Bursa de Valori București (BVB) a deschis în creștere ședința de joi, cu un rulaj total în valoare de 6,01 milioane lei (1,12 milioane euro), după 30 de minute de la debutul tranzacțiilor.
Indicele principal BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii listate, a urcat cu 0,02%, iar indicele BET-Plus, care urmărește evoluția celor mai lichide 43 de acțiuni de la BVB, a crescut cu 0,03%.
Totodată, indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, s-a depreciat cu 0,07%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiții, era pe minus cu 0,01%.
Indicele BET-FI al SIF-urilor a consemnat o scădere de 1,03%, în timp ce BET-NG, indicele celor zece companii din sectorul energetic și al utilităților, a coborât cu 0,22%.
Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piața AeRO, înregistra o scădere de 0,38%.
Conform datelor BVB, cele mai mari creșteri ale valorii acțiunilor erau înregistrate de Carbochim (+8,85%), Bermas (+6,11%) și Vrancart (+3,30%).
Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de Transilvania Investments Alliance (-2,89%), Longshield Investment Group (-1,60%) și Turbomecanica (-1,32%). AGERPRES/(AS - redactor: Nicoleta Bănciulea, editor: Mariana Nica, editor online: Simona Aruştei)
Bursa de Valori București a deschis în creștere ședința de tranzacționare de joi

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Pistol: Am deschis astăzi circulația pe podul rutier peste râul Tisa
Circulația pe noul pod rutier peste râul Tisa, care face legătura între Sighetu Marmației (România) și Bila Tserkva (Ucraina), a fost deschisă joi pentru autovehiculele destinate transportului de persoane, cu masa maximă autorizată de până la 3,5 tone, a anunțat directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutier
Leul s-a apreciat joi în raport cu euro, dar a scăzut față de dolarul american
Moneda națională s-a apreciat, joi, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Națională a României (BNR) la 5,3470 lei, în scădere cu 0,31 bani (-0,06%) față de cotația precedentă, de 5,3501 lei. în schimb, moneda națională s-a depreciat față de dolarul american, care a fost cotat la 4,7814 lei, în creștere
Jakubowicz (AAFBR): Nu cred că putem acuza băncile de manipularea ROBOR
Mecanismul de calcul al ROBOR a fost transparent și public timp de mulți ani, iar băncile au aplicat o metodologie cunoscută, a declarat joi președintele Asociației Analiștilor Financiar-Bancari din România (AAFBR), Flavius Jakubowicz, referindu-se la raportul Consiliului Concurenței privind piața bancară. 'Din punctul meu de vedere,
BNS solicită viitorului Guvern măsuri concrete pentru reducerea sărăciei și a excluziunii sociale
BNS solicită viitorului Guvern măsuri concrete pentru reducerea sărăciei și a excluziunii sociale
ASF: Activele fondurilor de pensii private au crescut cu 39%, la 246,2 miliarde de lei, la finele lunii iunie
Activele totale administrate de fondurile de pensii private din România au ajuns la 246,2 miliarde de lei la sfârșitul lunii iunie 2026, în creștere cu 39% față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor prezentate de președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu. 'La finalul lun
Expert,despre criza energetică: Va fi un impact foarte grav în această iarnă și trebuie să fim conștienți de acest lucru
Criza energetică va avea un impact foarte grav în această iarnă și trebuie să fim conștienți de acest lucru, a declarat, joi, la un eveniment de specialitate, Dan Drăgan, expert în energie și fost secretar de stat în Ministerul Energiei. 'Constat că, în continuare, există un apetit foarte mare pentru supra-reglement
AEI: Oprirea reactorului 6 de la Kozlodui crește presiunea asupra sistemului energetic din România
Oprirea programată a unității 6 a centralei nucleare Kozlodui din Bulgaria, începând de joi, pentru revizia anuală și reîncărcarea cu combustibil crește presiunea asupra sistemului energetic din România, în condițiile în care consumul de electricitate se majorează în orele de seară, iar producția internă nu acoperă înto
Elisei (Ministerul Energiei): Pe termen scurt, trebuie să avem cât mai multă producție ca să trecem iarna și vara viitoare
Creșterea consumului de energie ar putea să facă loc pentru mult mai multe proiecte în România, iar pe termen scurt trebuie să avem cât mai multă producție pentru a trece iarna și vara viitoare, a declarat, joi, la un eveniment de specialitate, Sorin Elisei, secretar general în cadrul Ministerului Energiei. 'Pornind









