Banca Centrală a Rusiei a redus, vineri, dobânda de politică monetară cu 0,25 puncte procentuale, la 14,25%, pe fondul dificultăților economice legate de costul ofensivei din Ucraina și de sancțiunile occidentale, transmite AFP.
'Creșterea economică continuă într-un ritm moderat după o încetinire temporară la începutul anului', a declarat Banca Rusiei într-un comunicat de presă în care a anunțat reducerea costului creditului.
Această reducere a fost mai mică decât se așteptau analiștii, deoarece indicatorii economici arată o imagine precară.
La mai mult de patru ani de la începerea ofensivei sale masive împotriva Ucrainei, Rusia se confruntă cu multiple sancțiuni occidentale, inflație ridicată, costuri prohibitive cu împrumuturile și lipsă de forță de muncă.
Timp de doi ani, Banca Rusiei a menținut dobânda de referință la 20%, în timp ce economia rusă a beneficiat de creșterea cheltuielilor militare după 2022. Însă, aceste cheltuieli masive au alimentat și inflația, afectând creșterea, în timp ce întreprinderile au criticat costurile ridicate cu împrumuturile.
Economia Rusiei s-a contractat cu 0,2% în primul trimestru, înregistrând primul declin trimestrial din ultimii trei ani, iar autoritățile de la Moscova și-au redus previziunile de creștere pentru 2026 la 0,4%, de la 1,3% cât prognozau anterior.
Deja în 2025, creșterea economică a Rusiei a încetinit brusc, ajungând la 1%, de la un avans de 4,3% în 2024.
De asemenea, deficitul bugetar al Rusiei continuă să se adâncească, ajungând la echivalentul a aproape 80 de miliarde de dolari în prima jumătate a anului 2026 și depășind cu 60% prognoza de deficit pentru întregul an.
Banca Rusiei a subliniat că o traiectorie a dobânzii de politică monetară peste așteptări ar putea fi necesară, având în vedere politica fiscală pentru următorii trei ani.
Autoritățile de la Moscova încearcă să abordeze problema deficitului, în special prin apelarea la economiile rușilor de rând. De exemplu, guvernul a majorat TVA-ul cu două puncte procentuale în acest an.
Cu toate acestea, la începutul lunii iunie, președintele Vladimir Putin a minimalizat aceste dificultăți într-un discurs la Forumul Economic Internațional de la Sankt Petersburg. 'Din toate părțile, ni se spune că totul merge prost în țara noastră (...). Da, dinamica economică este în prezent moderată', le-a spus Putin oficialilor ruși și străini, precum și oamenilor de afaceri prezenți la Forumul Economic Internațional de la Sankt Petersburg. 'Într-un context tensionat și dificil, Rusia continuă să-și consolideze suveranitatea (...) prin extinderea cercului său de parteneri', a adăugat liderul de la Kremlin.
În paralel, Kievul și-a intensificat atacurile împotriva infrastructurii de depozitare a hidrocarburilor din Rusia, în încercarea de a reduce câștigurile financiare pe care Moscova le obține din exporturile de hidrocarburi. Atacurile cu drone de marți și joi au provocat incendii la o importantă rafinărie din Moscova. AGERPRES/(AS-redactor: Constantin Balaban, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Banca Centrală a Rusiei a coborât dobânda de referință la 14,25% pe fondul încetinirii economiei

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Irlanda are mai multe bovine decât locuitori și exportă carne de vită de 3,1 miliarde euro
Irlanda, unul dintre cei mai mari producători de carne de vită din Uniunea Europeană, are 6,5 milioane de bovine la o populație de aproximativ 5,3 milioane de locuitori, iar în 2024 a exportat 490.586 de tone de carne de vită, în valoare de 3,1 miliarde de euro. 'Țara cu o populație de aproximativ 5,3 milioane de locuitori are
Bolt și Lucid își unesc forțele pentru a lansa 25.000 de robotaxiuri în Europa
Platforma de car-sharing Bolt intenționează să introducă în circulație cel puțin 25.000 de vehicule complet autonome în Europa, în colaborare cu producătorul american de vehicule electrice Lucid, au anunțat joi cele două companii, transmite Reuters. Companiile nu au dezvăluit un orizont de timp pentru atingerea acestui obiect
Acțiunile Raiffeisen, în scădere puternică după ce un short-seller a atras atenția asupra legăturilor cu Rusia
Grupul bancar austriac Raiffeisen Bank International (RBI) este din nou în lumina reflectoarelor, după ce un investitor care pariază pe scăderea acțiunilor (short-seller) a acuzat RBI că este un canal cheie prin care Rusia poate ocoli sancțiunile internaționale, transmite Reuters. Subsidiara Raiffeisen din Rusia este cea mai mare bancă d
Noile tehnologii, precum Inteligența Artificială, sunt utilizate la combaterea supraturismului
Turiștii sunt informați în timp real, prin intermediul telefoanelor, că locul pe care doresc să-l viziteze este aglomerat și sunt încurajați să aleagă un alt monument iar lupta împotriva supraturismului ar putea implica noile tehnologii, din ce în ce mai utilizate de acest sector, transmite AFP. încă din această vară, Parcul ornit
Recolta de orez a Indiei va înregistra cea mai puternică scădere din ultimele decenii
Producția de orez a Indiei este așteptată să scadă anul acesta pentru prima dată în ultimul deceniu, iar amploarea scăderii ar urma să fie cea mai mare din ultimii aproape 20 de ani, din cauză că precipitațiile sub nivelul normal din perioada de maturare a plantelor amenință să reducă randamentele, au declarat pentru Reuters mai mulți reprezentanți ai sectorulu
VIDEO SUA: Fed majorează dobânzile pentru a combate inflația, contrar dorințelor lui Trump
Banca centrală a Statelor Unite a decis miercuri, în unanimitate, să majoreze ratele dobânzilor pentru a tempera inflația, o măsură anticipată de piețele financiare, dar combătută de președintele american Donald Trump care, potrivit unui comunicat al Casei Albe, o consideră o decizie 'nefericită', relatează AFP. Rezerva Fed
Parlamentul European a adoptat noi norme privind comerțul electronic și vămile
Parlamentul European a aprobat miercuri, la Strasbourg, o reformă majoră a Codului vamal al Uniunii Europene, care introduce reguli mai stricte pentru comerțul electronic și înființează o nouă autoritate vamală, indică un comunicat al legislativului european. Noile norme stabilesc o taxă de procesare pentru fiecare articol cumpărat de la magazinele onlin
Germania: Prețul berii de la Oktoberfest, de cinci ori mai mare decât în 1985
Prețul berii la celebrul festival Oktoberfest din Munchen a crescut mai accentuat decât rata inflației naționale în ultimele decenii, costul unei băuturi fiind acum de cinci ori mai mare decât în 1985, a declarat miercuri Andreas Rees, economist-șef al băncii UniCredit din Germania, relatează dpa. Oktoberfest-ul din Munchen, considerat








