Situat pe malul râului Tarn, în sud-vestul Franței, vechiul oraș episcopal Albi, înscris în Patrimoniul Mondial UNESCO în 2010, reprezintă punctul culminant al unui ansamblu arhitectural, reprezentativ pentru un tip de dezvoltare urbană europeană din Evul Mediu până în prezent. Elementele sale monumentale și urbane sunt complementare și bine conservate, prezentând o armonie subtilă a tonurilor și a aspectului datorită utilizării cărămizii locale. Orașul episcopal Albi constituie un ansamblu coerent și omogen de monumente și cartiere, rămas în mare parte neschimbat de-a lungul secolelor, potrivit https://whc.unesco.org/.



Catedrala Sainte-Cécile din Albi este principalul obiectiv turistic din orașul episcopal și din întregul departament Tarn. Sainte-Cécile este cea mai mare catedrală din cărămidă din lume și impune prin aspectul său de castel fortificat. Aspectul său auster și defensiv este subliniat de dimensiuni impresionante: 113 metri lungime, 35 metri lățime și o înălțime de 30 metri sub boltă, un turn-clopotniță de 78 metri înălțime, finalizat în 1480. Construcția catedralei a început în 1282 și s-a încheiat în 1493, după 200 de ani, potrivit https://www.albi-tourisme.fr/.

Unicitatea stilului său - cunoscut sub numele de gotic meridional (sau gotic de sud, specific secolului al XIII-lea) - și aspectul său militar o disting de catedralele contemporane precum cele din Chartres, Reims și Amiens. La acea vreme, masa impunătoare a catedralei și a Palatului Berbie reflectau puterea și autoritatea episcopilor - stăpânii orașului - precum și puterea redobândită de aceștia în urma cruciadei împotriva catarilor (1209-1229).

Cu o suprafață de 18.500 de metri pătrați acoperită de fresce și decorațiuni, este și cea mai mare catedrală pictată din Europa. În secolele al XV-lea și al XVI-lea, acesteia i s-au adăugat decorațiuni pictate interioare sistematice, un cor și elemente statuare în stil gotic târziu. Interiorul său poate fi 'citit' precum o Biblie ilustrată, purtând amprenta talentului artistic al pictorilor renascentiști. Culorile, motivele geometrice și efectele de tip 'trompe-l'oil', adaugă uneori o notă de umor, iar animalele și personajele se îmbină armonios în compoziția picturilor.

Cărămida locală este cea care îi definește identitatea și caracterul distinctiv prin paleta sa cromatică variabilă în funcție de lumină, cuprinzând nuanțe de roșu, roz și ocru. Fabricat local din solul albiei râului Tarn, acest material este omniprezent atât în arhitectura religioasă, cât și în cea civilă. Catedrala și Palatul Berbie se numără printre cele mai mari clădiri din cărămidă din lume.



Lângă Catedrala Sainte-Cécile se află fostul palat episcopal - Palais de la Berbie (n.r. nume derivat din 'bisbia', cuvânt occitan care înseamnă 'episcop'). Construit în secolul al XIII-lea, Berbie este unul dintre cele mai vechi castele din Franța, precedând chiar și construcția celebrului Palat al Papilor de la Avignon, în regiunea Occitanie.

Palatul Berbie găzduiește Muzeul Toulouse-Lautrec, având cea mai mare colecție publică din lume dedicată celebrului pictor născut în Albi, în urma donației excepționale făcută în 1922 de contele și contesa de Toulouse-Lautrec orașului Albi. Picturi, litografii, desene, precum și toate posterele create de Henri de Toulouse-Lautrec, ilustrează fiecare fațetă a talentului său inovator. Sală cu sală, vizitatorul poate urmări evoluția artistului de la primele sale lucrări până la ultimele sale picturi, conform https://www.musee-toulouse-lautrec.com/.

