Vila lui Marcus Fabius Rufus, o somptuoasă reședință din cadrul complexului arheologic Pompeii, va fi restaurată cu ajutorul unui donator privat care investește 1,4 milioane de euro în acest proiect, informează agenția italiană ANSA.

Inspirată din palatele imperiale din Roma, vila a fost construită pe ruinele zidurilor antice ale Pompeii și este renumită pentru fațada cu ferestre largi și vedere către golf, prevăzute cu rame din lemn și, cel mai probabil, cu geamuri.

Proiectul de restaurare, care costă peste 1,4 milioane de euro, este finanțat integral de un binefăcător privat, compania PompeiAR.

Acordul de sponsorizare a fost semnat recent de reprezentantul legal al Parcului Arheologic Pompeii, Gabriel Zuchtriegel, și de proprietarul firmei care asigură sponsorizarea, Frank Hoefer.

Hoefer, un antreprenor originar din sudul Germaniei, a luat legătura cu parcul Arheologic Pompeii după ce a citit o carte scrisă de directorul parcului, Gabriel Zuchtriegel, intitulată ''Pompeii: The Enchanted City'' (Pompeii - orașul fermecat), publicată în anul 2023.

''Am vizitat pentru prima dată Pompeii în 1974, la vârsta de 16 ani și am fost impresionat imediat de farmecul acestui oraș antic - un loc unde iese la iveală un model de viață socială care este, în anumite feluri, foarte aproape de al nostru, dar în același timp, extrem de diferit'', a spus Hoefer.

''Vizitatorii care explorează aceste vile cu o privire atentă sunt răsplătiți cu nenumărate detalii inspirate din viața obișnuită, artă și meșteșuguri străvechi''.

'Restaurarea spectaculoasei reședințe a lui Marcus Fabius Rufus - care nu se mai poate vizita din 1980 - și deschiderea ei publicului este un proiect pe care îl considerăm cu adevărat fascinant. De asemenea văd că la Pompeii există o mare deschidere către proiectele inovatoare de conservare și către implicarea publicului'', a mai spus el.

''Cu toate acestea, materializarea proiectelor ambițioase ale Parcului necesită sprijin suplimentar și aș dori să ajut la găsirea altor finanțatori'', a mai spus el.

Operațiunea de restaurare, care a demarat deja, se concentrează asupra frescelor - inclusiv celebra ''Venus din Pompeii'', localizată în interiorul unei ''capele'' ritualice din interiorul reședinței - și urmează eforturilor de stabilizare structurală și de excavare realizate de administrația parcului în perioada 2021-2023.

Vila lui Marcus Fabius Rufus, alături de vilele învecinate ''Casa di Castricius'' și ''Casa del Bracciale d'oro'', este construită pe marginea vechilor fortificații ale Pompeii și are nu mai puțin de patru niveluri, interconectate printr-un labirint de coridoare, scări și pasaje - care cuprind atât spații oficiale, cât și zone funcționale.

Proprietarul vilei, poate un magistrat chiar din Pompeii sau un sclav emancipat dintr-o casă imperială, deținea probabil o avere considerabilă având în vedere că a construit o vilă urbană care nu are egal în Pompeii.

În acest complex de vile au fost de asemenea descoperite mai multe victime ale erupției din anul 79 d.Hr. - unele dintre ele se află în continuare în locul unde și-au dat ultima suflare: trei victime, pe scările vilei lui Fabius Rufus, alte trei în așa numita ''Casa di Castricius'' (găsită cu prilejul unor excavări din 1961), precum și victimele descoperite în ''Casa del Bracciale d'oro'' în 1974.

''În prezent lucrăm la un proiect pentru îmbunătățirea sitului'', a spus Zuchtriegel.

''De asemenea folosim tehnologia digitală pentru a ajuta la redarea complexității acestui incredibil labirint''.

''Câteodată pare că te afli într-un palat napolitan din secolul al XIX-lea, însă e vorba despre o casă romană de acum 2.000 de ani. Intenționăm să deschidem parțial de Crăciun și să primim grupuri însoțite de ghid'', a mai spus el. AGERPRES/(AS-redactor: Simona Tatu, editor online: Ady Ivaşcu)