Comisia Europeană a adoptat marți norme mai simple pentru politica UE de promovare a produselor agroalimentare, reducând cerințele administrative și financiare pentru beneficiari și pentru statele membre, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.
Aceste schimbări vor facilita punerea în aplicare a programelor și vor fi în beneficiul organizațiilor care solicită finanțare din partea UE, susține sursa citată.
Bazându-se pe 10 ani de experiență în gestionarea acestor programe, normele simplifică și procedurile administrative, a informat Executivul comunitar.
Statele membre și beneficiarii vor avea la dispoziție mai mult timp pentru a încheia contracte și pentru a finaliza procedurile necesare. Normele simplificate îi vor ajuta în special pe beneficiarii mai mici în privința punerii în aplicare a programelor lor, prin faptul că permit o prefinanțare mai mare, rata maximă fiind majorată la 30%. Și, în cele din urmă, Comisia a redus obligațiile de raportare privind impactul programelor simple. Beneficiarii vor fi acum obligați să informeze Comisia printr-o singură notificare finală, a indicat Executivul comunitar.
Politica UE de promovare cofinanțează programe care promovează produsele agroalimentare din UE și recompensează fermierii și întreprinderile agroalimentare pentru eforturile lor de a îndeplini cele mai înalte standarde de calitate, de siguranță și de mediu pe o piață mondială competitivă. Începând din 2016, peste 650 de campanii au fost cofinanțate de Comisia Europeană sub sloganul comun 'Enjoy, it's from Europe', consolidând reputația produselor agroalimentare din UE în Uniune și în întreaga lume.
Politica de promovare a sprijinit, de asemenea, punerea în aplicare a acordurilor de liber schimb și a contribuit la evoluția pozitivă a balanței comerciale a UE în sectorul agroalimentar în ultimul deceniu. AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Dicu, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Comisia adoptă norme mai simple pentru politica UE de promovare a produselor agroalimentare

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cumpărătorii de grâu se pregătesc de prețuri mai mari din cauza continuării războiului din Ucraina (analiză)
Cumpărătorii de grâu din întreaga lume, care au amânat refacerea stocurilor, se vor confrunta cu prețuri mai mari atunci când vor reveni pe piață, în săptămânile următoare, prețurile globale crescând vertiginos din cauza războiului dintre Rusia și Ucraina, care nu dă semne de încetare, transmite Reuters.
Alibaba vrea să își extindă centrele de date în Europa și Orientul Mijlociu
Gigantul chinez din domeniul tehnologiei Alibaba și-a dezvăluit miercuri intenția de a-și extinde centrele de date din străinătate, vizând piețele din Europa și Orientul Mijlociu, informează AFP. Alibaba este unul dintre pionierii chinezi în domeniul inteligenței artificiale (AI), în special cu Qwen, modelul său de AI, unul d
Mărcile auto chinezești controlează o cotă record din piața europeană datorită cererii de hibride
Producătorii auto chinezi au ajuns să controleze un nou nivel record din piața europeană în luna august, atrăgând cumpărătorii care sunt încă reticenți la ideea de a trece complet la vehiculele electrice prin oferirea unor modele hibride mai accesibile, transmite Bloomberg. Mărci precum BYD Co. au reprezentat aproape 12% din
Trump se declară în favoarea unei interdicții privind exporturile de motorină americană
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, s-a declarat marți favorabil unei interdicții privind exporturile de motorină americană, în condițiile în care prețurile carburanților au crescut brusc din cauza războiului din Orientul Mijlociu, notează AFP. 'Și eu am pledat în acest sens. Am spus: «Să nu ne vindem motorin
Grecia: Veniturile din turism au crescut în primele șapte luni cu 12%, ajungând la 13,5 miliarde de euro
Turismul elen a demonstrat în primele șapte luni din 2026 o reziliență solidă, pe fondul turbulențelor geopolitice, înregistrând o creștere de 12% a veniturilor, conform datelor publicate de Banca Centrală a Greciei (BoG), informează publicația elenă Kathimrini. în perioada ianuarie-iulie 2026, veniturile au ajuns la 13,5 miliarde de eu
China cere Uniunii Europene să păstreze piețele auto deschise
Ministrul chinez al Comerțului, Wang Wentao, a cerut Uniunii Europene să-și păstreze piețele deschise pentru producătorii auto din Cina și să evite protecționismul, în vederea asigurării unui mediu 'echitabil, deschis și nediscriminatoriu', transmite Bloomberg. 'China nu este sursa problemelor economice și comerciale ale UE, ci un partener &i
Importurile de aur ale Chinei au depășit 1.000 de tone anul acesta
Importurile de aur ale Chinei sunt la un nivel record anul acesta, subliniind cererea rezilientă pe cea mai mare piață globală a metalelor prețioase, după declinul recent al cotațiilor, transmite Bloomberg. Achizițiile externe până în august au depășit 1.000 tone, depășind nivelul total înregistrat pe ansamblul anului trecut, conform celor ma
Opinia publică susține agricultura europeană și sprijinul UE pentru fermieri (Eurobarometru)
Agricultura și zonele rurale sunt considerate importante pentru viitorul Europei de 95% dintre europeni, în timp ce 93% consideră esențială asigurarea unei aprovizionări stabile cu alimente pentru UE, potrivit celui mai recent sondaj Eurobarometru, a anunțat marți Comisia Europeană (CE). O proporție și mai mare a europenilor consideră că politica agricol









