Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București a organizat, joi, Gala Partenerilor, un eveniment dedicat celor care contribuie la formarea specialiștilor de mâine, susținerea inovației și dezvoltarea sustenabilă a societății, rectorul Mihnea Costoiu evidențiind că, în acest an, companiile au făcut investiții directe de 10 milioane de euro în cadrul instituției de învățământ superior.



'La finalul acestui an, universitatea noastră numără 41.000 de studenți, iar încrederea pe care o primim din partea mediului economic este mai puternică ca oricând. Este un semnal important pentru societate: atunci când mediul academic și cel economic lucrează împreună, impactul devine vizibil. Datorită acestor parteneriate, încheiem anul cu investiții directe de 10 milioane de euro realizate de companii în universitate, investiții dedicate în primul rând studenților și activităților de cercetare pe care le desfășurăm împreună. Le suntem profund recunoscători pentru acest sprijin', a scris Costoiu, pe Facebook.

Potrivit acestuia, comunitatea Politehnicii reunește peste 1.000 de parteneri din mediul academic și economic.

'Unul dintre elementele centrale ale modelului de funcționare pe care îl propunem pentru universitățile viitorului este simbioza reală dintre mediul academic și cel economic', a transmis rectorul. AGERPRES/(AS - redactor: Roberto Stan, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ady Ivaşcu)