Educația financiară este o competență de bază pentru viață, care îi ajută pe oameni să ia decizii informate, să se protejeze de riscuri și să își construiască un viitor mai sigur, susține Vlad Nicolăescu, responsabil Educație Financiară în cadrul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).

'Educația financiară este o competență de bază pentru viață, la fel de importantă ca cititul sau scrisul, îi ajută pe oameni să ia decizii informate, să se protejeze de riscuri și să își construiască un viitor mai sigur. În același timp, cetățenii care înțeleg cum funcționează banii, economisirea și investițiile contribuie la piețe financiare mai sănătoase, la încredere în sistem și, în final, la o economie mai puternică și mai rezilientă', a declarat Vlad Nicolăescu, citat într-un comunicat transmis marți AGERPRES.

Declarația a fost făcută în cadrul unui eveniment organizat online de Institutul de Studii Financiare (ISF), împreună cu ASF și Asociația Facultăților de Economie din România (AFER), cu ocazia Zilei Internaționale a Educației.

Unul dintre subiectele dezbaterii a vizat necesitatea ca educația financiară să depășească simpla transmitere a unor noțiuni despre produse și servicii financiare. Potrivit organizatorilor, aceasta ar trebui să dezvolte, în special în rândul tinerilor, capacitatea de a înțelege relația dintre risc și randament, de a evalua costurile și consecințele unei decizii și de a face alegeri informate într-un mediu financiar tot mai complex și digitalizat.

La rândul său, președintele Institutului de Studii Financiare, Valentin Ionescu, a subliniat rolul educației în dezvoltarea economică și instituțională.

Foto: (c) ISF



'Educația este infrastructura invizibilă a unei țări. Iar investiția în ea determină, mai mult decât credem, calitatea economiei și a societății pe care o vom avea peste o generație', a afirmat Valentin Ionescu.

În cadrul evenimentului au fost lansate edițiile de toamnă ale principalelor programe dezvoltate împreună cu mediul universitar și Autoritatea de Supraveghere Financiară: Academia de Investiții - ediția a V-a, SmartFIN@ISF - Seminare de Perfecționare Vocațională, Laboratorul Academic ASF și Start2Learn: Finanțe personale - ediția a IX-a.

De asemenea, au fost prezentate Academia de Asigurări - ediția a VI-a 2027, programul ISF Working Papers și noi oportunități de colaborare cu universitățile și liceele partenere.

Directorul executiv al ISF, Marian Siminică, a precizat că programele se adresează mai multor categorii din sistemul educațional.

'Venim și în acest an academic cu un pachet complet de programe de educație financiară, care acoperă toate categoriile de grup țintă din zona educației, de la programe destinate cadrelor didactice care predau în învățământul preuniversitar, la programe destinate elevilor și studenților', a declarat Marian Siminică.

Prin programele dezvoltate împreună cu ASF, AFER și universitățile partenere, ISF urmărește apropierea studenților de realitățile piețelor financiare, dezvoltarea competențelor practice și stimularea cercetării și a gândirii critice.

Evenimentul organizat cu ocazia Zilei Internaționale a Educației face parte din World Investor Week 2026 și continuă seria inițiativelor prin care ISF și partenerii săi urmăresc extinderea accesului la educație financiară și consolidarea legăturii dintre mediul academic și piețele financiare nebancare. AGERPRES/(AS - redactor: Nicoleta Bănciulea, editor: Mariana Nica, editor online: Irina Giurgiu)