Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, afirmă că primele consultări privind noua lege a salarizării unitare au scos la iveală probleme reale în proiectul aflat în dezbatere, inclusiv grile care 'nu sunt încă așezate corect', subliniind că toate observațiile primite vor fi analizate și, acolo unde este cazul, vor fi corectate.

'În această săptămână am organizat două sesiuni generale de informare: una cu instituțiile publice și una cu partenerii sociali. Au urmat consultările cu familiile ocupaționale din Sănătate și Cultură, Educație, instituții autofinanțate și familia Apărare și Ordine Publică. Aproape 100 de persoane au participat deja la discuții. Calendarul consultărilor este public și continuăm întâlnirile în săptămânile următoare. În paralel, am publicat proiectul de lege elaborat de Ministerul Muncii în perioada mai 2022 - mai 2026, rapoartele Băncii Mondiale care au stat la baza acestuia, metodologia utilizată la nivel internațional și documentele care au fundamentat procesul de ierarhizare a funcțiilor. Am considerat că este corect ca toate aceste informații să fie accesibile public și supuse dezbaterii. În doar câteva zile am primit deja sute de observații, atât în cadrul întâlnirilor, cât și în scris. Multe sunt punctuale. Altele ridică probleme de fond care trebuie analizate și, acolo unde este cazul, corectate', a scris duminică seara, pe Facebook, Dragoș Pîslaru.

Acesta a precizat că există situații care trebuie reanalizate și întrebări legitime la care oamenii așteaptă răspunsuri.

'Am găsit probleme reale. Unele grile nu sunt încă așezate corect. Există situații care trebuie reanalizate. Există soluții care trebuie ajustate. Și există întrebări legitime la care oamenii așteaptă răspunsuri. Realitatea este că aceste discuții ar fi trebuit purtate cu mult timp în urmă. Dacă legea ar fi intrat în vigoare în 2023, așa cum fusese prevăzut inițial, România ar fi avut la dispoziție resurse bugetare semnificativ mai mari pentru a absorbi dezechilibrele și pentru a gestiona tranziția către noul sistem', a precizat Pîslaru.

Potrivit acestuia, legea salarizării trebuie adoptată și pusă în aplicare până la 31 august, în contextul obligațiilor asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și al necesității reducerii deficitului bugetar.

'Astăzi lucrăm într-un context complet diferit. România trebuie să reducă deficitul bugetar, să gestioneze constrângeri fiscale semnificative și să recupereze întârzieri majore în implementarea PNRR. În același timp, ne confruntăm cu riscul pierderii unor fonduri europene importante dacă reformele asumate nu sunt finalizate la timp. Legea salarizării este una dintre aceste reforme și trebuie adoptată și pusă în aplicare până la 31 august. Din acest motiv, este important să spun foarte clar ce facem și ce nu facem. Corectăm tot ceea ce poate fi corectat. Ascultăm toate observațiile. Analizăm toate propunerile. Încercăm să livrăm cea mai bună variantă posibilă în timpul disponibil', a afirmat oficialul de la Muncă.

În același timp, ministrul a precizat că actualele consultări nu reprezintă negocieri salariale și că rolul legii este de a stabili reguli echitabile și predictibile pentru întregul sistem public.

'Dar nu desfășurăm negocieri salariale. Nu acesta este rolul acestei legi și nu acesta este momentul. Legea salarizării trebuie să stabilească reguli echitabile, coerente și predictibile pentru întregul sistem public. Ea nu poate rezolva, într-un singur act normativ, toate nemulțumirile acumulate în ultimii ani', a transmis el.

Referitor la sporuri, Pîslaru a arătat că proiectul aflat în consultare elimină peste jumătate dintre sporurile existente, ceea ce ar contribui la simplificarea și creșterea transparenței sistemului de salarizare.

'O altă temă importantă este cea a sporurilor. Sistemul actual a acumulat, de-a lungul timpului, un număr foarte mare de sporuri și excepții. Proiectul aflat în consultare elimină peste jumătate dintre sporurile existente, ceea ce reprezintă un pas important către un sistem mai simplu, mai transparent și mai ușor de înțeles pentru cetățeni. În același timp, simplificarea nu trebuie confundată cu ignorarea unor responsabilități reale', a subliniat Pîslaru.

El a dat ca exemplu indemnizația de dirigenție, apreciind că eventualele modificări privind astfel de drepturi trebuie analizate cu atenție.

'Un exemplu este propunerea privind eliminarea indemnizației de dirigenție. Din punctul meu de vedere, astfel de măsuri trebuie analizate cu foarte multă atenție. Dacă afirmăm constant că educația este o prioritate strategică pentru România, atunci trebuie să ne asigurăm că legea salarizării reflectă această prioritate și recunoaște responsabilitățile suplimentare pe care anumite cadre didactice și le asumă în fiecare zi', a punctat Pîslaru în postarea sa.

Consultările au adus în discuție și alte aspecte care depășesc o analiză strict tehnică, inclusiv raporturile dintre diferite categorii profesionale și salarizarea funcțiilor de demnitate publică. 'De la raporturile dintre diferite categorii profesionale până la salarizarea funcțiilor de demnitate publică, există subiecte care nu pot fi rezolvate exclusiv prin formule și coeficienți. Acestea țin de modul în care societatea românească înțelege responsabilitatea, reprezentarea și serviciul public și necesită o dezbatere mai amplă decât cea pe care o poate purta o echipă tehnică într-un interval de câteva săptămâni', a mai transmis acesta.

Pîslaru a adăugat că noua lege a salarizării trebuie să țină cont de oamenii din spatele funcțiilor și să asigure un tratament echitabil pentru angajații statului.

'Nu vom promite ceea ce nu putem livra. Nu vom spune oamenilor ceea ce vor să audă doar pentru a evita discuțiile dificile. În același timp, nu cred într-o abordare rece și tehnocratică. În spatele fiecărei funcții dintr-o grilă există oameni. Profesori, medici, polițiști, militari, asistenți sociali, funcționari publici și multe alte categorii profesionale care fac statul să funcționeze în fiecare zi. Un stat nu își poate servi cetățenii și nu poate cere performanță dacă nu își respectă proprii angajați. Respectul nu înseamnă promisiuni nerealiste. Înseamnă reguli clare, tratament echitabil și decizii luate transparent', a menționat șeful de la Muncă.

În opinia sa, autoritățile au la dispoziție aproximativ trei săptămâni pentru finalizarea proiectului într-o formă care să poată fi asumată politic și să intre în vigoare până la 31 august.

'Avem la dispoziție doar trei săptămâni pentru a transforma acest proiect într-o propunere care să poată fi asumată de semnatarii acordului politic și să intre în vigoare până la 31 august. Nu este timpul pentru promisiuni facile și nici pentru iluzii. Este timpul pentru muncă serioasă, dialog și decizii responsabile. Nu pot promite că fiecare observație va putea fi acceptată. Nu pot promite că toată lumea va fi mulțumită. Pot promite însă că vom analiza fiecare argument, că vom corecta ceea ce trebuie corectat și că vom livra cea mai bună variantă posibilă în timpul pe care îl avem la dispoziție. Pentru că o lege a salarizării nu este despre formule și tabele. Este despre oamenii care fac statul român să funcționeze în fiecare zi', a concluzionat ministrul interimar al Muncii pe pagina sa de socializare. AGERPRES/(AS - editor: Mariana Nica, editor online: Andreea Preda)