Taxa de drum poate determina o creștere cu aproximativ 10%-25% a prețului transportului pe rutele naționale, în condițiile în care transportatorii suportă deja o parte din majorarea costurilor generată de scumpirea motorinei, a declarat miercuri Daniel Niculescu, președinte al Uniunii Naționale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), într-o conferință de presă.
Potrivit acestuia, de la începutul anului și până în prezent, prețul motorinei a crescut cu peste 40%, ceea ce a avut un impact de aproximativ 12%-16% asupra costurilor de transport.
'Partenerii și clienții noștri nu au reușit să ne acopere integral această creștere. Majorările acceptate au fost de aproximativ 9%. Prin urmare, noi continuăm să suportăm diferențe de 3-7% generate numai de creșterea prețului motorinei. Facem acest lucru din cauza presiunii concurențiale și încercăm să rezistăm, să nu ajungem în faliment', a afirmat Daniel Niculescu.
El a arătat că introducerea taxei de drum reprezintă un al doilea șoc pentru transportatori, iar firmele nu știu în acest moment cât din noul cost vor putea transfera către clienți.
'Acum a venit al doilea șoc: taxa de drum. Pe transportul național, această taxă poate însemna o creștere a prețului transportului cu aproximativ 10-25%. Noi încă nu știm exact ce vom putea transfera către clienți. Am făcut calcule preliminare și le-am transmis, dar în acest moment transportatorii suportă taxa. Probabil că în următoarele două luni tot noi o vom suporta și nu știm cât vom reuși să recuperăm', a spus reprezentantul UNTRR.
El a precizat că, pe baza experienței privind creșterea prețului motorinei, transportatorii estimează că nu vor putea transfera integral către clienți costurile suplimentare generate de taxa de drum.
Niculescu a explicat că problemele economice sunt amplificate de dificultățile de funcționare ale sistemului TollRo, în condițiile în care transportatorii riscă sancțiuni atunci când aplicația nu funcționează sau apar probleme în determinarea traseului.
'Ulterior, furnizorul a avut o anumită reactivitate și sistemul a devenit mai funcțional, dar în continuare are foarte multe disfuncționalități care ne pot duce la amenzi de 2.000 de lei și la sancțiuni repetate', a afirmat el.
Potrivit lui Daniel Niculescu, firmele întâmpină dificultăți și din cauza cerințelor tehnice ale aplicației, inclusiv în cazul telefoanelor mobile mai vechi utilizate de șoferi.
'Ne-am trezit însă că, dacă telefonul are o versiune mai veche de Android, aplicația nu funcționează. Am comandat aproximativ 200 de telefoane. Până acum am primit doar 30-40 și încă mai căutăm dispozitive pentru că nu se găsesc suficient de repede. La nivelul unei singure firme, asta înseamnă aproximativ 40.000 de euro doar pentru telefoane', a spus reprezentantul UNTRR.
El a adăugat că transportatorii trebuie să suporte și costurile suplimentare pentru traficul de date și pentru monitorizarea funcționării aplicației.
'De aceea cerem un singur lucru și vreau să subliniez foarte clar: nu cerem să nu plătim taxa. Cerem să nu fim amendați pentru lucruri care nu funcționează și pe care, ulterior, ne va fi extrem de greu să demonstrăm că nu au funcționat', a subliniat Daniel Niculescu.
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat, marți seara, că incidentele tehnice ale platformei TollRo, constatate la data de 1 octombrie, au fost remediate, iar aceasta funcționează în parametrii normali. Compania de drumuri a atenționat, însă, că mai pot exista incidente tehnice sporadice caz în care șoferii nu vor fi amendați dacă se dovedește că au încercat să plătească dar nu au reușit.
AGERPRES/(AS - redactor: George Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
UNTRR: Taxa de drum poate majora prețul transportului cu 10-25%

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ministrul interimar al Agriculturii: Controalele pe teren pentru acordarea sprijinului destinat producătorilor de cartofi au fost finalizate
Controalele pe teren pentru acordarea sprijinului destinat producătorilor de cartofi au fost finalizate, peste 2.500 de fermieri urmând să beneficieze de un sprijin de 300 de euro pe hectar, a anunțat, joi, ministrul interimar al Agriculturii, Tanczos Barna. 'Urmează demonstrarea valorificării din partea producătorilor și plata acestor sume. Controal
Operatorii din Portul Constanța cer intervenția urgentă a autorităților pentru deblocarea traficului pe Dunăre
Operatorii portuari solicită intervenția urgentă a autorităților pentru deblocarea traficului fluvial pe Dunăre, în zona kilometrului 280, după ce un incident produs pe 6 octombrie a afectat șenalul navigabil și transportul mărfurilor către Portul Constanța, potrivit unui comunicat al Organizației Patronale Constanța Port Business Association (CPBA), transmis joi AGERP
BNR: Rata anuală a inflației va urma o traiectorie ascendentă până la sfârșitul anului
Rata anuală a inflației va urma o traiectorie ascendentă până la sfârșitul acestui an, în principal pe fondul creșterii prețurilor combustibililor, energiei și altor materii prime, inclusiv agroalimentare, precum și al evoluției cursului de schimb al leului, potrivit evaluărilor Băncii Naționale a României (BNR), publicate joi. 'Pot
Banca centrală a menținut dobânda cheie la 6,50% pe an
Consiliul de Administrație (CA) al Băncii Naționale a României (BNR) a decis, joi, menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, a anunțat banca centrală într-un comunicat transmis AGERPRES. Potrivit sursei citate, membrii Consiliului au decis păstrarea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 7
ASF: Numărul participanților la fondurile de pensii facultative a ajuns la 1,1 milioane, la jumătatea anului
Numărul participanților la fondurile de pensii facultative (Pilonul III) a ajuns la aproximativ 1,1 milioane la sfârșitul lunii iunie 2026, față de 999.000 la finalul anului trecut, potrivit raportului Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) privind evoluția pieței pensiilor private în primul semestru. Activele fondurilor de p
Angajații din sectorul energetic protestează, joi, în București, Constanța și Iași
Energeticienii din București, Iași și Constanța au demarat proteste, joi după-amiaza, cerând deblocarea majorărilor salariale și posibilitatea unor negocieri colective reale. Potrivit unui comunicat al organizației, decizia vine după adunările generale organizate de către sindicatele-membre ale FNER și după mai multe solicitări adresate Guvernului și min
Decizie CCR: Consiliul Concurenței poate utiliza informații și documente colectate de alte autorități și instituții publice
Curtea Constituțională a României (CCR) a declarat constituțională prevederea din Legea concurenței care permite Consiliului Concurenței să utilizeze, în condițiile legii, informații și documente colectate de alte autorități și instituții publice în desfășurarea activităților specifice acestora, potrivit unui comunicat al autorității de concurență.
Jakubowicz (AAFBR): Creditul furnizor reprezintă principala sursă de finanțare în economia românească
Creditul furnizor reprezintă principala sursă de finanțare în economia românească, în condițiile în care companiile încasează facturile mai târziu decât își achită obligațiile către furnizori, ceea ce poate genera blocaje financiare în lanț, a declarat joi președintele Asociației Analiștilor Financiar-Bancari din Rom&acir









