Comisia Europeană va propune ridicarea, temporară, a sancțiunilor impuse unui important furnizor chinez de semiconductori, după ce producătorii auto europeni au avertizat că există pericolul unui haos iminent în lanțul de aprovizionare dacă interdicția nu este ridicată, transmite Bloomberg.
Potrivit unor surse din apropierea acestui dosar, executivul comunitar va propune scutirea de la regimul sancțiunilor pentru producătorul de cipuri Yangzhou Yangjie Electronic Technology încă din această săptămână. Însă implementarea unei astfel de măsuri are nevoie de aprobarea celor 27 de state membre ale blocului comunitar.
Firma Yangjie Electronic a fost inclusă în cel de-al 20-lea pachet de sancțiuni al UE, care vizează entități cu sediul în China despre care blocul comunitar susține că au furnizat produse cu dublă utilizare sau armament Rusiei. Firma chineză de semiconductori a fost sancționată în luna aprilie, după ce zeci de transporturi cu tehnologiile sale ar fi ajuns în Rusia, iar produsele sale au fost găsite în dronele utilizate împotriva Ucrainei.
Însă, producătorii europeni de automobile au făcut lobby pe lângă UE pentru a amâna interdicția, spunând că nu au avut timp să își diversifice lanțurile de aprovizionare și că măsurile ar duce la epuizarea stocurilor în câteva săptămâni, au dezvăluit sursele citate de Bloomberg. Orice derogare ar fi temporară și probabil ar dura câteva luni pentru a oferi industriei mai mult timp să găsească furnizori alternativi.
Industria auto s-a confruntat cu probleme serioase de aprovizionarea la sfârșitul anului 2025, când o dispută internă la producătorul de cipuri Nexperia, deținut de chinezi, a ajuns în spațiul public. Guvernul olandez a preluat controlul operațiunilor situate în Olanda, invocând o lege din perioada Războiului Rece, concepută pentru a proteja securitatea națională. În replică, Beijingul a blocat exporturile diviziei din China a Nexperia, ceea ce a provocat o penurie de cipuri și a împiedicat producția la mai multe companii auto. De asemenea, creșterea cererii de cipuri de memorie, pe fondul avansului inteligenței artificiale, a redus și ea aprovizionarea și a împins prețurile în sus. AGERPRES/(AS-redactor: Constantin Balaban, editor: Mariana Nica, editor online: Gabriela Badea)
UE vrea să ridice interdicția asupra unor cipuri chinezești pe care le-a restricţionat în urmă cu câteva săptămâni
Timp de citire: 2 minute

Alte știri din categorie
Italia vrea ca UE să permită mai multe cheltuieli pentru a gestiona criza energiei
Italia vrea ca UE să permită mai multe cheltuieli pentru a gestiona criza energiei
China critică din nou Actul privind acceleratorul industrial al Uniunii Europene
China critică din nou Actul privind acceleratorul industrial al Uniunii Europene
Estee Lauder și Puig renunță la fuziunea care ar fi creat un grup de lux de 40 de miliarde de dolari
Estee Lauder și Puig renunță la fuziunea care ar fi creat un grup de lux de 40 de miliarde de dolari
Christine Lagarde (BCE): Așteptările inflaționiste pe termen lung rămân ancorate în pofida războiului
Christine Lagarde (BCE): Așteptările inflaționiste pe termen lung rămân ancorate în pofida războiului
Listarea SpaceX, în atenția piețelor; entuziasmul investitorilor vine, însă, cu întrebări (analiză)
Listarea SpaceX, în atenția piețelor; entuziasmul investitorilor vine, însă, cu întrebări (analiză)
Consilierul președintelui Emiratelor Arabe Unite: Decizia părăsirii OPEC a fost pregătită timp de trei ani
Consilierul președintelui Emiratelor Arabe Unite: Decizia părăsirii OPEC a fost pregătită timp de trei ani
Consiliul UE a suspendat tarifele vamale la anumite îngrășăminte timp de un an
Consiliul UE a suspendat tarifele vamale la anumite îngrășăminte timp de un an
Comisarul Dombrovskis se așteaptă ca BCE să răspundă la șocul inflaționist
Comisarul Dombrovskis se așteaptă ca BCE să răspundă la șocul inflaționist









