Angajații din sectorul energetic din România au lansat un nou sindicat independent, Alianța Lucrătorilor din Energie (ALE), o organizație cu sediul la Brașov.

'Alianța Lucrătorilor din Energie (A.L.E.), un nou sindicat independent care reprezintă angajații din energie electrică, gaze naturale, petrol, minerit energetic și serviciile conexe din România, a anunțat astăzi lansarea sa publică, odată cu deschiderea portalului www.sindicat-ale.ro și începerea înscrierii membrilor la nivel național. A.L.E. este constituită în temeiul Legii dialogului social nr. 367/2022 și activează în sectorul de negociere colectivă 'Energie, petrol și gaze și minerit energetic'. Este realmente independentă față de angajatori, organizațiile patronale, partidele politice și autoritățile publice, iar statutul său interzice expres orice distribuire a patrimoniului sau a veniturilor către membri', se arată într-un comunicat al Alianței, transmis luni AGERPRES.

Sindicatul reprezintă angajați din producție, transport, distribuție și furnizare, proiectare și inginerie, construcții și montaj, mentenanță, dispecerizare, SCADA și IT, securitate cibernetică, măsurare și facturare, logistică, protecția infrastructurii, servicii de mediu, consultanță tehnică și formare profesională.

Printre prioritățile anunțate de noua organizație se numără protecția individuală în restructurări, concedieri, cercetări disciplinare și conflicte de muncă, combaterea tratamentului inechitabil și a abuzului în raporturile de muncă, cu respectarea cadrului legal, un dialog social profesionist, bazat pe argumente, cu angajatorii și, în limitele mandatului, cu instituțiile competente, pregătirea lucrătorilor pentru schimbările aduse de decarbonizare, digitalizare și automatizare, prin informare, formare și dezvoltarea competențelor și negocierea colectivă privind salarizarea, sporurile, timpul de muncă, sănătatea și securitatea în muncă, formarea profesională și protecția socială, pe baza unor revendicări documentate și a unui mandat clar din partea membrilor.

'Vrem să învățăm de la sindicatele care au trecut deja prin liberalizarea pieței, separarea activităților și tranziția energetică, și primim cu deschidere experiența, sfaturile și sprijinul lor pe toate planurile - organizatoric, profesional și în solidaritate. În schimb, acolo unde legea și mandatul nostru permit, A.L.E. va fi alături de alte sindicate din România și din Uniunea Europeană atunci când acțiunile lor legitime au nevoie de sprijin. Energia este un sistem european; oamenii care îl țin în funcțiune trebuie să se poată baza unii pe alții dincolo de granițe', a declarat Nicolae-Cătălin Mihai, președinte al ALE, citat în comunicat. AGERPRES?(AS - editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)