Sindicatul sud-coreean al producătorului auto Hyundai Motor a organizat vineri prima sa grevă generală din ultimul deceniu, după ce negocierile salariale au intrat în impas, în contextul în care solicită o vârstă de pensionare mai mare și protejarea locurilor de muncă împotriva inteligenței artificiale și automatizării, transmite Reuters.
Muncitorii greviști de la Hyundai Motor, filiala Kia Corp și furnizori, au organizat vineri un miting în fața sediului central al Hyundai Motor din Seul, purtând banderole roșii și solicitând ca furnizorii de componente să poarte discuții salariale directe cu producătorii auto iar vârsta de pensionare, care este fixată în prezent la 60 de ani, să crească cu doi ani.
'Actorii principali care au făcut din Hyundai și Kia cea mai puternică companie din lume timp de 35 sau 40 de ani sunt acum împinși în posturi pe perioadă determinată', a declarat liderul sindical de la Hyundai, Lee Jong-cheol.
Aproximativ 40.000 de membri de sindicat de la Hyundai Motor sunt așteptați să se alăture vineri grevei, în timp ce aproximativ 1.200 până la 1.300 de membri de sindicat urmează să participe la mitingul de la Seul, a declarat anterior un lider sindical.
Membri altor sindicate și ai sindicatelor afiliate au fost, de asemenea, văzuți alăturându-se protestului, aducând numărul total așteptat de participanți la mitingul din capitală la aproximativ 3.000, a adăugat liderul sindical citat.
Greva de o zi este o dovadă a intensificării protestelor muncitorilor în Coreea de Sud după alegerea președintelui liberal pro-laburist Lee Jae Myung anul trecut.
Acțiunea de protest care a avut loc vineri se adaugă unei serii de greve parțiale de la sfârșitul lunii iulie, care au perturbat producția a 55.200 de vehicule în valoare de peste 2.300 miliarde de woni (1,67 miliarde de dolari), conform estimărilor agenției de știri Yonhap.
Acțiunile sindicatelor creează noi provocări pentru producătorul auto sud-coreean, care în iulie a declarat că se așteaptă să rateze obiectivul său global de vânzări în acest an, pe fondul creșterii concurenței chineze în Europa și al scăderii vânzărilor în Coreea de Sud.
De asemenea, sindicatul de la Hyundai Motor dorește majorarea bonusurilor la 800% din salariul lunar de bază, de la 750%, și a cerut garanții pentru protejarea locurilor de muncă pe măsură ce compania adoptă inteligența artificială și automatizarea.
Hyundai, care deține producătorul de roboți umanoizi Boston Dynamics, a declarat că intenționează să implementeze roboți umanoizi la fabrica sa din Georgia din SUA începând cu 2028, cu scopul de a extinde utilizarea acestora în toate unitățile sale de producție.
Reprezentanții sindicatelor au declarat că inteligența artificială ar fi o potențială amenințare nu numai pentru locurile de muncă în producție, ci și pentru posturile de cercetare și inginerie.
'Chiar dacă se introduce inteligența artificială, suntem pregătiți să o combatem și pregătiți să câștigăm. Suntem îngrijorați de generația viitoare', a declarat Kim Byung-chul, angajat la Hyundai Motor și vicepreședinte al Sindicatului lucrătorilor metalurgiști din Coreea de Sud.
Conducerea Hyundai Motor s-a declarat deschisă la ideea găsirii de soluții prin dialog. 'Grevele pot avea un impact asupra clienților, partenerilor și operațiunilor noastre. Ne aflăm într-un moment critic în care ambele părți trebuie să colaboreze pentru a naviga cu succes în tranziția globală către mobilitatea viitorului', a precizat compania, într-un comunicat. AGERPRES/(AS-redactor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Angajații sud-coreeni de la Hyundai Motor au intrat în prima grevă generală din ultimii 10 ani

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Warren Buffett se retrage din funcția de președinte al Berkshire Hathaway, lăsând-o fiului său Howard
Warren Buffett a anunțat vineri că se retrage din funcția de președinte al consiliului de administrație al Berkshire Hathaway, după peste 60 de ani petrecuți în cadrul gigantului american de investiții, au consemnat PA Media și dpa. Buffett, în vârstă de 96 de ani, va prelua un rol onorific de președinte emerit, iar fiul său
Ungaria poate renunța la gazul rusesc, afirmă ministrul Energiei
Ungaria poate respecta reglementările Uniunii Europene și să elimine complet dependența de gazul rusesc într-un interval de un an, a declarat vineri ministrul Economiei și Energiei, Istvan Kapitany, o declarație care marchează o schimbare semnificativă de poziție față de politicile promovate sub fostul premier Viktor Orban, transmite Bloomberg. &
Miniștrii europeni ai Finanțelor vor discuta vineri despre taxarea profiturilor excepționale ale companiilor energetice
Miniștrii de Finanțe din statele membre UE vor discuta, vineri, dacă să impună, la nivelul întregului bloc comunitar, o taxă pe profiturile excepționale ale companiilor energetice, care profită de pe urma creșterii explozive a prețurilor la petrol și gaze după închiderea Strâmtorii Ormuz, transmite Reuters. Miniștrii de finan
China exportă cantități record de combustibil pentru avioane
Exporturile Chinei de produse petroliere rafinate au crescut cu 12,7% în luna august 2026, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, revenind la nivelul la care erau înainte de izbucnirea războiului din Iran, iar exporturile de combustibil pentru avioane au atins un nivel record, potrivit datelor vamale publicate vineri, transmite Reuters. China,
Bulgaria oferă un sprijin de 300 de milioane de euro pentru a atenua impactul scumpirii carburanților
Guvernul bulgar a anunțat, vineri, un pachet de măsuri de sprijin în valoare de peste 300 de milioane de euro pentru a atenua impactul scumpirii carburanților asupra gospodăriilor, fermierilor, transportatorilor și sectoarele economice cheie, transmite Reuters. Pachetul de măsuri include o plată unică de 50 de euro pentru persoanele și g
Putin a pus activele din Rusia ale Nestle, Auchan și Leroy Merlin sub administrare specială
Activele rusești ale multinaționalei elvețiene Nestle, ale lanțului francez de retail Auchan și ale fostului grup de bricolaj Leroy Merlin (redenumit Lemana Pro în 2024 în Rusia) au fost transferate către o singură companie rusă, conform unui decret emis joi de președintele Vladimir Putin. Potrivit documentului, acțiunile acestor companii din Rusia
Japonia a majorat dobânda de referință la cel mai ridicat nivel din ultimii 31 de ani
Japonia a majorat dobânda de referință la cel mai ridicat nivel din ultimii 31 de ani
Irlanda are mai multe bovine decât locuitori și exportă carne de vită de 3,1 miliarde euro
Irlanda, unul dintre cei mai mari producători de carne de vită din Uniunea Europeană, are 6,5 milioane de bovine la o populație de aproximativ 5,3 milioane de locuitori, iar în 2024 a exportat 490.586 de tone de carne de vită, în valoare de 3,1 miliarde de euro. 'Țara cu o populație de aproximativ 5,3 milioane de locuitori are









