Școlile din județul Bihor au obținut în acest an cea mai bună rată de promovare la Bacalaureat din cel puțin ultimii 15 ani, însă rezultatele Evaluării Naționale evidențiază în continuare diferențe majore între elevii din mediul urban și cei din mediul rural, a declarat, joi, în ședința Colegiului prefectural, inspectorul școlar general Alin Ștefănuț.
Potrivit acestuia, la prima sesiune a Bacalaureatului, rata de promovare în Bihor a fost de 81,03%, peste media națională de 76,9%, iar în cazul promoției curente a ajuns la 85,85%. Din cei 3.540 de candidați înscriși, 3.474 s-au prezentat la examen.
'În acest an am reușit să depășim pragul de 80%. Avem cea mai bună rată de promovare la examenul național de Bacalaureat din cel puțin ultimii 15 ani școlari', a declarat Alin Ștefănuț.
La Evaluarea Națională, participarea a crescut la 94,46%, însă rata de promovare, de 74,36%, a rămas sub media națională de 79%. Cea mai mare problemă este diferența dintre mediul urban și cel rural: 86,77% promovare în orașe, față de 54,27% în mediul rural.
'Între urban și rural persistă o diferență de aproximativ 30 de puncte procentuale. O problemă reală în ceea ce privește rezultatele obținute la Evaluarea Națională este această diferență dintre rural și urban, unde vom avea de lucrat', a subliniat inspectorul școlar general.
Matematica rămâne proba cu cele mai slabe rezultate la Evaluarea Națională, cu o promovare de 68,84%. În schimb, doi elevi au obținut media 9,95, iar 17 elevi au primit nota 10.
În județ, 17 școli au avut promovare de 100% la Evaluarea Națională, în timp ce 23 de unități sau structuri au avut promovare zero. La Bacalaureat, patru unități au obținut promovare de 100%.
În sesiunea a doua a Bacalaureatului, rata de promovare a fost de 36,31%, apropiată de media națională de 36,9%.
Inspectoratul Școlar Județean consideră că rezultatele confirmă existența unor școli cu performanțe constante, dar și a unor comunități vulnerabile, pentru care sunt necesare intervenții țintite și măsuri de sprijin pentru reducerea decalajelor educaționale. AGERPRES/(A - redactor: Eugenia Pașca, editor: Dana Lepădatu, editor online: Simona Aruştei)
Bihor: Cea mai bună rată de promovare la Bacalaureat din ultimii 15 ani; decalaje urban-rural la Evaluarea Naţională

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Brașov: Primarul comunei Lisa vrea să readucă la viață fosta tabără școlară din satul Breaza
Brașov: Primarul comunei Lisa vrea să readucă la viață fosta tabără școlară din satul Breaza
Bihor: Noaptea Cercetătorilor Europeni, la Universitatea din Oradea, cu laboratoare și centre de cercetare deschise publicului
Universitatea din Oradea organizează, pe 25 septembrie, 'Noaptea Cercetătorilor Europeni - Universitatea din Oradea 2026', eveniment dedicat promovării științei, cercetării și inovării în rândul publicului larg, a anunțat vineri, într-un comunicat, Biroul de presă al instituției. Manifestarea, organizată anual în Europa din 2005
Pălărie: În statele nordice, curentul pare să se schimbe către învățarea competențelor fundamentale prin metode non-digitale
Președintele Comisiei pentru învățământ din Senat, Ștefan Pălărie, a atras atenția asupra unei noi tendințe în țările nordice, prin punerea accentului pe dezvoltarea competențelor fundamentale prin instrumente non-digitale. El a menționat că tendința devine vizibilă mai ales în Danemarca și Norvegia, după rezultatele recente ale testelo
Roxana Mînzatu: Rezultatele PISA ne îngrijorează în UE; analiza OECD arată un declin al competențelor de bază
Vicepreședintele executiv al Comisiei Europene Roxana Mînzatu declară că rezultatele testelor PISA au stârnit îngrijorare la nivelul Uniunii Europene, constatându-se un declin al competențelor de bază ale elevilor. Ea a subliniat importanța educației și a gândirii critice, în contextul utilizării pe scară largă a inteligențe
Programul 'Susținerea educației în limba română în Ucraina - 2026', lansat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Ştirile zilei - 16 septembrie 2026 Ştirile zilei - 15 septembrie 2026 Ştirile zilei - 14 septembrie 2026 Cele mai citite Legislatie Conducere Organigrama Declarații de avere și de interese Cariere Contact Transparență decizională Bilanțuri contabile Achiziții publice Solicitare i
Mureș: Ateliere bilingve de teatru, cascadorie și psihologie pentru adolescenți, în proiectul 'ExplozivART'
Liceenii din Târgu Mureș sunt invitați să descopere arta dincolo de sala de clasă în cadrul celei de-a patra ediții a proiectului 'ExplozivART', un program gratuit de ateliere și spectacole de teatru menit să completeze educația formală a adolescenților. 'ExplozivART este un proiect care se adresează tuturor liceenilor
Mureș: Studenți din universități europene au simulat rolul de manageri de calitate în industria auto, la UMFST
Mureș: Studenți din universități europene au simulat rolul de manageri de calitate în industria auto, la UMFST
Bihor: Stratul de ozon al planetei nu a mai scăzut în ultimii zece ani, datorită măsurilor internaționale (fizician)
Stratul de ozon, care protejează viața de radiațiile ultraviolete, dă semne de refacere după decenii de măsuri internaționale și nu a mai scăzut în ultimii zece ani, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, Monica Costea, fizician și șef de lucrări la Facultatea de Protecția Mediului din Oradea. Aceasta atrage atenția însă că ideea că








