Platforma TollRo va deveni operațională de la 1 octombrie 2026, ora 00:00, iar rovinieta, tichetul de rută și tariful TollRo vor putea fi achitate exclusiv prin noul Sistem de Tarifare Rutieră Electronică, potrivit unui comunicat de presă al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Etapa de testare a platformei, începută la 15 septembrie, s-a încheiat pe 29 septembrie. În perioada de testare, aplicația mobilă și portalul au fost utilizate în condiții reale, iar funcționalitățile și fluxurile de plată au fost monitorizate și optimizate pe baza sugestiilor utilizatorilor, susțin reprezentanții CNAIR.
TollRo se aplică vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone, concepute pentru transportul de marfă, precum și vehiculelor de transport mixt asimilate acestora, care circulă pe rețeaua de drumuri naționale, drumuri expres și autostrăzi din România.
Tariful se calculează în funcție de distanța parcursă, masa vehiculului, clasa EURO și tipul de drum.
Utilizatorii vor putea achita tariful TollRo fie printr-un tichet de rută, plătit în avans pentru un traseu stabilit înaintea călătoriei, fie prin tarifare în funcție de distanța parcursă. În acest ultim caz, traseul este înregistrat prin aplicația mobilă TollRo, iar plata se face din portofelul electronic.
De la 1 octombrie, plata și gestionarea serviciilor se vor putea face prin portalul www.etoll.ro și aplicația mobilă TollRo, disponibilă gratuit pentru iOS și Android. Rovinieta va putea fi cumpărată și de la distribuitorii autorizați, punctele de vânzare CNAIR și punctele de trecere a frontierei, precum și prin SMS.
Rovinietele cumpărate până la 30 septembrie prin sistemul actual își păstrează valabilitatea până la data înscrisă pe acestea. Nu este necesară achiziția unei noi roviniete, iar verificarea în trafic se va face automat.
Vânzarea prin sistemul actual va fi oprită la 30 septembrie, ora 23:59, iar începând cu 1 octombrie, ora 00:00, toate rovinietele și tichetele de rută noi vor fi emise exclusiv prin platforma TollRo.
Plata TollRo prin furnizorii de servicii de taxare electronică (SETRE), interoperabilă cu sistemele de taxare din Uniunea Europeană, va fi disponibilă începând cu 15 ianuarie 2027.
Informații despre TollRo, tarife, rețeaua de drumuri și modalitățile de plată sunt disponibile pe portalul oficial etoll.ro. AGERPRES/(AS - redactor: George Bănciulea, editor: Mariana Nica, editor online: Andreea Preda)
TollRo devine operațional de la 1 octombrie; rovinieta și tariful de drum, achitate prin noul sistem

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
BEI sprijină viitorul energiei solare în Europa cu 100 de milioane de euro pentru un proiect în vestul României
Banca Europeană de Investiții (BEI) acordă 100 de milioane de euro pentru Dama Solar, o centrală fotovoltaică de 1,3 gigawați (GW) dezvoltată de Rezolv Energy în județul Arad, investiția totală a acestui proiect fiind estimată la 728 de milioane de euro, potrivit unui comunicat al BEI transmis miercuri AGERPRES. 'Cu o capacitate maxi
COTAR cere amânarea aplicării noului sistem TollRo, până când sistemul va fi funcțional și recepționat
Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) cere amânarea aplicării noului sistem TollRo, care va intra în vigoare la 1 octombrie, la ora 0:00, până când sistemul va fi funcțional și recepționat. 'De la ora 0:00 intră în vigoare TollRO, deși sistemul nu funcționează și n
CNAIR: Rovinieta și tariful TollRo se achită doar prin noul Sistem de Tarifare Rutieră Electronică de la 1 octombrie
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) S.A. informează utilizatorii rețelei de drumuri naționale că, începând cu 1 octombrie 2026, ora 00:00, rovinieta și tariful TollRo (inclusiv tichetul de rută) se achită numai prin canalele oficiale ale noului Sistem de Tarifare Rutieră Electronică. CNAIR a constat
Ministerul Finanțelor: Acciza la motorină rămâne redusă cu 25% și în perioada 1-15 octombrie 2026
Ministerul Finanțelor menține la 25% reducerea temporară a accizei aplicabile motorinei standard pentru intervalul 1-15 octombrie 2026, în urma noii evaluări bilunare prevăzute de mecanismul instituit prin Legea nr. 162/2026. 'Măsura continuă intervenția aplicată în perioada anterioară și reflectă menținerea presiunilor pe piaț
Ministerul Muncii implementează reforma îngrijirii de lungă durată pentru persoanele vârstnice
Ministrul Muncii, Dragoș Pîslaru, a anunțat miercuri extinderea serviciilor de îngrijire pentru persoanele vârstnice, în cadrul reformei îngrijirii de lungă durată, care include dezvoltarea centrelor de zi și de recuperare și a serviciilor de îngrijire la domiciliu. Acesta a participat la cea de-a X-a ediție
CONAF pregătește un barometru național privind accesul femeilor antreprenor la finanțare
Accesul la finanțare al companiilor conduse de femei din România va fi evaluat printr-un barometru național inițiat de Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), datele urmând să fie utilizate în relația cu băncile, finanțatorii și instituțiile financiare europene, potrivit unui comunicat al organizației. &
CNAIR: TollRo trece în faza de producție; aplicația trebuie reinstalată de la 1 octombrie
Aplicația TollRo și portalul web aferent vor trece în versiunea finală începând cu 1 octombrie 2026, ora 00:00, iar operatorii de transport care au utilizat versiunea pilot trebuie să își creeze conturi noi și să reînregistreze datele companiilor și vehiculelor, informează Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNA
Banca Transilvania finanțează extinderea Salinei Turda cu 14 milioane de euro
Banca Transilvania finanțează cu 14 milioane de euro extinderea și amenajarea Salinei Turda, investiția totală în proiect fiind estimată la aproximativ 25 de milioane de euro, potrivit unui comunicat al băncii. Proiectul vizează extinderea circuitului turistic al salinei prin amenajarea Minei Iosif și modernizarea bazei de tratament.









