Ziua internațională a fetelor este marcată la 11 octombrie, în întreaga lume. La 19 decembrie 2011, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a adoptat Rezoluția 66/170, prin care ziua de 11 octombrie a fost declarată Ziua internațională a fetelor. Această zi are drept scop recunoașterea drepturilor și a problemelor cu care se confruntă fetele din întreaga lume și subliniază inegalitățile de gen și diversele forme de discriminare și abuz suferite de tinere.
Tema din 2026 este 'End child marriage and invest in girls' rights!' ('Să punem capăt căsătoriilor timpurii și să investim în drepturile fetelor'), menționează www.un.org. Această temă a fost stabilită în urma unor consultări cu fete, organizații dedicate fetelor și rețele conduse de fete, precum și cu organizații ale societății civile și parteneri din cadrul Națiunilor Unite, împreună, aceștia solicitând măsuri urgente în acest sens.
Fiecare fată merită o copilărie. Fiecare fată merită libertatea de a învăța, de a se dezvolta, de a face propriile alegeri și de a-și defini viitorul. Cu toate acestea, milioane de fete sunt încă private de această libertate. În fiecare an, peste 12 milioane de fete - aproximativ una la fiecare trei secunde - sunt căsătorite înainte de a ajunge la vârsta adultă, cea mai mare incidență fiind înregistrată în Africa Subsahariană (31%).
Căsătoria timpurie rămâne una dintre cele mai răspândite încălcări ale drepturilor fetelor, privând milioane de fete de șansa de a rămâne la școală, de a-și proteja sănătatea, de a trăi fără violență și de a-și valorifica potențialul. Aceasta poate avea consecințe grave și de durată asupra sănătății fizice și mentale a fetelor, crescând riscurile de izolare socială, depresie și suferință emoțională, într-o perioadă în care autovătămarea rămâne una dintre principalele cauze ale decesului în rândul adolescentelor cu vârste cuprinse între 15 și 19 ani, la nivel mondial.
Însă acest lucru nu este inevitabil. În urma realizării de investiții în educația fetelor, de reforme legislative și de măsuri de protecție socială, se estimează că aproximativ 68 de milioane de căsătorii timpurii au fost prevenite în ultimii 25 de ani, demonstrând că progresul este posibil atunci când fetele sunt sprijinite, iar drepturile lor sunt protejate, mai menționează www.un.org. Există soluții: menținerea fetelor în școală; extinderea accesului la servicii de sănătate, protecție și asistență socială; colaborarea cu familiile și comunitățile pentru a combate normele dăunătoare; investiția în drepturile fetelor și susținerea capacității lor de a-și asuma roluri de lider.
Acum trebuie făcut mai mult și mai repede. Stă în puterea tuturor de a asigura că fiecare fată, oriunde s-ar afla, își poate exercita drepturile și își poate valorifica potențialul. Căci atunci când fetele sunt în siguranță, educate și au puterea de a acționa, ele nu doar că își transformă propriile vieți, ci contribuie la construirea unor familii mai sănătoase, a unor comunități mai puternice și a unor societăți mai pașnice și mai prospere.
De Ziua internațională a fetelor, îndemnul este de a fi alături de fete, de a ridica vocea pentru drepturile lor, de a susține soluțiile care le ajută pe fete să rămână la școală, să rămână în siguranță și să își modeleze propriul viitor, în special în situații de criză și umanitare. De asemenea, este nevoie de a combate normele dăunătoare care continuă să stimuleze căsătoria copiilor în comunitățile din întreaga lume, a susține legi, politici și investiții care previn căsătoria copiilor și susțin drepturile fetelor și totodată de a amplifica vocile și leadershipul fetelor, iar acestea să fie parte a deciziilor care le afectează viața și viitorul. AGERPRES/(Documentare - Suzana Cristache Drăgan; editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Alexandru Cojocaru)










