Producătorul de automobile de lux Porsche AG a anunțat, luni, că, până în 2035, va renunța la încă 5.000 de angajați în Germania, ca parte a programului de restructurare în valoare de 2,1 miliarde de euro, în timp ce garantează că nu vor exista concedieri colective în această perioadă, transmite DPA.
Reducerile suplimentare de personal vor afecta principala unitate de producție din Stuttgart - Zuffenhausen și Departamentul de cercetare-dezvoltare (R&D) din Weissach, Germania.
Compania, subsidiară a grupului Volkswagen, a ajuns, luni, la un acord cu Consiliul angajaților pentru a extinde schema de garantare a locurilor de muncă până în 2035 și a exclus concedierile colective din motiv operaționale.
Reducerile de personal vor fi efectuate într-o manieră responsabilă din punct de vedere social, în special în urma pensionării persoanelor eligibile, a schemelor de pensionare anticipată și acorduri de plecare voluntară, a informat Grupul auto.
Anunțul vine după programul anterior de restructurare convenit în februarie 2025, prin care urmau să fie eliminate aproximativ 1.900 locuri de muncă în regiunea Stuttgart, până în 2029, în timp ce aproximativ 2.000 contracte pe durată determinată nu mai erau reînnoite.
La finalul anului 2025, Porsche avea aproximativ 20.600 de angajați în regiunea Stuttgart, față de 22.200, în 2024. Pe plan global, Grupul auto avea aproape 41.800 de angajați.
Anul trecut, vânzările auto au scăzut cu 10%, la aproximativ 279.400 de vehicule, cel mai redus nivel începând din 2020. În China, odată cea mai mare piață a Porsche, vânzările s-au înjumătățit în perioada 2021 - 2025.
Porsche, la un moment dat una dintre cele mai profitabile afaceri ale grupului Volkswagen, s-a confruntat în ultimii ani cu un declin sever al marjei de profit, pe fondul dificultăților din China, cea mai mare piață auto din lume.
Publicația Bild anunțase că directorul general, Michael Leiters, intenționează să renunțe până în 2035 la un număr între 5.000 și 6.000 de angajați.
Compania-mamă Volkswagen AG a avertizat că 100.000 de locuri de muncă în întreaga lume ar putea fi desființate în cadrul grupului.
Volkswagen este sub presiune din cauza cererii slabe din Europa, a majorării costurilor în urma introducerii taxelor vamale americane și a tranziției costisitoare la vehicule electrice (EV), toate acestea afectând câștigurile.
De altfel, constructorul a anunțat planuri de a elimina 50.000 de locuri de muncă în Germania, până în 2030, inclusiv 35.000 la marca principală Volkswagen și restul la filiale, precum Audi și Porsche. Peste 37.000 de angajați au semnat, deja, acorduri de plecare voluntară.
După scăderea profitului în trimestrul al doilea, Volkswagen și-a revizuit în scădere previziunile de vânzări pentru întregul an 2026, anticipând acum un declin de până la 3%. Comparativ, în prognoza anterioară, compania miza pe o creștere a veniturilor de până la 3%.
Portofoliul grupului Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Audi, Porsche, Skoda, Lamborghini, Seat, Bentley, dar și camioanele MAN și Scania. AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Dicu, editor: Daniel Badea, editor online: Gabriela Badea)
Porsche continuă concedierile într-un program de restructurare de 2,1 miliarde de euro

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cumpărătorii de grâu se pregătesc de prețuri mai mari din cauza continuării războiului din Ucraina (analiză)
Cumpărătorii de grâu din întreaga lume, care au amânat refacerea stocurilor, se vor confrunta cu prețuri mai mari atunci când vor reveni pe piață, în săptămânile următoare, prețurile globale crescând vertiginos din cauza războiului dintre Rusia și Ucraina, care nu dă semne de încetare, transmite Reuters.
Alibaba vrea să își extindă centrele de date în Europa și Orientul Mijlociu
Gigantul chinez din domeniul tehnologiei Alibaba și-a dezvăluit miercuri intenția de a-și extinde centrele de date din străinătate, vizând piețele din Europa și Orientul Mijlociu, informează AFP. Alibaba este unul dintre pionierii chinezi în domeniul inteligenței artificiale (AI), în special cu Qwen, modelul său de AI, unul d
Mărcile auto chinezești controlează o cotă record din piața europeană datorită cererii de hibride
Producătorii auto chinezi au ajuns să controleze un nou nivel record din piața europeană în luna august, atrăgând cumpărătorii care sunt încă reticenți la ideea de a trece complet la vehiculele electrice prin oferirea unor modele hibride mai accesibile, transmite Bloomberg. Mărci precum BYD Co. au reprezentat aproape 12% din
Trump se declară în favoarea unei interdicții privind exporturile de motorină americană
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, s-a declarat marți favorabil unei interdicții privind exporturile de motorină americană, în condițiile în care prețurile carburanților au crescut brusc din cauza războiului din Orientul Mijlociu, notează AFP. 'Și eu am pledat în acest sens. Am spus: «Să nu ne vindem motorin
Grecia: Veniturile din turism au crescut în primele șapte luni cu 12%, ajungând la 13,5 miliarde de euro
Turismul elen a demonstrat în primele șapte luni din 2026 o reziliență solidă, pe fondul turbulențelor geopolitice, înregistrând o creștere de 12% a veniturilor, conform datelor publicate de Banca Centrală a Greciei (BoG), informează publicația elenă Kathimrini. în perioada ianuarie-iulie 2026, veniturile au ajuns la 13,5 miliarde de eu
China cere Uniunii Europene să păstreze piețele auto deschise
Ministrul chinez al Comerțului, Wang Wentao, a cerut Uniunii Europene să-și păstreze piețele deschise pentru producătorii auto din Cina și să evite protecționismul, în vederea asigurării unui mediu 'echitabil, deschis și nediscriminatoriu', transmite Bloomberg. 'China nu este sursa problemelor economice și comerciale ale UE, ci un partener &i
Importurile de aur ale Chinei au depășit 1.000 de tone anul acesta
Importurile de aur ale Chinei sunt la un nivel record anul acesta, subliniind cererea rezilientă pe cea mai mare piață globală a metalelor prețioase, după declinul recent al cotațiilor, transmite Bloomberg. Achizițiile externe până în august au depășit 1.000 tone, depășind nivelul total înregistrat pe ansamblul anului trecut, conform celor ma
Opinia publică susține agricultura europeană și sprijinul UE pentru fermieri (Eurobarometru)
Agricultura și zonele rurale sunt considerate importante pentru viitorul Europei de 95% dintre europeni, în timp ce 93% consideră esențială asigurarea unei aprovizionări stabile cu alimente pentru UE, potrivit celui mai recent sondaj Eurobarometru, a anunțat marți Comisia Europeană (CE). O proporție și mai mare a europenilor consideră că politica agricol









