Vanessa Chan, care s-a mutat la Londra din Hong Kong în urmă cu trei ani, a fost uimită de căldura extremă înregistrată în capitala Marii Britanii în ultimele zile, iar șocul căldurii a fost agravat de o absență surprinzătoare a soluțiilor pentru a ajuta populația să facă față temperaturilor ridicate, transmite Bloomberg.
Luni, Marea Britanie a avut cea mai timpurie noapte tropicală din acest sezon, definită ca o temperatură peste 20 grade Celsius. Marți, temperatura din timpul zilei a crescut peste 35 grade C, un record pentru această perioadă a anului. Ambele extreme au fost înregistrate la Londra, care, datorită fațadelor de piatră și a drumurilor asfaltate, devine rapid cea mai fierbinte locație din Marea Britanie.
'Întreaga infrastructură din Marea Britanie nu este proiectată pentru căldură', spune Vanessa Chan. Femeia în vârstă de 34 de ani, care locuiește cu soțul ei într-un bloc modern de apartamente din sud-estul Londrei, spune că locuința închiriată nu permite instalarea unui sistem de aer condiționat adecvat.
Aceasta este o experiență familiară și pentru alți expatriați care încearcă să se adapteze la canicula din Marea Britanie. April Richardson, o scriitoare care a crescut în Atlanta, Georgia, spune că în duplex-ul ei dintr-o clădire mai veche din Brighton, un oraș de coastă la sud de Londra, este ca și cum ai locui 'într-un cuptor de pizza din cărămidă'.
O situație similară se regăsește și în unele dintre cele mai scumpe cartiere din Londra. De exemplu, în Kensington și Chelsea - unde o locuință medie costă aproximativ 1,3 milioane de lire sterline (1,7 milioane de dolari) - unitățile de aer condiționat necesită de obicei o autorizație specială și uneori sunt practic interzise din cauza îngrijorării că ar intra în conflict cu fațadele istorice specifice zonei.
Gary Woodward, directorul general la Airconco, o firmă din nordul Londrei care instalează aparate de aer condiționat, spune că a avut de-a face cu mulți expatriați disperați să găsească opțiuni de răcire a locuințelor. 'Merg să închirieze un apartament și văd că nu există aer condiționat și sunt puțin nedumeriți de acest lucru. Dacă sunt din afara Marii Britanii, îl văd ca pe o necesitate', a explicat Gary Woodward. Acesta a adăugat că firma sa are comenzi până la sfârșitul verii.
Chiar și cei suficient de norocoși să aibă aer condiționat acasă continuă să se confrunte cu spații supraîncălzite atunci când ies afară. Mai mult de jumătate dintre trenurile care alcătuiesc faimoasa rețea de metrou a Londrei nu au aer condiționat iar multe școli, spitale, autobuze, muzee, restaurante și cafenele nu folosesc instalațiile de aer condiționat.
'O mare parte a țării a fost proiectată pentru un climat care nu mai există', spune Andy Love, fondator și director general al Shade the UK, o companie de interes comunitar care colaborează cu guvernul și autoritățile pentru a gestiona riscul de supraîncălzire a clădirilor. 'Am petrecut decenii acordând prioritate în mare măsură etanșeizării și performanței pe timp de iarnă, adesea fără a lua în considerare pe deplin modul în care s-ar comporta clădirile în timpul vremii caniculare prelungite', spune Andy Love.
Deși adoptarea aparatelor de aer condiționat s-a dublat în ultimii trei ani, aceste echipamente sunt instalate în prezent doar în 7% dintre locuințele din Marea Britanie. Alte 8% au unități portabile, care sunt mai ieftine de cumpărat, dar mai puțin eficiente și mai costisitoare de utilizat.
Administrația locală din Londra se opune de mult timp adoptării aparatelor de aer condiționat, invocând consumul suplimentar de energie pe care îl implică astfel de unități și impactul lor asupra emisiilor de carbon. De asemenea, avertizează că utilizarea pe scară largă a unităților de aer condiționat va agrava insulele de căldură urbane, deoarece aerul cald aspirat din clădiri este împins pe străzile orașului. Dar, pe măsură ce londonezii precum Chan se luptă să facă față creșterii temperaturilor, cei care conduc orașul sunt acum supuși unei presiuni tot mai mari pentru a-și schimba punctul de vedere.
Vanessa Chan spune că atunci când se face prea cald în apartamentul ei, merge la un supermarket din apropiere pentru a se răcori. Biroul ei cu aer condiționat din centrul Londrei este, de asemenea, un refugiu, dacă poate înfrunta călătoria cu trenul fierbinte pentru a ajunge acolo. Femeia în vârstă de 34 de ani spune că temperaturile mari o împiedică chiar să se bucure de unele dintre cele mai mari repere culturale ale Londrei, cum ar fi Muzeul Britanic. În zilele aglomerate de vară, poate fi 'foarte greu să respiri' din cauza căldurii, a spus Chan. AGERPRES/(AS-redactor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Expatriații din Londra încearcă să se adapteze la căldura extremă fără aer condiționat (reportaj)
Autor: agerpres.ro
Timp de citire: 3 minute

Alte știri din categorie
AIE: Conflictul din Orientul Mijlociu modifică strategiile energetice ale statelor
AIE: Conflictul din Orientul Mijlociu modifică strategiile energetice ale statelor
Începerea negocierilor dintre Mexic și Statele Unite pentru revizuirea acordului lor comercial
Începerea negocierilor dintre Mexic și Statele Unite pentru revizuirea acordului lor comercial
Reuters: Șase state membre UE, inclusiv România, se opun reducerii numărului certificatelor gratuite de emisii de CO2
Reuters: Șase state membre UE, inclusiv România, se opun reducerii numărului certificatelor gratuite de emisii de CO2
Renault ajunge la un acord în Spania privind menținerea producției la două uzine
Renault ajunge la un acord în Spania privind menținerea producției la două uzine
Comisia propune o nouă autorizare a serviciilor mobile prin satelit pentru reziliența și competitivitatea UE
Comisia propune o nouă autorizare a serviciilor mobile prin satelit pentru reziliența și competitivitatea UE
BCE cere creditorilor să majoreze investițiile în securitate cibernetică
BCE cere creditorilor să majoreze investițiile în securitate cibernetică
Eurostat: Numărul specialiștilor în tehnologia informațiilor și comunicațiilor continuă să crească în UE
Eurostat: Numărul specialiștilor în tehnologia informațiilor și comunicațiilor continuă să crească în UE
Valul de caniculă din Europa a dus la nopți tropicale și creșterea vânzărilor de ventilatoare
Valul de caniculă din Europa a dus la nopți tropicale și creșterea vânzărilor de ventilatoare