Construit pe un amplasament fortificat natural, Palatul Berbie domină râul Tarn. Impunătorul turn fortificat Maje face parte dintr-un sistem defensiv conectat la Turnul Saint-Michel și la Turnul Sainte-Catherine, situate spre malul râului Tarn. Grosimea zidurilor din piatră cioplită atinge pe alocuri șapte metri. De-a lungul secolelor, episcopii au transformat acest palat defensiv într-o reședință de agrement. Clasat ca monument istoric în 1862, este unul dintre cele mai bine conservate palate episcopale din Franța.



Cea mai veche parte a palatului amintește, prin arhitectura sa, de Catedrala Sainte-Cécile. Latura palatului orientată spre Quai Choiseul este prevăzută cu acoperișuri din ardezie, tipice castelelor de pe Valea Loarei. Acest lucru nu este o coincidență, întrucât acoperișurile au fost adăugate de familia d'Amboise - episcopi de Albi la sfârșitul secolului al XV-lea și începutul secolului al XVI-lea - care provenea din regiunea Văii Loarei.

Biserica colegială Saint-Salvi - numită astfel în onoarea primului episcop de Albi din secolul al VI-lea - este una dintre cele mai mari biserici romanice din regiunea Albi. Încă din secolul al XI-lea, au fost puse bazele unei biserici din piatră albă pe locul unde se presupune că s-ar fi aflat mormântul Sfântului Salvi. Se remarcă îmbinarea dintre piatră și cărămidă, care reflectă schimbarea materialelor de construcție survenită în secolul al XIII-lea. Diferitele etape arhitecturale și tranziția de la stilul romanic la cel gotic sunt clar vizibile pe însăși structura clădirii. Turnul-clopotniță, orientat spre strada Maries, este prevăzut în partea superioară cu un turn de veghe cunoscut sub numele de 'gacholle'. În dialectul occitan, 'gachar' înseamnă a privi sau a veghea. Acesta era folosit pentru a supraveghea persoanele care se apropiau de zidurile orașului. Vizavi de acesta se află turnul monastic. Mai multe cartiere din Albi aveau propriul lor turn de veghe de tip 'gacholle', mai notează https://www.albi-tourisme.fr/.



Pont-Vieux, lung de 150 de metri - construit între anii 1035-1040 - este unul dintre vechile poduri de origine medievală încă în uz. Traversarea sa oferă, pentru vizitatorii orașului, una dintre cele mai frumoase priveliști asupra Palatului Berbie și a Catedralei Sainte-Cécile. Ca legătură între cele două maluri ale râului Tarn, Pont-Vieux reprezintă un element de patrimoniu al orașului Albi, fiind inclus în perimetrul sitului UNESCO 'Orașul Episcopal' și clasificat drept monument istoric încă din 1961. În secolul al XVI-lea, podul avea un aspect complet diferit, fiind străbătut de case cu structură din lemn, cu suprafețe între 60 și 80 metri pătrați, construite chiar deasupra căii de rulare. Aici locuiau unsprezece familii: tăbăcari, cizmari, țesători, postăvari și negustori de fructe. În 1766, în urma unei inundații majore a râului Tarn, orașul a cumpărat casele avariate pentru a le demola.

Cartierul Castelviel, situat vizavi de turnul-clopotniță al catedralei și în jurul vechilor fortificații medievale, este centrul orașului. Castelnau, un cartier pitoresc cu străzi largi și drepte, simbolizează dezvoltarea urbană modernă a orașului din secolul al XIII-lea. Casa 'Old Alby' (Maison du Vieil Alby), situată lângă strada Toulouse-Lautrec și sediu al asociației 'Albi Patrimoine', este una dintre emblemele sale. Cartierul Saint-Salvi, dispus sub formă de inel, înconjoară biserica colegială și mănăstirea Saint-Salvi. Este un ansamblu remarcabil, ridicat începând cu secolul al X-lea, care îmbină stilurile arhitecturale romanic și gotic. AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea; editor: Horia Plugaru, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: www.albi-tourisme.fr