Euro a ajuns luni la cel mai scăzut nivel față de dolarul SUA din ultimele 17 luni, după recenta creștere a randamentelor obligațiunilor guvernamentale franceze, și datele privind soliditatea pieței muncii din SUA, transmite Reuters.
Euro s-a depreciat luni dimineață la 1,1161 dolari, la cel mai slab nivel din mai 2025, după patru săptămâni de scăderi consecutive, pe fondul temerilor privind datoria ridicată a Franței și a turbulențelor politice înaintea alegerilor din 2027.
În plus, moneda unică s-a depreciat și față de francul elvețian și lira sterlină.
'Nu stați în fața trenului', a spus analistul Chris Weston, avertizând că nu va urma o redresare rapidă a euro. Evoluțiile reprezintă o continuare a recentelor probleme fiscale, nefiind exclus efectul de contagiune, a adăugat acesta.
Săptămâna trecută, creșterea randamentelor pe plan global a dus la cel mai ridicat nivel al costurilor de împrumut din ultimele decenii. Randamentul titlurilor de stat americane pe 10 ani, etalonul pentru costurile globale de împrumut, a urcat la 5,34%, atingând cel mai ridicat nivel din 2002. A înregistrat de asemenea cea mai mare creștere trimestrială din acest secol, în perioada iulie-septembrie 2026, în urma intensificării vânzărilor de obligațiuni, din Europa (Franța și Marea Britanie) către Asia (Japonia).
Turbulențele de pe piețe și deprecierea euro au sporit temerile că dificultățile din Franța s-ar putea extinde în zona euro, o evoluție similară cu cea de la criza datoriilor, și ar putea forța Banca Centrală Europeană să intervină.
Unii analiști spun că e prea devreme să evalueze dacă a sporit riscul contagiunii.
'Situația fiscală a Franței devenea tot mai instabilă dar piețele au reacționat doar săptămâna trecută. Deocamdată, cred că că e vorba mai degrabă de situația țării și nu de o criză a euro', a apreciat Ninghui Liu, analist la State Street Investment Management. Dacă dificultățile Franței se adâncesc, vor interveni celelalte membre ale zonei euro, a dat asigurări Liu.
Randamentele pentru obligațiunile guvernamentale franceze pe 10 ani au atins săptămâna trecută cel mai înalt nivel din 2002, o dovadă a lipsei de încredere a investitorilor în datoria franceză.
Pe piața secundară, unde se tranzacționează obligațiunile emise anterior, randamentele pentru titlurile de stat emise de Trezoreria franceză pe zece ani au urcat joi până la 4,92%, de la un nivel de 4,85% înregistrat la închiderea zilei precedente. Acesta este cel mai înalt nivel de după luna iulie 2002, când a depășit 5%.
Costurile cu serviciul datoriei Franței depășesc astfel vârfurile atinse în timpul crizei financiare din 2007-2008.
Prin comparație, randamentul pentru obligațiunile germane pe zece ani, referința în Europa, a ajuns la 3,62%. Decalajul dintre cele două, cunoscut sub numele de 'spread', urmărit îndeaproape de piețe, continuă să se adâncească, ajungând la 1,31 puncte procentuale, cel mai ridicat nivel din 2012.
'În actualul mediu dolarul este principalul câștigător, nu doar pentru că avansul randamentelor titlurilor de stat americane sporesc apetitul pentru active din SUA, ci pentru că vânzările de acțiuni și obligațiuni pe plan global îi fac pe investitori să prefere activele considerate sigure', susține Matthew Ryan, analist la Ebury.
Departamentul Muncii a informat vineri că Economia americană a redus neașteptat numărul locurilor de muncă create în septembrie, în timp ce rata șomajului a urcat la 4,2%, reducând șansele unei noi majorări a dobânzii de către Rezerva Federală a SUA (Fed).
Luna aceasta, Fed a majorat dobânda de referință cu un sfert de punct procentual, până la intervalul 3,75% - 4%, pentru prima dată din 2023. Șansele unei noi majorări a dobânzii s-au diminuat, după ce președintele Fed din New York, John Williams, a declarat că nu există 'nicio urgență' pentru a lua măsuri suplimentare. AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Dicu, editor: Mariana Nica, editor online: Ada Vîlceanu)
Euro se depreciază, pe fondul temerilor că dificultățile din Franța s-ar putea extinde în zona euro

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Marea Britanie ar urma să impună taxe vamale la importurile de vehicule electrice din China
Marea Britanie ar urma să impună taxe vamale la importurile de vehicule electrice din China
Bugetul multianual al UE și noul program de inovare în domeniul apărării, pe agenda sesiunii plenare a PE
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Tudor Martalogu, transmite: Prioritățile Parlamentului European pentru bugetul multianual al Uniunii Europene, aprobarea noului program UE de inovare în domeniul apărării, combaterea crizei costului vieții și protejarea pacienților împotriva riscurilor medicamentelor falsificate pentru sănătate sunt principalele
AIE: Aproape o șesime din rezervele strategice de petrol au fost epuizate din luna martie
Agenția Internațională a Energiei (AIE) a indicat sâmbătă că aproape o șesime din rezervele strategice de petrol ale statelor membre au fost epuizate din luna martie, când AIE a decis să apeleze la aceste stocuri, notează AFP. Aproximativ 325 de milioane de barili de rezerve strategice de petrol și produse petroliere au fost eliber
Bugetul Rusiei pentru 2027: Mai mulți bani pentru armată, mai puțini pentru programele sociale
Guvernul rus intenționează să crească cheltuielile militare în 2027, să scadă cheltuielile sociale și să majoreze taxele ca răspuns la costul tot mai mare al războiului împotriva Ucrainei, conform documentelor bugetare consultate sâmbătă de AFP. Agenția trece în revistă informațiile privind proiectul de buget prezentat
G7 decide scoaterea din rezerve a 100 de milioane de barili de motorină și petrol
Statele membre ale G7 au convenit vineri să scoată din rezervele de urgență 100 de milioane de barili de motorină și petrol, angajându-se totodată să nu restricționeze exporturile energetice în urma presiunilor făcute de președintele american Donald Trump, transmite Reuters. Washingtonul a dus o campanie pentru a determina Uniunea
BTA: Cea mai veche fabrică de locomotive și vagoane din Bulgaria a renăscut ca hub industrial în Ruse
Cea mai veche fabrică de locomotive și vagoane din Bulgaria, înființată în 1866, a fost transformată într-un centru industrial, feroviar și tehnologic modern în Ruse, în urma unei investiții de 60 de milioane de euro realizate de Bulmarket Group, a declarat joi directorul general al companiei, Momchil Boyadzhiev.
Uniunea Europeană respinge orice interdicție privind motorina (purtător de cuvânt)
Uniunea Europeană 'respinge total' amenințarea SUA că va interzice exporturile de motorină dacă Europa nu scoate mai mult din stocurile sale de combustibili, a declarat vineri Anna-Kaisa Itkonen, purtător de cuvânt al Comisiei Europene, transmite Reuters. 'O interdicție nu ar fi benefică nimănui. Ar submina încrederea n
Tesla raportează livrări trimestriale peste așteptări
Tesla a depășit previziunile analiștilor de pe Wall Street în privința livrărilor din trimestrul trei, pe fondul redresării vânzărilor în Europa, după declinul de anul trecut, și a majorării exporturilor de la uzina din China, transmite Reuters. Acțiunile firmei cu sediul în Austin, Texas, au urcat cu 3% în predes









