Carlos Alberto Solari, unul dintre cei mai influenți artiști rock din Argentina în ultima jumătate de secol, protagonistul unor concerte grandioase, marcate uneori de incidente violente soldate cu victime, a murit vineri la vârsta de 77 de ani, potrivit unei surse din poliție, informează AFP.

Solari, care suferea de Parkinson, a decedat la domiciliul său din Parque Leloir, la vest de Buenos Aires, potrivit unui raport al poliției la care a avut acces și AFP și care nu sugerează ''vreo altă cauză a decesului''.

Trecând prin mai multe trupe - printre care și ''Patricio Rey y sus Redonditos de Ricota'', trupă în care a fost solist - sau evoluând solo, Carlos Alberto ''el Indio'' Solari a cântat din anii 1970 un rock electric, nervos, cu texte adesea ezoterice, pline de critică socială, a consumerismului, a establishment-ului sau a represiunii de stat.

Relativ puțin cunoscut în afara Argentinei, însă subiectul unui adevărat cult în țara natală, Carlos Solari era renumit pentru concerte-fenomen, care reuneau mulțimi uriașe de oameni veniți din diverse colțuri ale țării, depășind adesea capacitățile organizatorice.

În 2017, unul dintre aceste concerte-eveniment, la care au participat peste 300.000 de persoane într-o zonă rurală proiectată pentru un număr de spectatori mult mai mic, a dat naștere unei busculade gigantice care a făcut doi morți și circa 12 răniți în localitatea Olavarria, la 350 de kilometri de Buenos Aires.

Fostul președinte argentinian Alberto Fernandez (2019-2023) i-a adus un omagiu lui Solari pe platforma X, salutând ''angajamentul său uman, demnitatea sa de muzician independent, precum și profundul fenomen social și cultural pe care l-a generat'' prin trupa lui, Los Redonditos. AGERPRES/(AS-redactor: Simona Tatu, editor online: Andreea Lãzãroiu)