Universitatea Valahia din Târgoviște (UVT) introduce, începând cu noul an universitar, bursa specială de studiu 'Primul Pas Academic', destinată candidaților admiși în primul an de licență și masterat pe locuri cu taxă.
Potrivit unui comunicat de presă transmis marți de instituția de învățământ superior, bursa va fi acordată primilor doi studenți înmatriculați la fiecare program de studii și va avea o valoare egală cu taxa de școlarizare aferentă primului an universitar.
'Noua bursă se adresează candidaților admiși în primul an de licență și masterat, pe locuri cu taxă, fiind acordată primilor doi studenți înmatriculați la fiecare program de studii. Valoarea acesteia este egală cu taxa de școlarizare pentru primul an universitar. Sprijinul financiar se acordă o singură dată pe parcursul studiilor. În cazul celor înscriși la mai multe programe, bursa poate fi acordată pentru unul singur, la alegerea beneficiarului', anunță UVT.
Măsura este finanțată integral din veniturile proprii ale instituției.
Conform Universității Valahia Târgoviște, introducerea bursei 'Primul Pas Academic' face parte din politica instituțională de sprijinire a studenților. În ultimii ani, instituția și-a extins programul de burse finanțate din surse proprii, prin măsuri menite să reducă impactul dificultăților financiare asupra accesului și continuării studiilor universitare.
Dosarele pentru acordarea bursei se depun la secretariatele facultăților, iar procedura de atribuire va fi finalizată la începutul anului universitar, cel târziu până la data de 15 decembrie.
Universitatea informează că înscrierile pentru sesiunea de admitere din luna iulie se desfășoară online pentru toate cele zece facultăți ale instituției. AGERPRES/(AS - redactor: Cornelia Dumitru, editor: Irina Poenaru, editor online: Simona Aruştei)
Dâmbovița: Universitatea Valahia Târgoviște introduce bursa 'Primul Pas Academic' pentru studenții pe locuri cu taxă

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Brașov: Primarul comunei Lisa vrea să readucă la viață fosta tabără școlară din satul Breaza
Brașov: Primarul comunei Lisa vrea să readucă la viață fosta tabără școlară din satul Breaza
Bihor: Noaptea Cercetătorilor Europeni, la Universitatea din Oradea, cu laboratoare și centre de cercetare deschise publicului
Universitatea din Oradea organizează, pe 25 septembrie, 'Noaptea Cercetătorilor Europeni - Universitatea din Oradea 2026', eveniment dedicat promovării științei, cercetării și inovării în rândul publicului larg, a anunțat vineri, într-un comunicat, Biroul de presă al instituției. Manifestarea, organizată anual în Europa din 2005
Pălărie: În statele nordice, curentul pare să se schimbe către învățarea competențelor fundamentale prin metode non-digitale
Președintele Comisiei pentru învățământ din Senat, Ștefan Pălărie, a atras atenția asupra unei noi tendințe în țările nordice, prin punerea accentului pe dezvoltarea competențelor fundamentale prin instrumente non-digitale. El a menționat că tendința devine vizibilă mai ales în Danemarca și Norvegia, după rezultatele recente ale testelo
Roxana Mînzatu: Rezultatele PISA ne îngrijorează în UE; analiza OECD arată un declin al competențelor de bază
Vicepreședintele executiv al Comisiei Europene Roxana Mînzatu declară că rezultatele testelor PISA au stârnit îngrijorare la nivelul Uniunii Europene, constatându-se un declin al competențelor de bază ale elevilor. Ea a subliniat importanța educației și a gândirii critice, în contextul utilizării pe scară largă a inteligențe
Programul 'Susținerea educației în limba română în Ucraina - 2026', lansat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Ştirile zilei - 16 septembrie 2026 Ştirile zilei - 15 septembrie 2026 Ştirile zilei - 14 septembrie 2026 Cele mai citite Legislatie Conducere Organigrama Declarații de avere și de interese Cariere Contact Transparență decizională Bilanțuri contabile Achiziții publice Solicitare i
Mureș: Ateliere bilingve de teatru, cascadorie și psihologie pentru adolescenți, în proiectul 'ExplozivART'
Liceenii din Târgu Mureș sunt invitați să descopere arta dincolo de sala de clasă în cadrul celei de-a patra ediții a proiectului 'ExplozivART', un program gratuit de ateliere și spectacole de teatru menit să completeze educația formală a adolescenților. 'ExplozivART este un proiect care se adresează tuturor liceenilor
Mureș: Studenți din universități europene au simulat rolul de manageri de calitate în industria auto, la UMFST
Mureș: Studenți din universități europene au simulat rolul de manageri de calitate în industria auto, la UMFST
Bihor: Stratul de ozon al planetei nu a mai scăzut în ultimii zece ani, datorită măsurilor internaționale (fizician)
Stratul de ozon, care protejează viața de radiațiile ultraviolete, dă semne de refacere după decenii de măsuri internaționale și nu a mai scăzut în ultimii zece ani, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, Monica Costea, fizician și șef de lucrări la Facultatea de Protecția Mediului din Oradea. Aceasta atrage atenția însă că ideea că








