Scriitorul canadian de origine haitiană Thelyson Orelien se află în centrul unor controverse după ce a fost acuzat pe rețeaua de socializare X că a utilizat inteligența artificială (AI) pentru a scrie romanul 'C'etait ca ou mourir', considerat un mare succes al noului sezon literar din Franța, informează marți AFP.
Acuzația a fost lansată luni de utilizatorul contului 'Balance ton Claude', până atunci confidențial și cu 92 de abonați, care a afirmat că acel roman a fost scris 'aproape integral' de inteligența artificială. El a precizat că a utilizat software-ul american de detecție Pangram pentru a analiza mai multe fragmente din roman.
Mesajul său, devenit între timp viral, a fost redistribuit de peste 1.000 de ori și a acumulat deja peste 3 milioane de vizualizări.
Editura Grasset nu a comentat aceste acuzații. La fel au procedat și administratorii programului Pangram.
Boreal, editura din Montreal care a publicat romanul în primăvara acestui an în Canada, a transmis pentru AFP că este 'la curent cu acuzațiile' și că 'nu le tratează cu lejeritate'.
Totuși, 'încrederea echipei de la editura Boreal față de munca depusă de Thelyson Orelien rămâne întreagă', a precizat conducerea editurii canadiene.
Jurnaliștii de la AFP au verificat paragrafele alese de utilizatorul contului de pe X cu alte programe de detectare a AI, obținând rezultate diferite.
Prin instrumentul de verificare InVID-WeVerify, co-creat de AFP, evaluarea a indicat că acele fragmente au fost 'foarte probabil scrise de un om'.
Concluziile furnizate de alte șapte instrumente de detectare (winston AI, detecting-ai.com, app.its-ai.org, detectgpt.com, isgen.ai, copyleaks.com, ghostbuster.app), testate și ele de jurnaliștii de la AFP, sunt însă divergente.
Unul dintre ele (app.its-ai.org) a ajuns la concluzia că există o probabilitate de 100% ca acele paragrafe să fie creația unei inteligențe artificiale, în timp ce două programe de detectare (detectgpt.com și isgen.ai) au ajuns la concluzia opusă.
Alte două (detecting-ai.com și ghostbuster.app) dezvăluie probabilități de scriere cu AI ce variază între 7% și 59% pentru aceleași fragmente din carte. Ultimele două (Winston AI și copyleaks.com) estimează la 53% și la 100% probabilitatea ca unul dintre paragrafele vizate să fi fost generat de AI și la 0% probabilitatea pentru un alt fragment.
'C'etait ca ou mourir' face parte dintre romanele din noul sezon literar pregătit la editura Grasset de fostul ei CEO, Olivier Nora, înainte ca acesta să fie concediat în luna aprilie de conducerea de la Hachette, cel mai important grup editorial francez, care își desfășoară activitatea în sfera de influență a miliardarului Vincent Bolloré.
Acuzațiile aduse de utilizatorul contului 'Balance ton Claude' au fost formulate luni, ziua în care scriitorul Thelyson Orelien a câștigat premiul Fnac pentru cel mai bun roman.
Această carte figurează, de asemenea, în topul vânzărilor din Franța, precum și în selecțiile principalelor premii literare franceze, inclusiv Goncourt, Medicis și Femina. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Bădescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Scriitorul Thelyson Orelien, premiat recent în Franța, acuzat că a utilizat AI

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Italia schimbă procedura de selecție a reprezentantului său la Eurovision printr-o gală specială la Festivalul Sanremo
Festivalul de la Sanremo își va schimba formatul în 2027 și va introduce o gală separată pentru alegerea reprezentantului Italiei la concursul Eurovision, conform noului regulament publicat luni de televiziunea publică italiană (RAI), care, pentru prima dată, va separa această selecție de câștigătorul desemnat în secțiunea generală a festivalului, inf
Papa Leon pledează pentru sisteme de AI care să nu alimenteze diviziunile
Papa Leon, care a avertizat asupra riscului ca inteligența artificială (AI) să conducă lumea pe o cale a războiului fără sfârșit, a îndemnat luni la dezvoltarea unor sisteme de AI care să nu alimenteze diviziunile în societate ci, în schimb, să consolideze inițiativele de pace, informează Reuters. 'într-o lume
Filmul 'La Bola Negra', marele câștigător la Festivalul de Film de la Toronto 2026
Drama spaniolă 'La Bola Negra' ('The Black Ball') a câștigat duminică marele premiu al Festivalului Internațional de Film de la Toronto din acest an, o primă recunoaștere importantă pentru acest lungmetraj care va reprezenta Spania la Oscaruri, transmit luni agențiile AFP și DPA. Regizat de duoul spaniol Javier Ambrossi ș
Naomi Watts premiată pentru întreaga carieră la Festivalul de Film de la San Sebastian
Festivalul Internațional de Film de la San Sebastian, cel mai prestigios din lumea vorbitoare de limbă spaniolă, acordă sâmbătă actriței britanice Naomi Watts un premiu special pentru întreaga carieră, înainte de proiecția filmului 'The Housewife', în care joacă rolul principal. 'Este o onoare incredibilă să primesc acest pr
Un concert Sidiki Diabaté, amânat la Paris din cauza stării de sănătate a artistului
Un concert susținut de starul muzicii kora din Mali Sidiki Diabate, programat pentru vineri seară la Accor Arena din Paris, a fost amânat din cauza faptului că artistul în vârstă de 34 de ani s-a simțit rău în timpul repetițiilor, potrivit anturajului său și organizatorilor, transmite sâmbătă AFP. 'în urma unei probleme
Sărbătoarea berii, Oktoberfest, începe la Munchen cu prețuri la bere mai mari decât anul trecut
Sărbătoarea berii, Oktoberfest, începe sâmbătă în orașul Munchen din sudul Germaniei, fiind așteptați peste 6 milioane de vizitatori din întreaga lume, transmite DPA. Noul primar al Munchenului, Dominik Krause, din partea Verzilor, urmează să deschidă cea de-a 191-a ediție pe terenul festivalului Theresienwiese la prânz (10:00 GMT
Compozitorul Duncan Sheik, laureat al premiului Tony, a murit la 56 de ani
Compozitorul de pe Broadway Duncan Sheik, câștigător al premiului Tony, a murit joi la vârsta de 56 de ani, potrivit unei postări de vineri pe contul său de Instagram, transmite vineri Reuters. Sheik a murit la New York din cauza unui stop cardiac, a declarat mama sa, Suzanne Sheik, pentru New York Times. Echipa lui Sheik nu a răsp
Celebrul dirijor Daniel Barenboim, nevoit să renunțe la un concert organizat la Dortmund din cauza stării de sănătate
Celebrul dirijor Daniel Barenboim a leșinat cu câteva ore înainte de un concert planificat la Dortmund, joi, fiind nevoit să se retragă din spectacol din motive de sănătate, au anunțat organizatorii concertului, transmite vineri DPA. Barenboim, în vârstă de 83 de ani, repetase în acea dimineață înainte de a









