România are în prezent o Contraparte Centrală (CCP) autorizată, iar infrastructura urmează să devină funcțională până la sfârșitul acestui an, a anunțat, miercuri prim-vicepreședintele Autorității de Supraveghere Financiară Gabriel Ioan Avrămescu.
Într-o postare pe LinkedIn, Avrămescu, coordonatorul Sectorului Instrumente și Investiții Financiare din ASF, a făcut bilanțul unui an de activitate, menționând printre proiectele realizate autorizarea Pieței de Creștere pentru întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri).
'În urmă cu un an am preluat coordonarea Sectorului Instrumente și Investiții Financiare din ASF cu un obiectiv clar: proiectele care au rămas ani de zile în așteptare să fie scoase din blocaj și duse până la capăt. După un an, avem rezultate concrete. Cel mai recent: autorizarea Pieței de Creștere, un proiect destinat întreprinderilor mici și mijlocii, care le oferă acces la finanțare prin piața de capital, într-un cadru adaptat nevoilor lor, cu standarde ridicate de transparență și protecție a investitorilor. România are acum o Contraparte Centrală autorizată. CCP.RO este o infrastructură esențială pentru maturizarea pieței de capital, reducerea riscurilor, eficientizarea compensării și dezvoltarea unor noi instrumente. Aceasta urmează să devină funcțională până la finalul acestui an', a notat el.
De asemenea, ''a dus'' mai departe Legea 'Ecosistem', un proiect așteptat de piață de mai mulți ani, care modernizează cadrul pentru fondurile de investiții alternative, simplifică procedurile și creează premise pentru atragerea de capital și dezvoltarea segmentelor de private equity și venture capital.
Gabriel Avrămescu a precizat că ASF a avansat proiectele legislative privind AIFMD II și ESAP, în vederea modernizării cadrului pentru fondurile de investiții, creșterii transparenței și îmbunătățirii accesului investitorilor la informații.
În ceea ce privește modernizarea legislației secundare, oficialul ASF a susținut că a adus proceduri mai simple și mai predictibile pentru emitenți și intermediari, un acces mai facil la piață și mai puțină birocrație pentru administratori.
'Un reper important: toate obiectivele prevăzute în Strategia de dezvoltare a pieței de capital 2023-2026 au fost îndeplinite. Și lucrăm deja la noua Strategie a pieței de capital, care va stabili următoarea etapă de dezvoltare', a mai afirmat acesta.
În opinia prim-vicepreședintelui autorității, evoluția bursei din ultimul an este și rezultatul unui ecosistem care funcționează mai bine, în care măsurile de modernizare și dezvoltare a infrastructurii adoptate de ASF au avut un rol important.
'Am pornit de la ideea că proiectele care au stat ani de zile pe loc trebuie să înceapă să se miște. Astăzi, avem proiecte autorizate, proiecte în curs de operaționalizare, legislație modernizată și o nouă etapă de dezvoltare deja în pregătire', a mai notat Gabriel Avrămescu. AGERPRES/(AS - redactor: George Bănciulea, editor: Oana Tilică, editor online: Anda Badea)
Avrămescu (ASF): România are acum o Contraparte Centrală autorizată; aceasta urmează să devină funcțională până la finalul anului

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bursa de Valori București a închis în scădere ședința de luni
Bursa de Valori București (BVB) a închis în scădere ședința de luni, iar valoarea totală a tranzacțiilor s-a cifrat la 117,5 milioane de lei (22,3 milioane de euro). Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a depreciat cu 2,59%, până la 31.908,78 puncte.
Alianța Lucrătorilor din Energie, un nou sindicat care reprezintă angajații din domeniu
Angajații din sectorul energetic din România au lansat un nou sindicat independent, Alianța Lucrătorilor din Energie (ALE), o organizație cu sediul la Brașov. 'Alianța Lucrătorilor din Energie (A.L.E.), un nou sindicat independent care reprezintă angajații din energie electrică, gaze naturale, petrol, minerit energetic și serviciile conexe din Rom&ac
UPDATE Primăriile au la dispoziție 1,5 miliarde de lei pentru proiecte de apă și canalizare, în acest an
Primăriile au la dispoziție 1,5 miliarde de lei pentru proiecte de apă și canalizare în acest an iar dosarele pentru obținerea finanțării vor fi punctate în funcție de mai multe criterii printre care contribuția primăriilor, maturitatea proiectelor și numărul de branșamente, a anunțat luni ministra Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu. 
Ministerul Finanțelor a împrumutat luni 335,5 milioane de lei de la bănci
Ministerul Finanțelor (MF) a împrumutat, luni, 335,5 milioane lei de la bănci, printr-o emisiune de obligațiuni de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 29 luni, la un randament mediu de 6,66% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR). Valoarea nominală a emisiunii a fost de 500 milioane de lei, iar băncile au subs
Durata mai lungă a vieții schimbă regulile finanțelor personale (raport)
Durata mai lungă a vieții schimbă regulile finanțelor personale, iar băncile, angajatorii și companiile trebuie să se adapteze unor parcursuri de viață mai flexibile, responsabilități financiare împărțite între generații, nevoii de planificare anticipativă și unor venituri tot mai variabile, potrivit unui raport realizat de UniCredit în colaborare cu Nation
AMOFM București organizează pe 9 octombrie Bursa generală a locurilor de muncă pentru absolvenți
Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă (AMOFM) București organizează, pe 9 octombrie 2026, Bursa generală a locurilor de muncă pentru absolvenți, eveniment destinat facilitării accesului tinerilor la oportunități de angajare, potrivit unui comunicat de presă al instituției. Bursa va avea loc la Palatul Național al Copiilor, din Bulevardul Tineretul
Negru (PEFA): Forumul Economic România-Republica Moldova trebuie să devină o platformă permanentă de cooperare economică
Forumul Economic România-Republica Moldova (FERM) trebuie să devină o platformă permanentă de cooperare economică, în cadrul căreia să prezentăm nu doar intenții, ci și investiții realizate, companii dezvoltate și proiecte de succes construite împreună, a declarat Andreea Negru, președinta Patronatului European al Femeilor de Afaceri (PEFA), la cea de-a dou
Investițiile anuale în centre de date ar putea ajunge la 1,8 trilioane de dolari, până în 2050 (raport)
Investițiile anuale în centre de date, infrastructura din spatele sistemelor de Inteligență Artificială (AI), vor crește la nivel global de la un nivel estimat la 560 de miliarde de dolari, în 2025, la peste 800 de miliarde de dolari, în 2026, respectiv la 1,1 trilioane de dolari, în 2030, arată datele incluse într-un raport de specialitate, pub









