Economia mondială este amenințată de prețurile ridicate la energie, datoria publică record și riscurile asociate boom-ului investițiilor în inteligența artificială (AI), a avertizat miercuri directorul general al Fondului Monetar Internațional (FMI), Kristalina Georgieva, care a îndemnat guvernele să adopte măsuri de protecție prin politici fiscale și monetare, transmite Reuters.
Într-un discurs ținut înainte de reuniunile anuale ale FMI și Băncii Mondiale, care vor avea loc săptămâna viitoare la Bangkok, Georgieva a afirmat că lumea este trasă în două direcții opuse: un șoc negativ al ofertei de energie, provocat de conflictele din Orientul Mijlociu, și un șoc pozitiv al cererii, generat de inteligența artificială, care alimentează și inflația.
''Impactul combinat al acestor două forțe este extrem de inegal la nivel mondial'', a spus Georgieva, adăugând că boom-ul investițiilor în AI ocolește multe țări.
Noile prognoze de creștere ale FMI, care vor fi prezentate cu ocazia reuniunilor de la Bangkok, vor arăta că cele mai mari revizuiri în jos vor viza țările devastate de război, a precizat Georgieva. Printre acestea se numără Ucraina, care a suferit daune semnificative la nivelul infrastructurii civile și economice, și țările din zona Golfului, afectate de atacurile iraniene și de reducerea drastică a exporturilor de energie.
Cu toate acestea, Georgieva nu a dezvăluit dacă în următorul raport ''World Economic Outlook'', FMI își va modifica prognozele privind creșterea economiei mondiale în anul 2026, față de avansul de 3% estimat în luna iulie. Acea prognoză, care miza o accelerare a creșterii până la 3,4% în 2027, se baza pe ipoteza că Strâmtoarea Ormuz va începe să fie redeschisă la jumătatea lunii iulie și va reveni la condițiile de dinaintea războiului până în martie 2027. De asemenea, prognoza din iulie se baza pe un preț mediu al petrolului de 89 de dolari pe baril în 2026 și de 78 de dolari pe baril în 2027.
Potrivit șefei FMI, prețul petrolului se menține la 100 de dolari pe baril, în timp ce capacitatea de rafinare afectată adaugă încă 100 de dolari per baril la marjele de diferențial de preț pentru produsele rafinate, inclusiv motorina. ''Chiar dacă războiul din Golf s-ar încheia curând, problema prețurilor ridicate la energie va persista probabil o vreme'', a declarat Georgieva, adăugând că contractele futures pentru țițeiul Brent arată spre prețuri ridicate ale petrolului până în 2027.
Un alt subiect de îngrijorare care va fi discutat săptămâna viitoare de cele 191 de state membre ale FMI este creșterea poverii datoriei publice, care frânează creșterea economică și amplifică presiunile inflaționiste, a precizat Georgieva. Potrivit FMI, datoria publică se află la cel mai ridicat nivel de după cel de al doilea război mondial și se estimează că va depăși 100% din PIB înainte de 2030.
Georgieva a subliniat că factorii de decizie nu se mai pot baza doar pe rate mai mari de creștere economică pentru a rezolva problemele fiscale. ''Și cu toate acestea, nu observăm acțiuni decisive în economiile avansate cu datorii mari, unde prioritatea momentului o reprezintă planurile credibile de consolidare fiscală pe termen mediu, susținute în unele cazuri de măsuri fiscale imediate, inclusiv pentru a reduce presiunea asupra politicii monetare'', a spus șefa FMI.
După cinci ani și jumătate de inflație peste țintă, Georgieva a remarcat persistența presiunilor inflaționiste, generate de dezvoltarea inteligenței artificiale (AI), de șocurile prețurilor la energie și alimente, de tarifele comerciale, de cheltuielile sporite pentru apărare și de costurile mai mari cu serviciul datoriei.
''Acum ar putea fi un moment oportun pentru o orientare prudentă spre o politică monetară mai restrictivă în multe țări'', a afirmat Georgieva, adăugând că majorările dobânzilor operate de Rezerva Federală a SUA, de BCE și de Banca Japoniei au fost ''extrem de adecvate''.
