Microsoft va renunța la aproximativ 2,1% din forța sa de muncă, sau aproximativ 4.800 de angajați, pe fondul restructurării unor părți din afacerile sale comerciale și de jocuri video Xbox, alăturându-se altor mari companii de tehnologie din SUA, care au anunțat reduceri de personal și măsuri de restructurare, pe fondul ajustării operațiunilor, în urma majorării investițiilor în AI (inteligență artificială), transmit DPA și Reuters.
Acțiunile Microsoft au scăzut luni cu 1,5% la Bursa de la New York.
Investițiile istorice în AI ale Big Tech, care ar urma să depășească anul acesta 700 miliarde de dolari, pun presiune pe companii să compenseze majorarea costurilor în afacerile lor. Amazon și Meta Platforms au concediat anul acesta mii de angajați.
Într-un memoriu trimis angajaților, directorul de resurse umane, Amy Coleman, a spus că AI schimbă modul în care se lucrează prin automatizarea unor operațiuni de rutină, dar a precizat că aceste concedieri fac parte din eforturile mai ample de a realinia resursele și structurile operaționale cu prioritățile companiei.
'Vreau să vă spun direct că funcțiile eliminate astăzi nu vor fi înlocuite de AI. În același timp, este adevărat că schimbă modul în care se lucrează', a spus Coleman.
Microsoft a anunțat concedierile luni, după ce în primul semestru acțiunile au scăzut cu aproape 23%, cea mai slabă performanță înregistrată vreodată în primul semestru începând din 2022.
La divizia de jocuri video Xbox vor fi concediați aproximativ 3.200 de angajați, în ceea ce directorul general al Xbox, Asha Sharma, a descris ca fiind 'cea mai semnificativă restructurare' din istoria companiei. Numărul jucătorilor și timpul petrecut cu jocurile p platformele Xbox au scăzut în ultimii ani.
Deja Microsoft a concediat mii de angajați de la divizia de jocuri video, după ce a finalizat achiziționarea dezvoltatorului de jocuri Activision Blizzard, pentru 69 miliarde de dolari, în 2023.
Și Oracle a renunțat pe plan global la aproximativ 21.000 de angajați în ultimul an, gigantul tehnologic american reorganizându-și afacerea în jurul AI (inteligența artificială).
Compania de software și cloud computing avea aproximativ 141.000 de angajați cu normă întreagă la 31 mai 2026, în scădere de la aproximativ 162.000 de angajați în perioada similară din 2025.
'Implementarea tehnologiilor AI în operațiunile noastre au avut ca rezultat, și ar putea continua să aibă ca rezultat reduceri ale numărului de angajați', se arată în raportul companiei.
Reducerile, care reprezintă aproximativ 13% din forța de muncă a Oracle, fac parte dintr-o tendință mai amplă în rândul companiilor de tehnologie care cheltuie miliarde de dolari pentru infrastructura AI, cum ar fi centrele de date.
În ultimul an peste 100.000 de angajați din sectorul tehnologic au fost concediați, conform estimărilor firmelor care urmăresc evoluțiile de pe piața muncii. AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Dicu, editor: Mariana Nica, editor online: Ada Vîlceanu)
Microsoft anunță concedieri

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cumpărătorii de grâu se pregătesc de prețuri mai mari din cauza continuării războiului din Ucraina (analiză)
Cumpărătorii de grâu se pregătesc de prețuri mai mari din cauza continuării războiului din Ucraina (analiză)
Alibaba vrea să își extindă centrele de date în Europa și Orientul Mijlociu
Gigantul chinez din domeniul tehnologiei Alibaba și-a dezvăluit miercuri intenția de a-și extinde centrele de date din străinătate, vizând piețele din Europa și Orientul Mijlociu, informează AFP. Alibaba este unul dintre pionierii chinezi în domeniul inteligenței artificiale (AI), în special cu Qwen, modelul său de AI, unul d
Mărcile auto chinezești controlează o cotă record din piața europeană datorită cererii de hibride
Producătorii auto chinezi au ajuns să controleze un nou nivel record din piața europeană în luna august, atrăgând cumpărătorii care sunt încă reticenți la ideea de a trece complet la vehiculele electrice prin oferirea unor modele hibride mai accesibile, transmite Bloomberg. Mărci precum BYD Co. au reprezentat aproape 12% din
Trump se declară în favoarea unei interdicții privind exporturile de motorină americană
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, s-a declarat marți favorabil unei interdicții privind exporturile de motorină americană, în condițiile în care prețurile carburanților au crescut brusc din cauza războiului din Orientul Mijlociu, notează AFP. 'Și eu am pledat în acest sens. Am spus: «Să nu ne vindem motorin
Grecia: Veniturile din turism au crescut în primele șapte luni cu 12%, ajungând la 13,5 miliarde de euro
Turismul elen a demonstrat în primele șapte luni din 2026 o reziliență solidă, pe fondul turbulențelor geopolitice, înregistrând o creștere de 12% a veniturilor, conform datelor publicate de Banca Centrală a Greciei (BoG), informează publicația elenă Kathimrini. în perioada ianuarie-iulie 2026, veniturile au ajuns la 13,5 miliarde de eu
China cere Uniunii Europene să păstreze piețele auto deschise
Ministrul chinez al Comerțului, Wang Wentao, a cerut Uniunii Europene să-și păstreze piețele deschise pentru producătorii auto din Cina și să evite protecționismul, în vederea asigurării unui mediu 'echitabil, deschis și nediscriminatoriu', transmite Bloomberg. 'China nu este sursa problemelor economice și comerciale ale UE, ci un partener &i
Importurile de aur ale Chinei au depășit 1.000 de tone anul acesta
Importurile de aur ale Chinei sunt la un nivel record anul acesta, subliniind cererea rezilientă pe cea mai mare piață globală a metalelor prețioase, după declinul recent al cotațiilor, transmite Bloomberg. Achizițiile externe până în august au depășit 1.000 tone, depășind nivelul total înregistrat pe ansamblul anului trecut, conform celor ma
Opinia publică susține agricultura europeană și sprijinul UE pentru fermieri (Eurobarometru)
Agricultura și zonele rurale sunt considerate importante pentru viitorul Europei de 95% dintre europeni, în timp ce 93% consideră esențială asigurarea unei aprovizionări stabile cu alimente pentru UE, potrivit celui mai recent sondaj Eurobarometru, a anunțat marți Comisia Europeană (CE). O proporție și mai mare a europenilor consideră că politica agricol









