerii noului an școlar au avut loc verificări în teren și a reieșit că 99% din unitățile de învățământ au finalizat igienizările și pregătirile.
'Noi am făcut o verificare și cu comisia mixtă și separat prin inspectori. Cam 99% din unitățile de învățământ astăzi, când vorbim, și-au făcut lucrările de igienizare și sunt finalizate, dar până la urmă mai sunt câteva zile și am convingerea că toate unitățile de învățământ, 100% vor avea finalizate igienizarea, reparațiile pe care și le-au propus să le facă și se va începe școala în condiții optime', a adăugat Mariana Gheorghe.
Aceasta a remarcat progrese în privința autorizațiilor sanitare de funcționare ale școlilor.
'Avem și câteva unități de învățământ care încă mai au de obținut acele autorizații sanitare, dar oricum din totalul de 400 de unități, peste 350 le au, ceea ce este un grad de aproape 86-87% și înseamnă că s-a înaintat foarte mult privind aceste autorizații. La fel, avem sisteme de pază și de securitate la unitățile de învățământ, în peste 75% din acestea'. a precizat ea.
Inspectorul școlar general al județului Olt consideră că în noul an școlar sunt asigurate în unitățile de învățământ 'condiții decente', fiind totodată asigurat și personal calificat la catedre cât și manuale școlare.
'În județul Olt anul școlar 2026-2027 începe în condiții decente, atât privind finalizarea lucrărilor, curățenia, asigurarea securității copiilor și nu în ultimul rând încadrarea cu personal didactic calificat și cu asigurarea manualelor școlare, că și aici este o discuție, s-au asigurat transmiterea manualelor școlare într-un procent de peste 90%', a conchis Mariana Gheorghe. AGERPRES/(A - redactor: Cristina Matei, editor: George Onea, editor online: Anda Badea)
Olt: Activitatea din 16 unități de învățământ, relocată total sau parțial în alte spații...

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bihor: Noaptea Cercetătorilor Europeni, la Universitatea din Oradea, cu laboratoare și centre de cercetare deschise publicului
Universitatea din Oradea organizează, pe 25 septembrie, 'Noaptea Cercetătorilor Europeni - Universitatea din Oradea 2026', eveniment dedicat promovării științei, cercetării și inovării în rândul publicului larg, a anunțat vineri, într-un comunicat, Biroul de presă al instituției. Manifestarea, organizată anual în Europa din 2005
Brașov: Primarul comunei Lisa vrea să readucă la viață fosta tabără școlară din satul Breaza
Brașov: Primarul comunei Lisa vrea să readucă la viață fosta tabără școlară din satul Breaza
Pălărie: În statele nordice, curentul pare să se schimbe către învățarea competențelor fundamentale prin metode non-digitale
Președintele Comisiei pentru învățământ din Senat, Ștefan Pălărie, a atras atenția asupra unei noi tendințe în țările nordice, prin punerea accentului pe dezvoltarea competențelor fundamentale prin instrumente non-digitale. El a menționat că tendința devine vizibilă mai ales în Danemarca și Norvegia, după rezultatele recente ale testelo
Roxana Mînzatu: Rezultatele PISA ne îngrijorează în UE; analiza OECD arată un declin al competențelor de bază
Vicepreședintele executiv al Comisiei Europene Roxana Mînzatu declară că rezultatele testelor PISA au stârnit îngrijorare la nivelul Uniunii Europene, constatându-se un declin al competențelor de bază ale elevilor. Ea a subliniat importanța educației și a gândirii critice, în contextul utilizării pe scară largă a inteligențe
Programul 'Susținerea educației în limba română în Ucraina - 2026', lansat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Ştirile zilei - 16 septembrie 2026 Ştirile zilei - 15 septembrie 2026 Ştirile zilei - 14 septembrie 2026 Cele mai citite Legislatie Conducere Organigrama Declarații de avere și de interese Cariere Contact Transparență decizională Bilanțuri contabile Achiziții publice Solicitare i
Mureș: Ateliere bilingve de teatru, cascadorie și psihologie pentru adolescenți, în proiectul 'ExplozivART'
Liceenii din Târgu Mureș sunt invitați să descopere arta dincolo de sala de clasă în cadrul celei de-a patra ediții a proiectului 'ExplozivART', un program gratuit de ateliere și spectacole de teatru menit să completeze educația formală a adolescenților. 'ExplozivART este un proiect care se adresează tuturor liceenilor
Mureș: Studenți din universități europene au simulat rolul de manageri de calitate în industria auto, la UMFST
Mureș: Studenți din universități europene au simulat rolul de manageri de calitate în industria auto, la UMFST
Bihor: Stratul de ozon al planetei nu a mai scăzut în ultimii zece ani, datorită măsurilor internaționale (fizician)
Stratul de ozon, care protejează viața de radiațiile ultraviolete, dă semne de refacere după decenii de măsuri internaționale și nu a mai scăzut în ultimii zece ani, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, Monica Costea, fizician și șef de lucrări la Facultatea de Protecția Mediului din Oradea. Aceasta atrage atenția însă că ideea că








