Comisia Europeană a publicat marți noi orientări cu privire la modul în care rețeaua europeană de zone protejate Natura 2000 poate acționa ca un puternic factor determinant pentru turismul sustenabil, menținând în același timp în bună stare ecosistemele reziliente care protejează habitatele și speciile, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.
Turismul reprezintă o parte substanțială a economiei UE, generând aproximativ 807 miliarde euro în 2024 și sprijinind peste 20 de milioane de locuri de muncă. Natura 2000 este cea mai mare rețea de zone protejate din lume, reunind peste 27.000 de situri din statele membre, care reprezintă bogata diversitate a faunei sălbatice și a habitatelor din Europa. În cadrul siturilor Natura 2000, activitățile realizate de vizitatori generează între 50 și 85 de miliarde euro anual și susține până la două milioane de locuri de muncă în echivalent normă întreagă, în special în regiunile rurale, costiere și montane.
Orientările publicate marți urmăresc să sprijine administratorii siturilor și autoritățile naționale în găsirea unui echilibru între activitățile economice, inclusiv turismul, și menținerea obiectivelor de conservare și de refacere a mediului. Aceasta include, de exemplu, prevenirea exercitării unor presiuni sporite asupra habitatelor și a speciilor care fac ca aceste zone protejate bine gestionate să fie atractive pentru turiști în primul rând.
Orientările oferă un cadru pentru planificarea și gestionarea siturilor Natura 2000. Această abordare integrează turismul și activitățile de agrement și subliniază, de asemenea, importanța tot mai mare a ecoturismului, ceea ce înseamnă o deplasare responsabilă în zonele naturale, într-un mod care conservă mediul și aduce beneficii comunităților locale. AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Dicu, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Comisia publică orientări pentru turismul sustenabil în zonele Natura 2000

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cumpărătorii de grâu se pregătesc de prețuri mai mari din cauza continuării războiului din Ucraina (analiză)
Cumpărătorii de grâu din întreaga lume, care au amânat refacerea stocurilor, se vor confrunta cu prețuri mai mari atunci când vor reveni pe piață, în săptămânile următoare, prețurile globale crescând vertiginos din cauza războiului dintre Rusia și Ucraina, care nu dă semne de încetare, transmite Reuters.
Alibaba vrea să își extindă centrele de date în Europa și Orientul Mijlociu
Gigantul chinez din domeniul tehnologiei Alibaba și-a dezvăluit miercuri intenția de a-și extinde centrele de date din străinătate, vizând piețele din Europa și Orientul Mijlociu, informează AFP. Alibaba este unul dintre pionierii chinezi în domeniul inteligenței artificiale (AI), în special cu Qwen, modelul său de AI, unul d
Mărcile auto chinezești controlează o cotă record din piața europeană datorită cererii de hibride
Producătorii auto chinezi au ajuns să controleze un nou nivel record din piața europeană în luna august, atrăgând cumpărătorii care sunt încă reticenți la ideea de a trece complet la vehiculele electrice prin oferirea unor modele hibride mai accesibile, transmite Bloomberg. Mărci precum BYD Co. au reprezentat aproape 12% din
Trump se declară în favoarea unei interdicții privind exporturile de motorină americană
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, s-a declarat marți favorabil unei interdicții privind exporturile de motorină americană, în condițiile în care prețurile carburanților au crescut brusc din cauza războiului din Orientul Mijlociu, notează AFP. 'Și eu am pledat în acest sens. Am spus: «Să nu ne vindem motorin
Grecia: Veniturile din turism au crescut în primele șapte luni cu 12%, ajungând la 13,5 miliarde de euro
Turismul elen a demonstrat în primele șapte luni din 2026 o reziliență solidă, pe fondul turbulențelor geopolitice, înregistrând o creștere de 12% a veniturilor, conform datelor publicate de Banca Centrală a Greciei (BoG), informează publicația elenă Kathimrini. în perioada ianuarie-iulie 2026, veniturile au ajuns la 13,5 miliarde de eu
China cere Uniunii Europene să păstreze piețele auto deschise
Ministrul chinez al Comerțului, Wang Wentao, a cerut Uniunii Europene să-și păstreze piețele deschise pentru producătorii auto din Cina și să evite protecționismul, în vederea asigurării unui mediu 'echitabil, deschis și nediscriminatoriu', transmite Bloomberg. 'China nu este sursa problemelor economice și comerciale ale UE, ci un partener &i
Importurile de aur ale Chinei au depășit 1.000 de tone anul acesta
Importurile de aur ale Chinei sunt la un nivel record anul acesta, subliniind cererea rezilientă pe cea mai mare piață globală a metalelor prețioase, după declinul recent al cotațiilor, transmite Bloomberg. Achizițiile externe până în august au depășit 1.000 tone, depășind nivelul total înregistrat pe ansamblul anului trecut, conform celor ma
Opinia publică susține agricultura europeană și sprijinul UE pentru fermieri (Eurobarometru)
Agricultura și zonele rurale sunt considerate importante pentru viitorul Europei de 95% dintre europeni, în timp ce 93% consideră esențială asigurarea unei aprovizionări stabile cu alimente pentru UE, potrivit celui mai recent sondaj Eurobarometru, a anunțat marți Comisia Europeană (CE). O proporție și mai mare a europenilor consideră că politica agricol









