Rata de promovare la prima sesiune a examenului de Bacalaureat este de 74,8%, a informat, marți, Ministerul Educației și Cercetării.
Rezultatele înregistrate la probele scrise din cadrul sesiunii iunie - iulie a examenului național de Bacalaureat 2026 (prima afișare) au fost publicate marți pe pagina web dedicată și în centrele de examen.
Anul trecut, rata de promovare la prima sesiune a examenului de Bacalaureat a fost de 74,3%.
Anul acesta au promovat, în total, 94.345 de candidați (90.263 de candidați din promoția curentă, respectiv 4.082 din promoțiile anterioare) din numărul celor 126.169 de candidați prezenți.
Pentru promoția curentă, rata de reușită/promovare este de 79,7%, în timp ce pentru promoțiile din anii trecuți, procentul se situează la 31,7%.
Un număr de 45 de candidați au încheiat probele scrise cu media 10. Cei mai mulți candidați (16.217 din toate promoțiile) au obținut medii situate în intervalul 9 - 9.49.
Au absentat 4.685 de candidați, iar 67 de candidați au fost eliminați.
Numărul notelor de 10 pe probe/discipline de examen se prezintă astfel: Limba și literatura română - 454, Limba și literatura maternă - 34, Proba obligatorie a profilului - 3.548 (Matematică: 2.289; Istorie: 1.259), Proba la alegere a profilului și a specializării - 3.158 (cele mai multe note de 10 au fost obținute la logică și argumentare).
Contestațiile pot fi depuse/transmise marți, în intervalul 14:00-18:00, respectiv în zilele de 8 și 9 iulie.
De asemenea, candidații pot solicita vizualizarea lucrării/lucrărilor proprii după afișarea rezultatelor inițiale (în același interval menționat anterior pentru depunerea contestațiilor), în conformitate cu prevederile procedurii stabilite de către Comisia Națională de Bacalaureat. La vizualizarea lucrării/lucrărilor, candidatul minor trebuie să fie însoțit obligatoriu de un părinte/reprezentant legal.
Depunerea contestațiilor nu este condiționată de vizualizarea lucrărilor. În aceeași măsură, vizualizarea lucrărilor nu obligă candidatul la depunerea contestației.
'Candidații care contestă rezultatul inițial al evaluării trebuie să completeze, să semneze și să depună/transmită prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere', menționează sursa citată.
Comunicarea rezultatelor se face anonimizat, utilizându-se codurile individuale care înlocuiesc numele și prenumele candidaților. Aceste coduri au fost distribuite, pe bază de semnătură de primire, la prima probă pe care aceștia au susținut-o.
Rezultatele finale (după soluționarea contestațiilor) vor fi afișate în data de 13 iulie.
Pentru a promova examenul, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții (cumulat): susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale, susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea, cel puțin media 6 la probele scrise (media notelor). AGERPRES/(AS - redactor: Roberto Stan, editor: Florin Marin, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Ministerul Educației și Cercetării: Rata de promovare la Bacalaureat - 74,8%

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bihor: Noaptea Cercetătorilor Europeni, la Universitatea din Oradea, cu laboratoare și centre de cercetare deschise publicului
Universitatea din Oradea organizează, pe 25 septembrie, 'Noaptea Cercetătorilor Europeni - Universitatea din Oradea 2026', eveniment dedicat promovării științei, cercetării și inovării în rândul publicului larg, a anunțat vineri, într-un comunicat, Biroul de presă al instituției. Manifestarea, organizată anual în Europa din 2005
Brașov: Primarul comunei Lisa vrea să readucă la viață fosta tabără școlară din satul Breaza
Brașov: Primarul comunei Lisa vrea să readucă la viață fosta tabără școlară din satul Breaza
Pălărie: În statele nordice, curentul pare să se schimbe către învățarea competențelor fundamentale prin metode non-digitale
Președintele Comisiei pentru învățământ din Senat, Ștefan Pălărie, a atras atenția asupra unei noi tendințe în țările nordice, prin punerea accentului pe dezvoltarea competențelor fundamentale prin instrumente non-digitale. El a menționat că tendința devine vizibilă mai ales în Danemarca și Norvegia, după rezultatele recente ale testelo
Roxana Mînzatu: Rezultatele PISA ne îngrijorează în UE; analiza OECD arată un declin al competențelor de bază
Vicepreședintele executiv al Comisiei Europene Roxana Mînzatu declară că rezultatele testelor PISA au stârnit îngrijorare la nivelul Uniunii Europene, constatându-se un declin al competențelor de bază ale elevilor. Ea a subliniat importanța educației și a gândirii critice, în contextul utilizării pe scară largă a inteligențe
Programul 'Susținerea educației în limba română în Ucraina - 2026', lansat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Ştirile zilei - 16 septembrie 2026 Ştirile zilei - 15 septembrie 2026 Ştirile zilei - 14 septembrie 2026 Cele mai citite Legislatie Conducere Organigrama Declarații de avere și de interese Cariere Contact Transparență decizională Bilanțuri contabile Achiziții publice Solicitare i
Mureș: Ateliere bilingve de teatru, cascadorie și psihologie pentru adolescenți, în proiectul 'ExplozivART'
Liceenii din Târgu Mureș sunt invitați să descopere arta dincolo de sala de clasă în cadrul celei de-a patra ediții a proiectului 'ExplozivART', un program gratuit de ateliere și spectacole de teatru menit să completeze educația formală a adolescenților. 'ExplozivART este un proiect care se adresează tuturor liceenilor
Mureș: Studenți din universități europene au simulat rolul de manageri de calitate în industria auto, la UMFST
Mureș: Studenți din universități europene au simulat rolul de manageri de calitate în industria auto, la UMFST
Bihor: Stratul de ozon al planetei nu a mai scăzut în ultimii zece ani, datorită măsurilor internaționale (fizician)
Stratul de ozon, care protejează viața de radiațiile ultraviolete, dă semne de refacere după decenii de măsuri internaționale și nu a mai scăzut în ultimii zece ani, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, Monica Costea, fizician și șef de lucrări la Facultatea de Protecția Mediului din Oradea. Aceasta atrage atenția însă că ideea că








