Aproximativ 17% dintre locuințele din România au o asigurare facultativă, ceea ce înseamnă că circa patru din cinci locuințe nu beneficiază de o astfel de poliță, a declarat joi Valentin Ionescu, director în cadrul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).
'În România, această discuție este cu atât mai importantă cu cât asigurarea facultativă a locuinței rămâne la un nivel redus. Aproximativ 17% dintre locuințe au o astfel de poliță. Altfel spus, aproximativ patru din cinci locuințe nu beneficiază de o asigurare facultativă. În regiunea Nord-Vest, din care face parte și Maramureșul, procentul este tot de aproximativ 17%. Sunt cifre care ar trebui să ne dea de gândit. Dar soluția nu este pur și simplu să vindem mai multe polițe. Dacă ne limităm la acest obiectiv, riscăm să pierdem din vedere lucrul cel mai important: ce primește, în realitate, omul pentru banii pe care îi plătește?', a afirmat Ionescu, citat într-un comunicat al ASF.
Declarația a fost făcută în cadrul evenimentului 'Acasă în siguranță' 2026: Campanie națională pentru protejarea locuințelor românilor', organizat joi, la Baia Mare.
Potrivit acestuia, existența unei polițe nu înseamnă automat că proprietarul beneficiază de protecția financiară de care are nevoie, fiind importante riscurile acoperite, limitele și excluderile prevăzute în contract, precum și valoarea sumei asigurate.
'Aceste exemple arată de ce momentul adevărului într-o asigurare este dauna. Atunci aflăm dacă produsul cumpărat răspunde într-adevăr nevoilor clientului. Atunci vedem cât de simplu este să notifici o daună, cât durează evaluarea, cât de bine comunică asigurătorul cu persoana păgubită și, în final, dacă despăgubirea răspunde așteptărilor create atunci când polița a fost vândută', a explicat reprezentantul ASF.
El a subliniat că încrederea în asigurări se poate construi în ani, dar poate fi pierdută rapid în urma unei experiențe neplăcute în cazul unei daune, motiv pentru care accentul ar trebui pus și pe valoarea oferită consumatorului, nu doar pe prețul poliței.
'Cea mai ieftină poliță nu este automat cea mai bună. Trebuie să vedem ce riscuri acoperă, ce excluderi are, care sunt limitele și sublimitele, care este suma asigurată și cum funcționează despăgubirea', a precizat Valentin Ionescu.
În ceea ce privește digitalizarea, acesta a menționat că, potrivit unei cercetări EIOPA, 75% dintre consumatorii români intervievați considerau că digitalizarea facilitează procesul de daună, comparativ cu 63% la nivelul UE27. Totodată, 83% dintre respondenții români care dețineau acest tip de asigurare considerau că produsul le oferă 'value for money'.
'Acest ultim procent exprimă percepția consumatorilor, nu un calcul statistic al raportului dintre prime și despăgubiri', a precizat reprezentantul ASF.
Potrivit acestuia, digitalizarea poate simplifica notificarea și gestionarea unei daune, însă tehnologia nu poate înlocui claritatea informațiilor oferite consumatorilor.
'Consumatorul ar trebui să poată răspunde, înainte să semneze, la cinci întrebări foarte simple: Ce riscuri sunt acoperite? Ce nu este acoperit? Care este suma asigurată? Ce trebuie să fac dacă apare o daună? În ce condiții primesc despăgubirea? Dacă răspunsurile la aceste întrebări nu sunt clare, atunci nici decizia consumatorului nu poate fi una pe deplin informată', a susținut Ionescu.
Din perspectiva supravegherii conduitei, accentul trebuie pus și pe rezultatul pe care îl primește consumatorul, respectiv modul în care a fost conceput produsul, cui îi este vândut, cum sunt explicate condițiile și cum este tratat clientul în cazul unei daune sau al unei reclamații, a mai arătat reprezentantul ASF.
Acesta a atras atenția și asupra deficitului de protecție la nivel european, menționând că, în perioada 1980-2023, doar aproximativ un sfert din pierderile provocate de catastrofe naturale au fost asigurate.
'Prevenția și asigurarea trebuie, de aceea, să meargă împreună. O casă mai sigură reduce riscul și dimensiunea unei eventuale pierderi. Asigurarea oferă resursele financiare necesare pentru ca o familie să se poată ridica după un eveniment grav. În cele din urmă, protecția locuințelor nu este doar responsabilitatea asigurătorilor sau a autorităților. Este o responsabilitate împărțită', a mai spus Valentin Ionescu.
