Evaluarea națională va începe luni cu proba scrisă la Limba și literatura română, la acest examen fiind înscriși peste 148.000 de absolvenți ai clasei a VIII-a, a anunțat Ministerul Educației și Cercetării.
Examenul va fi organizat în 2.956 de unități de învățământ/centre de examen.
Miercuri este programată proba la Matematică, iar elevii din partea minorităților naționale vor susține joi proba la Limba și literatura maternă.
Accesul elevilor în unitățile de învățământ/centre de examen este permis în intervalul orar 8:00 - 8:30. Aceștia trebuie să aibă asupra lor un act de identitate valid și instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor scrise. Pentru executarea schemelor și a desenelor se poate folosi și creion negru.
Probele încep la ora 9:00, când elevii vor primi broșura cu subiectele și hârtie ștampilată pentru ciorne, acolo unde este cazul, pot fi solicitate și pagini suplimentare.
'Pentru fiecare probă scrisă, durata de rezolvare a subiectelor este de 120 de minute, calculate după completarea casetei de identificare (datele introduse de elevi vor fi verificate de asistenții din sălile de examen). Beneficiază de prelungirea timpului de lucru, cu maximum două ore, elevii pentru care s-a aprobat această solicitare de către Comisia Județeană/a Municipiului București de organizare a examenului, în baza prevederilor procedurii cu privire la asigurarea condițiilor de egalizare a șanselor pentru elevii cu deficiențe de vedere, deficiențe de auz și tulburări de neurodezvoltare care susțin examenele naționale în anul 2026', a precizat Ministerul Educației și Cercetării.
Este interzisă introducerea în sălile de examen a oricărui tip de materiale ajutătoare: manuale, dicționare, notițe, însemnări, cărți, ciorne, rezumate, culegeri, care pot fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, precum și a telefoanelor mobile și a instrumentelor electronice de calcul, de stocare de informații sau de comunicare.
Totodată, în sălile de examen nu pot fi introduse obiecte precum ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete și altele asemenea, elevii având obligația de a lăsa aceste obiecte personale în sala de depozitare stabilită de comisia din unitatea de învățământ/centrul de examen. Cei care refuză depozitarea obiectelor în sala stabilită de comisie în acest scop nu vor fi acceptați în examen. Probele sunt monitorizate/înregistrate audio-video.
Elevii care susțin acest examen vor afla rezultatele, care se vor afișa online și în școli/centre de examen, în data de 1 iulie, până la ora 12:00. Lucrările pot fi vizualizate și se pot depune contestații pe 1 iulie, în intervalul orar 14:00 - 18:00, precum și în zilele de 2 și 3 iulie.
'Elevii pot solicita vizualizarea lucrării/lucrărilor, în conformitate cu prevederile procedurii stabilite de către Comisia Națională. La momentul vizualizării lucrării/lucrărilor, elevii trebuie să fie însoțiți obligatoriu de un părinte/reprezentant legal. Depunerea contestațiilor nu este condiționată de vizualizarea lucrărilor. În egală măsură, vizualizarea lucrărilor nu obligă la depunerea unei/unor contestații', a explicat MEC.
Elevii care depun/transmit contestații completează, semnează și depun/transmit și o declarație-tip în care se menționează că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Documentele sunt semnate și de către părinții/reprezentanții legali ai elevilor.
Rezultatele finale vor fi afișate pe 8 iulie.
Rezultatele se vor comunica anonimizat prin coduri individuale care înlocuiesc numele și prenumele, atât în centrele de examen, cât și pe site-ul evaluare.edu.ro, respectându-se Regulamentul general privind protecția datelor personale. Codurile individuale sunt distribuite elevilor pe bază de semnătură de primire, la prima probă susținută.
Ministerul Educației și Cercetării pune la dispoziția celor interesați linia TELVERDE 0800801100 pentru sesizarea eventualelor disfuncționalități privind desfășurarea Evaluării naționale. Numărul va fi disponibil în zilele în care au loc probele scrise, între orele 8:00 - 16:30 (luni și miercuri). Subiectele și baremul de corectare vor fi publicate în fiecare zi cu probă scrisă, la ora 15:00, pe site-ul dedicat.
Media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenților învățământului gimnazial, este media generală la Evaluarea națională, calculată ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor obținute la probe de examinare. AGERPRES/(AS - redactor: Roberto Stan, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Luni începe Evaluarea națională; peste 148.000 de absolvenți ai clasei a VIII-a, înscriși

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bihor: Noaptea Cercetătorilor Europeni, la Universitatea din Oradea, cu laboratoare și centre de cercetare deschise publicului
Universitatea din Oradea organizează, pe 25 septembrie, 'Noaptea Cercetătorilor Europeni - Universitatea din Oradea 2026', eveniment dedicat promovării științei, cercetării și inovării în rândul publicului larg, a anunțat vineri, într-un comunicat, Biroul de presă al instituției. Manifestarea, organizată anual în Europa din 2005
Brașov: Primarul comunei Lisa vrea să readucă la viață fosta tabără școlară din satul Breaza
Brașov: Primarul comunei Lisa vrea să readucă la viață fosta tabără școlară din satul Breaza
Pălărie: În statele nordice, curentul pare să se schimbe către învățarea competențelor fundamentale prin metode non-digitale
Președintele Comisiei pentru învățământ din Senat, Ștefan Pălărie, a atras atenția asupra unei noi tendințe în țările nordice, prin punerea accentului pe dezvoltarea competențelor fundamentale prin instrumente non-digitale. El a menționat că tendința devine vizibilă mai ales în Danemarca și Norvegia, după rezultatele recente ale testelo
Roxana Mînzatu: Rezultatele PISA ne îngrijorează în UE; analiza OECD arată un declin al competențelor de bază
Vicepreședintele executiv al Comisiei Europene Roxana Mînzatu declară că rezultatele testelor PISA au stârnit îngrijorare la nivelul Uniunii Europene, constatându-se un declin al competențelor de bază ale elevilor. Ea a subliniat importanța educației și a gândirii critice, în contextul utilizării pe scară largă a inteligențe
Programul 'Susținerea educației în limba română în Ucraina - 2026', lansat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Ştirile zilei - 16 septembrie 2026 Ştirile zilei - 15 septembrie 2026 Ştirile zilei - 14 septembrie 2026 Cele mai citite Legislatie Conducere Organigrama Declarații de avere și de interese Cariere Contact Transparență decizională Bilanțuri contabile Achiziții publice Solicitare i
Mureș: Ateliere bilingve de teatru, cascadorie și psihologie pentru adolescenți, în proiectul 'ExplozivART'
Liceenii din Târgu Mureș sunt invitați să descopere arta dincolo de sala de clasă în cadrul celei de-a patra ediții a proiectului 'ExplozivART', un program gratuit de ateliere și spectacole de teatru menit să completeze educația formală a adolescenților. 'ExplozivART este un proiect care se adresează tuturor liceenilor
Mureș: Studenți din universități europene au simulat rolul de manageri de calitate în industria auto, la UMFST
Mureș: Studenți din universități europene au simulat rolul de manageri de calitate în industria auto, la UMFST
Bihor: Stratul de ozon al planetei nu a mai scăzut în ultimii zece ani, datorită măsurilor internaționale (fizician)
Stratul de ozon, care protejează viața de radiațiile ultraviolete, dă semne de refacere după decenii de măsuri internaționale și nu a mai scăzut în ultimii zece ani, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, Monica Costea, fizician și șef de lucrări la Facultatea de Protecția Mediului din Oradea. Aceasta atrage atenția însă că ideea că








