Expoziția 'Giurgiu-Ruse. Superangular - Fotografie de epocă și tehnică fotografică', ce include fotografii de epocă, aparate fotografice și imagini din arhiva Agenției Naționale de Presă AGERPRES, a fost vernisată luni la Muzeul Regional de Istorie din Ruse, Bulgaria, informează Muzeul Județean 'Teohari Antonescu' din Giurgiu.

Expoziția este organizată în parteneriat cu Muzeul Regional de Istorie din Ruse, Asociația Euroregiunea 'Danubius' Ruse-Giurgiu și istoricul Sorin Mărgărit și reunește fotografii și aparate fotografice de epocă din colecția acestuia, alături de imagini din arhiva AGERPRES.

Vernisată în luna mai la muzeul din Giurgiu, sub titlul 'Giurgiu Superangular', expoziția itinerantă oferă publicului bulgar ocazia de a descoperi mărturii fotografice despre trecutul celor două orașe și despre legăturile dintre comunitățile de pe malurile Dunării, potrivit aceleiași surse.

Selecția cuprinde imagini realizate în atelierele fotografice din secolul al XIX-lea, fotografii din perioada interbelică și din anii comunismului, precum și portrete, clădiri, străzi și scene din viața cotidiană. Aparatele fotografice expuse completează acest parcurs documentar, ilustrând evoluția tehnicilor prin care au fost păstrate imagini ale trecutului.

La vernisajul de luni au participat viceprimarul municipiului Giurgiu, Ionel Muscalu, și viceprimarul orașului Ruse, Encio Encev, alături de istorici, muzeografi și reprezentanți ai mediului cultural, potrivit publicației bulgare Rousse.info.



Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Ionel Muscalu a menționat că expoziția cuprinde aproximativ 100 de fotografii, cele mai multe ilustrând orașul Ruse. Printre imaginile dedicate Giurgiului se numără una realizată în 1926, în care apar Turnul Ceasornicului și centrul orașului.

'Fotografia are un dar pe care timpul nu îl poate învinge: păstrează lumina unei clipe, chiar și atunci când oamenii și locurile s-au schimbat pentru totdeauna', a scris Ionel Muscalu, care a mulțumit organizatorilor și, în special, istoricului Sorin Mărgărit pentru contribuția la realizarea proiectului.

Referindu-se la relațiile istorice dintre cele două orașe, viceprimarul Giurgiului a afirmat că 'Giurgiu și Ruse nu sunt două orașe despărțite de Dunăre, ci două comunități pe care Dunărea le-a învățat, de secole, să se privească una pe cealaltă'.

Expoziția va rămâne deschisă la Muzeul Regional de Istorie din Ruse până la sfârșitul lunii noiembrie 2026, conform anunțului Muzeului Județean 'Teohari Antonescu'. AGERPRES/(AS - redactor: Mariana Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)