În opinia sa, consumatorul trebuie să înțeleagă ce cumpără, distribuitorul trebuie să explice produsul, asigurătorul să ofere produse care au valoare pentru client, iar autoritățile să urmărească dacă acesta este tratat corect.
'Poate că acesta ar trebui să fie și modul în care măsurăm evoluția pieței, nu doar prin numărul de polițe, nu doar prin volumul primelor, ci prin numărul familiilor care, atunci când se întâmplă ceva grav, pot spune: «Am fost asigurat și asigurarea a funcționat atunci când am avut nevoie de ea». Aceasta este, până la urmă, diferența dintre o poliță în sertar și protecția reală', a adăugat reprezentantul ASF. AGERPRES/(AS - redactor: Nicoleta Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Irina Giurgiu)
Ionescu (ASF): Doar 17% dintre locuințele din România au o asigurare facultativă

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Nazare: BID are în vedere o contribuție de 100 de milioane de euro la fondul RoBOOST
Banca de Investiții și Dezvoltare a României (BID) are în vedere o contribuție de 100 de milioane de euro la RoBOOST, noul fond de fonduri destinat finanțării startup-urilor, IMM-urilor și companiilor românești aflate în diferite etape de creștere, a anunțat, vineri, ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare. Acesta participă
Fitch spune că România ar putea fi retrogradată la 'junk' dacă se prelungește criza politică
România este într-o cursă contracronometru pentru a evita retrogradarea la categoria 'junk' (nerecomandat pentru investiții - n.r.), în contextul în care o criză politică prelungită pune în pericol credibilitatea fiscală, a declarat Malgorzata Krzywicka, analistă la agenția de evaluare financiară Fitch Ratings, pentru Bloomberg.
CNPP: Toate situațiile semnalate de Curtea de Conturi vor fi verificate; eventualele diferențe de drepturi, soluționate potrivit legii
Rezultatele auditului financiar efectuat de Curtea de Conturi asupra situațiilor financiare ale Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP) pentru anul 2024 sunt tratate cu maximă seriozitate, iar toate situațiile semnalate vor fi verificate, astfel încât eventualele diferențe de drepturi să fie identificate și soluționate potrivit legii, precizează CNPP, într
CONAF cere autorităților să publice câte firme sunt vizate de noile obligații privind ambalajele
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) solicită autorităților să estimeze și să publice numărul operatorilor economici vizați de noile obligații europene privind ambalajele, defalcat pe clase de mărime, în condițiile în care regulamentul european se aplică din august. Potrivit unui comunicat al organizației, transmis vineri AG
România susține consolidarea cooperării internaționale și a finanțării europene pentru dezvoltarea energiei nucleare (minister)
La nivel european sunt necesare instrumente de finanțare mai concrete pentru noile proiecte nucleare, precum și proceduri mai rapide și mai simple pentru aprobarea ajutorului de stat, susține secretarul de stat în Ministerul Energiei, Cristian Bușoi. Potrivit unui comunicat al ministerului, la reuniunea ministerială anuală sub egida OCDE, România a
CNAIR solicită amânarea aplicării TollRo până la 1 aprilie 2027
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a solicitat Ministerului Transporturilor și Infrastructurii (MTI), cu informarea premierului, prorogarea până la 1 aprilie 2027 a termenului de aplicare a sistemului TollRo și a rovinietei, în condițiile în care sistemul se află încă în etapa de pilotare.
ANAF Antifraudă: 4 milioane de țigarete netimbrate, descoperite la un autotren intrat în România prin Nădlac
Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală au identificat 4 milioane de țigarete netimbrate într-un autotren care a intrat în România prin zona PTF Nădlac, transportul fiind efectuat pe ruta Țările de Jos - România, potrivit unui comunicat de presă al ANAF. Autotrenul a fost verificat pe autostrada A1, în proximitatea PTF N
Noul episod de incertitudine politică găsește România cu deficitul în scădere, dar cu firmele sub presiune (analiză)
România intră într-o nouă perioadă de instabilitate politică într-un moment economic extrem de sensibil: deficitul bugetar și inflația au început să scadă, dar industria pierde locuri de muncă, costurile de finanțare rămân ridicate, iar companiile resimt efectele cumulate ale fiscalității, consumului slab și lipsei de predictibilitate, avertizea









