Liceul Politehnica București devine prima unitate de învățământ din România care introduce un program liceal dedicat industriei spectacolelor de musical, printr-un parteneriat semnat luni cu Opera Comică pentru Copii și Programul Național Cantus Mundi.
Începând cu anul școlar 2026 - 2027, elevii vor putea urma un traseu educațional complet nou pentru sistemul de învățământ românesc: cursuri de actorie, canto, dans și dicție, alături de pregătire tehnică în sunet, lumini și multimedia pentru spectacole.
'Acest parteneriat demonstrează că școala poate depăși modelele clasice și poate oferi elevilor experiențe reale de învățare, alături de profesioniști. La Politehnica București credem că educația trebuie să deschidă uși către viitor, nu doar să transmită informație. Este un proiect în premieră pentru România și un exemplu despre cum colaborarea dintre educație și instituțiile culturale poate genera un model modern de formare, în care pasiunea, creativitatea și performanța merg împreună. Prin acest parteneriat, școala devine un spațiu în care elevii trăiesc experiențe reale, lucrând alături de profesioniști din lumea artistică, dar și din lumea tehnică. Împreună cu Opera Comică pentru Copii și Programul Național Cantus Mundi, construim un model educațional în care scena și sala de clasă, tehnologia și arta devin părți ale aceluiași drum', a declarat Mihnea Costoiu, rectorul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București, potrivit unui comunicat remis presei marți.
Directorul Direcției Învățământ Preuniversitar, Liceul Politehnica, Laura Șerbănescu, a afirmat că programul-pilot reprezintă rezultatul unei viziuni educaționale construite în jurul elevului și al modului în care învățarea trebuie să răspundă realităților și profesiilor viitorului.
'Ne-am propus să construim un parcurs educațional în care pregătirea academică, dezvoltarea personală și formarea unor competențe artistice și tehnice autentice să funcționeze integrat. Vorbim despre un model de școală în care experiența practică nu este un element complementar, ci parte din procesul educațional. Prin acest demers, elevii nu mai sunt puși în situația de a alege între performanța școlară și pasiunea lor, ci primesc șansa de a le dezvolta împreună într-un cadru educațional coerent și relevant', a spus Laura Șerbănescu.
Astfel, Liceul Politehnica București în parteneriat cu Opera Comică pentru Copii și Programul Național Cantus Mundi lansează primul plan-cadru alternativ în 'Programul Național pentru pilotarea sistematică de planuri-cadru în învățământul liceal de stat, particular și confesional' dezvoltat de Ministerul Educației, prin care orele din trunchiul comun se vor completa cu discipline care pregătesc tinerii artiști pentru scena de musical.
Programul va fi implementat exclusiv la Liceul Politehnica București, prima unitate de învățământ din România care adoptă acest model educațional pe această arie tematică.
'Pentru mulți tineri, pasiunea pentru scenă rămâne un vis pus pe locul doi, în spatele orelor de la școală. Programul acesta este o opțiune: pentru prima dată un elev poate învăța la fel de serios la orele cu specific de Musical ca pentru ora de matematică. Le oferim astfel tinerilor o șansă reală de a-și descoperi și dezvolta talentul, fără să aleagă între școală și scenă', a precizat Felicia Filip, managerul Operei Comice pentru Copii.
'Musicalul cunoaște, în ultimii ani, o dezvoltare accelerată în România, prin diversificarea repertoriilor și creșterea interesului publicului pentru acest gen artistic. În același timp, oferta educațională dedicată formării integrate a artiștilor de musical rămâne limitată, existând puține programe care să pregătească, încă din perioada liceului, competențele specifice acestui domeniu: actorie, canto, dans și expresie scenică. Or, performanța în musical se construiește printr-un proces de formare început de la vârste fragede și consolidat progresiv prin experiență practică', a subliniat Emil Pantelimon, managerul Corului Național de Cameră 'Madrigal - Marin Constantin' și coordonator al School of Musical.
