Banca Centrală Europeană ar putea majora dobânzile pentru a păstra credibilitatea, pe fondul majorării prețurilor carburanților, în urma războiului din Iran, dar există puține indicii care să sugereze că inflația ridicată prinde rădăcini în zona euro, a declarat Olli Rehn, membru în consiliul guvernatorilor BCE, transmite Reuters.

Analiștii se așteaptă ca BCE să majoreze costurile de împrumut la reuniunea de politică monetară din 11 iunie, după ce rata anuală a inflației în zona euro a crescut până la 3% în aprilie, de la un nivel de 2,6% în martie, mult ținta pe termen mediu a BCE, de 2%.

Rehn, guvernator al Băncii Centrale a Finlandei, a avertizat că zona euro se îndreaptă spre 'scenariul advers' al BCE - o creștere economică mai lentă și o inflație mai ridicată - care ar putea forța instituția să majoreze dobânzile 'pentru a garanta credibilitatea'. Dar oficialul a apreciat că prețul gazelor nu a urcat atât de mult, creșterea salariilor încă se moderează iar așteptările inflaționiste pe termen mai lung încă sunt ancorate la 2%, în pofida creșterii celor pe termen mai scurt.

'Din punct de vedere al orientărilor pe termen mediu, problema critică o reprezintă apariția efectelor secundare și/sau dezancorarea așteptărilor inflaționiste. Dacă analizăm aceste două evoluții, vedem o vibrație în așteptările inflaționiste pe termen scurt, dar nu și o deviere semnificativă a celor pe termen lung', a declarat oficialul BCE într-un interviu.

La decizia din iunie se va ține cont de cele mai recente previziuni economice și de evoluțiile geopolitice, inclusiv un posibil armistițiu între Statele Unite și Iran, a adăugat Rehn. Acesta a argumentat că situația din Orientul Mijlociu fie se poate transforma într-un conflict prelungit care va afecta și mai mult aprovizionarea cu energie a zonei euro, fie va duce la redeschiderea Strâmtorii Ormuz.

'Dacă ar fi să evaluez șansele, cred că este mai bine pentru noi să fim pregătiți, în mod regretabil, de un conflict prelungit, și să ne gândim la cum vom ajusta și atenua efectele, inclusiv menținerea activității noastre în ceea ce privește tranziția verde. Ar putea fi nevoie de un 'Plan B,' condus de Comisia Europeană, pentru aprovizionarea din alte surse cu combustibili pentru avioane și alte produse care vin în prezent din Golf, în timp ce economia se ajustează', a apreciat Rehn.

Între timp, susține acesta, guvernele ar trebui să evite stimularea cererii pentru combustibili prin subvenții generoase, nu în ultimul rând pentru că spațiul fiscal pentru a face asta este limitat.

El a atras atenția că țările din Nordul Europei, Franța și Peninsula Iberică, vor fi ferite parțial de șocul energetic în urma dependenței lor mai mari de energia nucleară și regenerabilă, în timp ce Germania, Italia și Europa Centrală vor fi mai sever afectate.

'Există evident un impact diferit al șocului prețului energiei din acest motiv. Și acest lucru are efect asupra politicii monetare', a declarat oficialul BCE.

În aprilie, Banca Centrală Europeană a menținut nemodificate ratele dobânzilor, pentru a șaptea ședință consecutivă, dar a semnalat preocupările sale crescânde privind majorarea inflației, întărind pariurile că vor fi mai multe majorări de dobânzi anul acesta, începând din iunie.

'Consiliul guvernatorilor a decis ca ratele dobânzilor reprezentative ale BCE să rămână nemodificate. Rata dobânzii la facilitatea de depozit, rata dobânzii la operațiunile principale de refinanțare și rata dobânzii la facilitatea de creditare marginală vor rămâne nemodificate la 2%, 2,15% și, respectiv, 2,40%', se arată în comunicatul de presă publicat după a treia reuniune a BCE din acest an.

'Riscurile de creștere a inflației și riscurile de scădere a economiei s-au intensificat. Cu cât mai mult va continua războiul și cu cât mai mult prețurile la energie rămân ridicate, cu atât mai puternic va fi impactul asupra inflației și a economiei', se arată în comunicatul BCE.

Piețele financiare se așteaptă acum la majorări de dobânzi în iunie și iulie, urmate de cel puțin o decizie similară în toamnă, presupunând că BCE vrea să țină sub control spirala inflaționistă, după ce a fost criticată că a acționat târziu în 2022.

Unii analiști avertizează că șocul prețului energiei ar putea șterge 0,5 puncte procentuale din creșterea economiei zonei euro.

'Experiența inflației este atât de recentă încât firmele vor majora prețurile mai rapid decât în 2022, iar angajații vor căuta să-și asigure salarii mai mari mai curând, ceea ce probabil va accelera evoluția inflației', a apreciat Lorenzo Codogno de la LC Macro Advisors. AGERPRES/(AS-redactor: Mihaela Dicu, editor: Andreea Marinescu, editor online: Simona Aruştei)