Începând cu 2 august 2026, Oficiul pentru IA al Comisiei Europene, împreună cu autoritățile naționale, va începe să asigure respectarea Legii privind inteligența artificială (AI). La aceeași dată, vor începe să se aplice noi norme în materie de transparență, care impun anumitor sisteme de AI să informeze utilizatorii atunci când interacționează cu AI și când conținutul a fost generat sau modificat de aceasta, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.

În conformitate cu noile norme, roboții de chat și alte sisteme de AI interactive vor trebui să le spună utilizatorilor că au de-a face cu AI, nu cu un om. Deepfake-urile (imagini, videoclipuri sau materiale audio care au fost editate sau generate cu ajutorul AI) vor trebui etichetate. Conținutul generat sau modificat de AI va trebui, de asemenea, să poarte marcaje care pot fi citite automat, astfel încât să poată fi detectat mai ușor, a precizat Executivul comunitar.

Măsurile sunt menite să reducă înșelăciunea și manipularea și să ajute oamenii să facă alegeri în cunoștință de cauză. De asemenea, acestea oferă întreprinderilor obligații mai clare și o modalitate practică de a demonstra conformitatea. Comisia a publicat vineri o primă listă cu peste 180 de organizații care au semnat Codul de bune practici privind transparența conținutului generat de AI, care operaționalizează normele privind transparența conținutului generat de AI.

Pe măsură ce AI devine din ce în ce mai capabilă și mai integrată în viața de zi cu zi, Regulamentul privind AI contribuie la asigurarea faptului că AI este dezvoltată, implementată și utilizată în condiții de siguranță, oferind cetățenilor și întreprinderilor din întreaga UE o mai mare încredere în tehnologie, a indicat Executivul comunitar. AGERPRES/(AS-redactor: Mihaela Dicu, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dădârlat)