Mai multe federații sindicale vor organiza marți, între orele 11:00 și 13:00, o acțiune de protest în fața Ministerului Muncii, principalele revendicări fiind creșterea salariului minim de la 1 ianuarie 2027 și deblocarea negocierilor colective la nivel sectorial și național, potrivit unui comunicat al Confederației Naționale Sindicale Cartel Alfa.
'Cele două revendicări sunt legate direct, pentru că un salariu minim adecvat nu poate fi construit doar prin decizii administrative, ci prin contracte colective care ridică salariile peste minimul legal, iar blocarea negocierilor colective transformă salariul minim în singurul reper de salarizare pentru sute de mii de oameni. Miza depășește cu mult interesele unui singur sector economic: blocarea negocierilor colective pune în pericol capacitatea României de a crește gradul de acoperire prin contracte colective de muncă, în conformitate cu obiectivele europene și cu prevederile Directivei privind salariile minime adecvate', susțin reprezentanții sindicali.
Potrivit sursei citate, la protest vor participa Federația Sindicatelor din Comerț, Federația Sindicatelor din IT & Comunicații și Federația Sindicatelor din Industria Financiară, afiliate Cartel Alfa și Uni Global Union, precum și Federația Sindicală din Asigurări și Bănci, afiliată Confederației Sindicatelor Democratice din România (CSDR) și Uni Global Union.
Sindicatele reclamă existența unor blocaje în negocierea contractelor colective de muncă la nivel sectorial în mediul privat și a contractului colectiv de muncă la nivel național.
Acestea susțin că unele companii și organizații patronale refuză să participe la negocieri, nu dispun de mandate de negociere din partea membrilor sau resping revendicările formulate de organizațiile sindicale. Totodată, sindicatele reproșează statului că nu își asumă suficient rolul de facilitator al negocierilor sectoriale și naționale.
'Statul nu își asumă rolul de facilitator al negocierilor sectoriale și naționale. Deși promovarea negocierii colective este prevăzută în Planul de Acțiune pentru Promovarea Negocierilor Colective 2025-2030, autoritățile nu reușesc să creeze condițiile necesare pentru un dialog social eficient și pentru desfășurarea unor negocieri reale', se arată în comunicat.
În ceea ce privește salariul minim, organizațiile sindicale solicită majorarea acestuia începând cu 1 ianuarie 2027 și stabilirea nivelului în baza mecanismului prevăzut de lege și prin consultarea partenerilor sociali.
'Salariul minim nu este o variabilă de ajustare bugetară, ci instrumentul prin care se garantează că munca prestată cu normă întreagă asigură un trai decent. Legea prevede un mecanism de stabilire a salariului minim pe baza unor criterii obiective, cu consultarea partenerilor sociali, iar Directiva europeană privind salariile minime adecvate obligă statele membre să evalueze caracterul adecvat al salariului minim prin raportare la valori de referință precum 60% din salariul median brut și 50% din salariul mediu brut. Menținerea salariului minim la același nivel, în condițiile creșterii prețurilor și ale majorării taxelor, înseamnă în fapt o scădere a puterii de cumpărare pentru cei mai vulnerabili salariați', afirmă reprezentanții sindicali.
Aceștia atrag atenția în special asupra situației angajaților din sectoarele cu salarii reduse.
'În comerț, ca și în alte sectoare cu salarii mici, un număr foarte mare de angajați sunt plătiți la nivelul salariului minim sau foarte aproape de acesta. Pentru acești oameni, orice decizie de înghețare a salariului minim se traduce direct în facturi neplătite, în renunțarea la tratamente medicale și în sărăcie în muncă. De aceea, creșterea salariului minim de la 1 ianuarie 2027 trebuie decisă în cadrul mecanismului legal, transparent și previzibil, nu amânată prin decizii discreționare', se mai arată în comunicatul Cartel Alfa.
Acțiunea de protest este programată marți, 25 august, între orele 11:00 și 13:00, în zona sediului Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale. AGERPRES/(AS - redactor: Nicoleta Bănciulea, editor: Mariana Nica, editor online: Simona Aruştei)
Sindicatele protestează marți la Ministerul Muncii și cer creșterea salariului minim de la 1 ianuarie 2027

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bursa de Valori București a închis în scădere ședința de luni
Bursa de Valori București (BVB) a închis în scădere ședința de luni, iar valoarea totală a tranzacțiilor s-a cifrat la 117,5 milioane de lei (22,3 milioane de euro). Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a depreciat cu 2,59%, până la 31.908,78 puncte.
Alianța Lucrătorilor din Energie, un nou sindicat care reprezintă angajații din domeniu
Angajații din sectorul energetic din România au lansat un nou sindicat independent, Alianța Lucrătorilor din Energie (ALE), o organizație cu sediul la Brașov. 'Alianța Lucrătorilor din Energie (A.L.E.), un nou sindicat independent care reprezintă angajații din energie electrică, gaze naturale, petrol, minerit energetic și serviciile conexe din Rom&ac
UPDATE Primăriile au la dispoziție 1,5 miliarde de lei pentru proiecte de apă și canalizare, în acest an
Primăriile au la dispoziție 1,5 miliarde de lei pentru proiecte de apă și canalizare în acest an iar dosarele pentru obținerea finanțării vor fi punctate în funcție de mai multe criterii printre care contribuția primăriilor, maturitatea proiectelor și numărul de branșamente, a anunțat luni ministra Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu. 
Ministerul Finanțelor a împrumutat luni 335,5 milioane de lei de la bănci
Ministerul Finanțelor (MF) a împrumutat, luni, 335,5 milioane lei de la bănci, printr-o emisiune de obligațiuni de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 29 luni, la un randament mediu de 6,66% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR). Valoarea nominală a emisiunii a fost de 500 milioane de lei, iar băncile au subs
Durata mai lungă a vieții schimbă regulile finanțelor personale (raport)
Durata mai lungă a vieții schimbă regulile finanțelor personale, iar băncile, angajatorii și companiile trebuie să se adapteze unor parcursuri de viață mai flexibile, responsabilități financiare împărțite între generații, nevoii de planificare anticipativă și unor venituri tot mai variabile, potrivit unui raport realizat de UniCredit în colaborare cu Nation
AMOFM București organizează pe 9 octombrie Bursa generală a locurilor de muncă pentru absolvenți
Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă (AMOFM) București organizează, pe 9 octombrie 2026, Bursa generală a locurilor de muncă pentru absolvenți, eveniment destinat facilitării accesului tinerilor la oportunități de angajare, potrivit unui comunicat de presă al instituției. Bursa va avea loc la Palatul Național al Copiilor, din Bulevardul Tineretul
Negru (PEFA): Forumul Economic România-Republica Moldova trebuie să devină o platformă permanentă de cooperare economică
Forumul Economic România-Republica Moldova (FERM) trebuie să devină o platformă permanentă de cooperare economică, în cadrul căreia să prezentăm nu doar intenții, ci și investiții realizate, companii dezvoltate și proiecte de succes construite împreună, a declarat Andreea Negru, președinta Patronatului European al Femeilor de Afaceri (PEFA), la cea de-a dou
Investițiile anuale în centre de date ar putea ajunge la 1,8 trilioane de dolari, până în 2050 (raport)
Investițiile anuale în centre de date, infrastructura din spatele sistemelor de Inteligență Artificială (AI), vor crește la nivel global de la un nivel estimat la 560 de miliarde de dolari, în 2025, la peste 800 de miliarde de dolari, în 2026, respectiv la 1,1 trilioane de dolari, în 2030, arată datele incluse într-un raport de specialitate, pub