Mai mult decât un program școlar, proiectul le oferă elevilor experiență practică direct pe scenă. Tinerii vor participa în producțiile Operei Comice pentru Copii și în evenimentele Programului Național Cantus Mundi, lucrând alături de artiști și echipe tehnice profesioniste.
Programul oferă două direcții de formare: specializare artistică, ce include actorie, canto, dans, dicție și dezvoltarea abilităților de comunicare și expresivitate scenică și specializare tehnică, dedicată elevilor interesați de sunet, lumini și imagine în artele spectacolului.
Noul program este inspirat din experiența School of Musical, dezvoltată de Opera Comică pentru Copii și Programul Național Cantus Mundi, proiect care a pregătit în ultimii ani sute de copii și adolescenți pentru scena profesionistă. AGERPRES/(AS-redactor: Roberto Stan, editor: Antonia Niță, editor online: Simona Aruştei)
Liceul Politehnica București lansează primul program de musical pentru liceeni

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Brașov: Primarul comunei Lisa vrea să readucă la viață fosta tabără școlară din satul Breaza
Brașov: Primarul comunei Lisa vrea să readucă la viață fosta tabără școlară din satul Breaza
Bihor: Noaptea Cercetătorilor Europeni, la Universitatea din Oradea, cu laboratoare și centre de cercetare deschise publicului
Universitatea din Oradea organizează, pe 25 septembrie, 'Noaptea Cercetătorilor Europeni - Universitatea din Oradea 2026', eveniment dedicat promovării științei, cercetării și inovării în rândul publicului larg, a anunțat vineri, într-un comunicat, Biroul de presă al instituției. Manifestarea, organizată anual în Europa din 2005
Pălărie: În statele nordice, curentul pare să se schimbe către învățarea competențelor fundamentale prin metode non-digitale
Președintele Comisiei pentru învățământ din Senat, Ștefan Pălărie, a atras atenția asupra unei noi tendințe în țările nordice, prin punerea accentului pe dezvoltarea competențelor fundamentale prin instrumente non-digitale. El a menționat că tendința devine vizibilă mai ales în Danemarca și Norvegia, după rezultatele recente ale testelo
Roxana Mînzatu: Rezultatele PISA ne îngrijorează în UE; analiza OECD arată un declin al competențelor de bază
Vicepreședintele executiv al Comisiei Europene Roxana Mînzatu declară că rezultatele testelor PISA au stârnit îngrijorare la nivelul Uniunii Europene, constatându-se un declin al competențelor de bază ale elevilor. Ea a subliniat importanța educației și a gândirii critice, în contextul utilizării pe scară largă a inteligențe
Programul 'Susținerea educației în limba română în Ucraina - 2026', lansat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Ştirile zilei - 16 septembrie 2026 Ştirile zilei - 15 septembrie 2026 Ştirile zilei - 14 septembrie 2026 Cele mai citite Legislatie Conducere Organigrama Declarații de avere și de interese Cariere Contact Transparență decizională Bilanțuri contabile Achiziții publice Solicitare i
Mureș: Ateliere bilingve de teatru, cascadorie și psihologie pentru adolescenți, în proiectul 'ExplozivART'
Liceenii din Târgu Mureș sunt invitați să descopere arta dincolo de sala de clasă în cadrul celei de-a patra ediții a proiectului 'ExplozivART', un program gratuit de ateliere și spectacole de teatru menit să completeze educația formală a adolescenților. 'ExplozivART este un proiect care se adresează tuturor liceenilor
Mureș: Studenți din universități europene au simulat rolul de manageri de calitate în industria auto, la UMFST
Mureș: Studenți din universități europene au simulat rolul de manageri de calitate în industria auto, la UMFST
Bihor: Stratul de ozon al planetei nu a mai scăzut în ultimii zece ani, datorită măsurilor internaționale (fizician)
Stratul de ozon, care protejează viața de radiațiile ultraviolete, dă semne de refacere după decenii de măsuri internaționale și nu a mai scăzut în ultimii zece ani, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, Monica Costea, fizician și șef de lucrări la Facultatea de Protecția Mediului din Oradea. Aceasta atrage atenția însă că ideea că








