Confederația Sindicală Națională Meridian consideră că proiectul Legii salarizării personalului plătit din fonduri publice necesită modificări substanțiale, atât în partea generală a actului normativ, cât și în anexele aferente familiilor ocupaționale, pentru ca viitoarea lege să își atingă scopul declarat, respectiv eliminarea inechităților salariale și instituirea unui sistem echitabil, predictibil și aplicabil unitar.

'În cadrul procesului de consultare, reprezentanții federațiilor afiliate CSN Meridian au formulat un set amplu de observații și propuneri, fundamentate juridic și profesional, prin care solicită corectarea prevederilor susceptibile să genereze noi discriminări sau să perpetueze dezechilibrele existente. Documentul transmis autorităților cuprinde zeci de amendamente privind atât principiile generale ale salarizării, cât și situații specifice din diferite familii ocupaționale. Unele dintre aceste propuneri au fost deja analizate și evaluate împreună cu domnul ministru Dragoș Pîslaru, în cadrul procesului de dialog social', se arată într-un comunicat al sindicaliștilor, remis joi AGERPRES.

CSN Meridian apreciază că noua lege trebuie să fie construită pe principiul 'salariu egal pentru muncă de valoare egală', astfel încât persoanele care ocupă aceeași funcție, au același grad profesional, aceeași vechime și își desfășoară activitatea în condiții comparabile să beneficieze de același tratament salarial.

În acest sens, Confederația solicită introducerea expresă în noua lege a mecanismului consacrat prin OUG nr. 20/2016, potrivit căruia personalul bugetar beneficiază de salarizarea la nivelul maxim de plată existent în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru funcții similare. Aplicarea acestui principiu reprezintă cea mai eficientă modalitate de eliminare a diferențelor salariale nejustificate și de reducere a litigiilor generate de aplicarea neunitară a legislației.

De asemenea, reforma salarizării nu poate fi construită prin preluarea mecanică a unor salarii aflate în plată, stabilite uneori în mod eronat sau ca rezultat al unor interpretări diferite ale legii.

'CSN Meridian solicită ca mecanismul diferenței salariale tranzitorii să țină seama nu doar de salariul efectiv aflat în plată, ci și de salariul la care persoana era îndreptățită potrivit legii, inclusiv în situațiile în care acest drept este recunoscut ulterior prin hotărâri judecătorești definitive sau prin acte administrative de recalculare. În caz contrar, noua lege ar perpetua inechitățile pe care ar trebui să le elimine. Totodată, Confederația solicită ca fondurile alocate implementării noii legi să fie utilizate cu prioritate pentru corectarea dezechilibrelor salariale existente și nu pentru acordarea unor majorări discreționare, fără criterii obiective și transparente. Resursele bugetare trebuie să servească în primul rând egalizării tratamentului salarial pentru persoanele aflate în situații comparabile', se subliniază în comunicat.

CSN Meridian atrage atenția și asupra necesității recunoașterii corespunzătoare a activităților desfășurate de personalul din cadrul Organismelor Intermediare Regionale (OIR), Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) și Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), instituții cu rol strategic în absorbția fondurilor europene și guvernamentale.

La nivel regional, OIR coordonează implementarea programelor finanțate din Fondul Social European, verifică cererile de rambursare și monitorizează proiectele din domeniul ocupării forței de muncă, educației și incluziunii sociale, asigurând legătura dintre Autoritatea de Management și beneficiarii finanțărilor nerambursabile.

În cadrul APIA, funcționarii autorizează plățile directe către fermieri, gestionează ajutoarele de stat și plățile compensatorii, efectuează controale administrative și în teren și monitorizează utilizarea corectă a terenurilor agricole, activități esențiale pentru stabilitatea financiară a exploatațiilor agricole și pentru prevenirea fraudelor.

Personalul AFIR procesează și contractează proiectele finanțate din fonduri europene destinate agriculturii și dezvoltării rurale, verifică implementarea fizică și financiară a investițiilor și oferă sprijin beneficiarilor în toate etapele accesării și decontării finanțărilor, contribuind la modernizarea agriculturii și la dezvoltarea durabilă a satului românesc.

'În consecință, noua Lege a salarizării trebuie să reflecte complexitatea, responsabilitatea și impactul activităților desfășurate în aceste instituții și să asigure un tratament salarial echitabil pentru personalul care gestionează resurse financiare esențiale pentru dezvoltarea României', susțin sindicaliștii.

Confederația a propus, de asemenea, reglementarea unitară a drepturilor salariale comune tuturor categoriilor de personal plătit din fonduri publice. Drepturi precum compensarea muncii suplimentare, plata activității desfășurate în zilele de repaus săptămânal și de sărbătoare legală, acordarea sporurilor pentru condiții de muncă sau sprijinul acordat familiei în cazul decesului angajatului trebuie stabilite prin reguli clare și aplicate în mod egal tuturor celor aflați în situații similare, atrage atenția Meridian.

În același timp, CSN Meridian consideră că plafonarea generală a sporurilor nu poate avea drept consecință diminuarea veniturilor personalului care își desfășoară activitatea în condiții grele, periculoase sau vătămătoare, atât timp cât factorii de risc profesional persistă.

Totodată, organizațiile afiliate au formulat propuneri și pentru eliminarea dezechilibrelor existente în cadrul diferitelor familii ocupaționale, solicitând corecții privind coeficienții de salarizare pentru asistenții medicali, asistenții medicali comunitari, biologi, biochimiști, chimiști, farmaciști, psihologi, educatori, personalul din laboratoarele de sănătate publică, precum și pentru personalul tehnic, economic și socio-administrativ din sistemul sanitar.

Au fost formulate propuneri referitoare și la personalul din cultură, silvicultură, agricultură, justiție, apărare, ordine publică și securitate națională, în vederea asigurării unui tratament echitabil și a recunoașterii corespunzătoare a complexității activității, a responsabilităților și a condițiilor specifice de muncă.

CSN Meridian subliniază că o reformă autentică a salarizării în sectorul public trebuie să consolideze încrederea salariaților în sistem, să reducă litigiile generate de interpretări neunitare și să creeze un cadru predictibil, bazat pe legalitate, transparență și respect pentru munca desfășurată în serviciul public.

'Confederația Sindicală Națională Meridian solicită Guvernului României și Ministerului Muncii să analizeze cu responsabilitate propunerile formulate de partenerii sociali și să integreze amendamentele care contribuie la construirea unei legi a salarizării echitabile, coerente și aplicabile unitar, capabile să elimine inechitățile existente și să prevină apariția unora noi', transmit sindicaliștii. AGERPRES/(AS - redactor: Oana Tilică, editor: Andreea Marinescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Sursa foto: Confederatia Sindicala Nationala MERIDIAN/Facebook.com