În discursul său, Georgieva a vorbit și de riscurile legate de Inteligența Artificială, unde investițiile ca procent din PIB sunt susceptibile să le depășească pe cele din căile ferate, rețele electrice sau infrastructura de telecomunicații. Creșterea concentrării economice și financiare pune presiune pe companiile de AI pentru a obține creșteri ale productivității și câștigurilor pentru a justifica evaluări ridicate, a spus Georgieva, avertizând că dezamăgirea pieței s-ar putea transforma într-un ''șoc de amploare''. AGERPRES/(AS-redactor: Constantin Balaban, editor: Mariana Nica, editor online: Gabriela Badea)
Șefa FMI avertizează că șocul energetic, datoria publică și riscurile legate de AI amenință creșterea economiei globale

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Lituania cere sancțiuni UE contra tranzitului de cereale rusești
Premierul Lituaniei, Mindaugas Sinkevicius, a solicitat din nou UE să impună sancțiuni asupra cerealelor rusești, informează publicația online The Kyiv Independent. într-o postare joi pe Facebook, Sinkevicius a scris: 'Lituania va propune nu doar interzicerea acestui tranzit (de cereale rusești prin UE), ci și adăugarea pe lista pers
Exporturile Germaniei au scăzut neașteptat în august
Exporturile Germaniei au scăzut în mod surprinzător în august, pe fondul reducerii livrărilor către Statele Unite, în timp ce importurile s-au redresat moderat, informează DPA. Oficiul federal de statistică a informat joi că exporturile Germaniei au scăzut cu 0,8% în august față de luna precedentă, când s-a î
Geopolitica este cea mai mare provocare în calea extinderii BYD
Principala provocare în calea extinderii BYD este geopolitica, a afirmat joi vicepreședintele executiv Stella Li, la câteva luni luni după ce președintele companiei anunțase că obiectivul este de a deveni cel mai mare producător auto mondial, transmite Reuters. în prezent BYD este cel mai mare producător mondial de vehicule e
Samsung mizează pe un profit operațional record de peste 80 de miliarde de dolari în trimestrul trei
Samsung Electronics a estimat joi că profitul său operațional din trimestrul trei va depăși 100.000 miliarde woni, o premieră mondială pentru o companie tehnologică, și de aproape nouă ori mai mult decât rezultatul înregistrat în aceeași perioadă a anului trecut, cererea ridicată pentru cipuri AI stimulând vânzările gigantului tehnologic
China respinge cererea UE de a restricționa exporturile de vehicule hibride (Financial Times)
China a respins o cerere a Uniunii Europene de a-și restricționa voluntar exporturile în creștere de mașini hibride către blocul comunitar, a raportat miercuri cotidianul britanic Financial Times (FT) cu puțin timp înainte de vizita la Beijing a comisarului european pentru comerț Maros Sefcovic, relatează joi EFE. Unul dintre obiec
ECA estimează că 3,8% din bugetul UE a fost cheltuit necorespunzător în 2025
Curtea de Conturi Europeană (ECA) avertizează că nivelul estimat al erorii în cheltuielile UE rămâne prea ridicat, iar acest lucru este important pentru cetățeni, deoarece controalele deficitare privind utilizarea fondurilor pot submina încrederea în faptul că acestea ajung la proiectele eligibile și produc rezultatele preconizate.
UE: Comisarul pentru agricultură, 'îngrijorat' de viitorul buget pentru PAC
Comisarul european pentru agricultură, Christophe Hansen, și-a exprimat 'îngrijorarea' miercuri, la Paris, în contextul în care se apropie un Consiliu European crucial pentru buget, în special pentru viitoarea politică agricolă comună (PAC) pentru perioada 2028-2034, relatează AFP. 'Pe 14 și 15 octombrie vom
Statele membre IEA vor accelera scoaterea a aproximativ 100 de milioane de barili din rezervele strategice
Statele membre ale Agenției Internaționale pentru Energie (IEA) și-au exprimat sprijinul pentru eliberarea pe piață a aproximativ 100 de milioane de barili din rezervele de petrol, care au fost promise în martie, urmând să fie prioritizată scoaterea de motorină din rezerve, a anunțat miercuri IEA într-un comunicat, transmite Reuters. Săptăm&a









