O reprezentanță auto din Moscova se luptă să țină pasul cu cererea de vehicule electrice noi, deoarece șoferii încearcă să evite o penurie de combustibili care a dus la apariția unor cozi lungi la benzinării și la creșterea prețurilor la pompă în mare parte a Rusiei, transmite Reuters.
Intensificarea atacurilor ucrainene asupra infrastructurii energetice rusești a redus aprovizionarea cu benzină și motorină în ultimele săptămâni, astfel că au trebuit să fie impuse restricții în majoritatea regiunilor Rusiei. Prețurile cu amănuntul la benzină în unele zone au atins printre cele mai ridicate niveluri din Europa, potrivit calculelor Reuters.
Până acum, distanțele mari din Rusia, clima aspră și rețeaua limitată de încărcare au limitat extinderea pieței de vehicule electrice. Dar provocările tot mai mari legate de alimentarea cu combustibil îi stimulează pe unii șoferi să facă trecerea la mașini electrice.
Dealerul auto EN Cars, specializat în mărci chinezești, vinde două până la trei vehicule electrice pe zi, comparativ cu două până la trei pe lună în urmă cu doar câteva săptămâni, a declarat fondatorul firmei Yevgeniy Zabelin. 'De când situația combustibililor a devenit complicată, cererea a crescut de mai multe ori', a spus el, adăugând că interesul este în creștere atât pentru modelele ieftine, cât și pentru cele premium.
În showroom, potențialii cumpărători inspectează SUV-urile electrice fabricate de producătorul auto chinez Geely. Cu o creștere de peste 12%, în ritm anual, a prețurilor la combustibili în perioada ianuarie - mai, cererea de vehicule electrice era deja în creștere în Rusia.
Aproximativ 24.600 de automobile hibride plug-in noi au fost vândute în primele cinci luni ale anului în Rusia, o creștere de 125% față de anul precedent, în timp ce vânzările de mașini complet electrice noi au crescut cu 19%, până la 4.460, potrivit firmei de consultanță Autostat și Ministerului Industriei și Comerțului.
Vânzările au accelerat și mai mult în iunie, pe măsură ce a apărut penuria de combustibili. Săptămâna trecută, au fost înmatriculate 1.754 de noi hibride plug-in, în creștere cu aproape o treime față de săptămâna precedentă și cu aproape 50% peste ritmul mediu săptămânal din acest an, potrivit șefului Autostat, Sergei Tselikov.
În paralel, numărul stațiilor de încărcare din Rusia a crescut cu 20% în perioada iulie 2025- iulie 2026, potrivit serviciului de hărți digitale 2GIS.
În reprezentanța EN Cars, Vasiliy, unul dintre clienți, a spus că este mulțumit că a cumpărat deja un hibrid și un vehicul electric. 'Mai ales în situația actuală, nu am avut nicio problemă', a spus Vasiliy, adăugând însă că nu se așteaptă ca explozia interesului pentru automobile electrice să dureze. 'Locuiesc într-o casă privată la țară. Mi-am instalat propria stație de încărcare și încarc acasă. La Moscova este o problemă reală să încarci corect', spune Vasiliy.
Datele Autostat arată că, anul trecut, vehiculele electrice și hibridele plug-in au reprezentat doar 4,3% din vânzările totale de automobile din Rusia. AGERPRES/(AS-redactor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Penuria de combustibili din Rusia a dus la o explozie a cererii pentru mașini electrice

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Germanii rămân fideli utilizării numerarului, dar plățile electronice câștigă teren
Germanii nu mai fac la fel de multe plăți cu bani gheață ca în trecut, însă continuă să utilizeze bancnote și monede mai frecvent decât majoritatea celorlalți europeni, arată un raport publicat miercuri de firma de consultanță Boston Consulting Group (BCG), transmite DPA. în medie, locuitorii Germaniei au efectuat 300 d
Cumpărătorii de grâu se pregătesc de prețuri mai mari din cauza continuării războiului din Ucraina (analiză)
Cumpărătorii de grâu din întreaga lume, care au amânat refacerea stocurilor, se vor confrunta cu prețuri mai mari atunci când vor reveni pe piață, în săptămânile următoare, prețurile globale crescând vertiginos din cauza războiului dintre Rusia și Ucraina, care nu dă semne de încetare, transmite Reuters.
Alibaba vrea să își extindă centrele de date în Europa și Orientul Mijlociu
Gigantul chinez din domeniul tehnologiei Alibaba și-a dezvăluit miercuri intenția de a-și extinde centrele de date din străinătate, vizând piețele din Europa și Orientul Mijlociu, informează AFP. Alibaba este unul dintre pionierii chinezi în domeniul inteligenței artificiale (AI), în special cu Qwen, modelul său de AI, unul d
Mărcile auto chinezești controlează o cotă record din piața europeană datorită cererii de hibride
Producătorii auto chinezi au ajuns să controleze un nou nivel record din piața europeană în luna august, atrăgând cumpărătorii care sunt încă reticenți la ideea de a trece complet la vehiculele electrice prin oferirea unor modele hibride mai accesibile, transmite Bloomberg. Mărci precum BYD Co. au reprezentat aproape 12% din
Trump se declară în favoarea unei interdicții privind exporturile de motorină americană
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, s-a declarat marți favorabil unei interdicții privind exporturile de motorină americană, în condițiile în care prețurile carburanților au crescut brusc din cauza războiului din Orientul Mijlociu, notează AFP. 'Și eu am pledat în acest sens. Am spus: «Să nu ne vindem motorin
Grecia: Veniturile din turism au crescut în primele șapte luni cu 12%, ajungând la 13,5 miliarde de euro
Turismul elen a demonstrat în primele șapte luni din 2026 o reziliență solidă, pe fondul turbulențelor geopolitice, înregistrând o creștere de 12% a veniturilor, conform datelor publicate de Banca Centrală a Greciei (BoG), informează publicația elenă Kathimrini. în perioada ianuarie-iulie 2026, veniturile au ajuns la 13,5 miliarde de eu
China cere Uniunii Europene să păstreze piețele auto deschise
Ministrul chinez al Comerțului, Wang Wentao, a cerut Uniunii Europene să-și păstreze piețele deschise pentru producătorii auto din Cina și să evite protecționismul, în vederea asigurării unui mediu 'echitabil, deschis și nediscriminatoriu', transmite Bloomberg. 'China nu este sursa problemelor economice și comerciale ale UE, ci un partener &i
Importurile de aur ale Chinei au depășit 1.000 de tone anul acesta
Importurile de aur ale Chinei sunt la un nivel record anul acesta, subliniind cererea rezilientă pe cea mai mare piață globală a metalelor prețioase, după declinul recent al cotațiilor, transmite Bloomberg. Achizițiile externe până în august au depășit 1.000 tone, depășind nivelul total înregistrat pe ansamblul anului trecut, conform celor ma









