Biblioteca Academiei Române lansează marți ultimele trei volume din seria 'Istoria Bibliotecii Academiei Române (1867-2025)', care aduc în atenția cititorilor perioada postcomunistă.
La eveniment, care se va desfășura în Aula Academiei Române, vor lua cuvântul acad. Marius Andruh, președintele Academiei Române, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, prof. ing. Nicolae Noica, membru de onoare al Academiei Române și director general al Bibliotecii Academiei Române.
Inițiat în 2022, la împlinirea a 155 de ani de la întemeierea Bibliotecii, proiectul a fost conceput ca o amplă recuperare a memoriei instituționale, se arată într-un comunicat transmis AGERPRES.
Un prim volum a fost publicat în 2022, trei volume au urmat în 2023, alte trei în 2024, încă trei în 2025, iar în 2026 - ultimele trei volume aduc în atenția cititorilor perioada postcomunistă.
În numai cinci ani, această idee a devenit o construcție istoriografică remarcabilă: treisprezece volume care urmăresc evoluția Bibliotecii din 1867 până în 2025, de la primele donații și începuturile colecțiilor până la transformarea instituției într-o bibliotecă modernă, conectată la universul digital, precizează sursa citată.
'Le mulțumesc, în numele Academiei Române, tuturor celor care au gândit, cercetat și scris cele treisprezece volume ale acestei serii și celor care, timp de aproape 160 de ani, au construit, zi de zi, patrimoniul pe care astăzi îl putem povesti. Mulțumiri speciale trebuie adresate profesorului și directorului Nicolae Șt. Noica, membru de onoare al Academiei, care a inițiat și supravegheat acest proiect! Și încă ceva: o astfel de serie nu poate fi elaborată decât iubind instituția, cu devotament și cu grijă față de comorile adunate de la înființarea Academiei și până azi'', a transmis acad. Marius Andruh, președintele Academiei Române. AGERPRES/(AS - redactor: Georgiana Tănăsescu, editor: Antonia Niță , editor online: Andreea Preda)
Se lansează ultimele trei volume din seria 'Istoria Bibliotecii Academiei Române'

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Expoziție dedicată vizitei Reginei Maria în America - de marți, la sediul Arhivelor Naționale
Expoziție dedicată vizitei Reginei Maria în America - de marți, la sediul Arhivelor Naționale
MNIR: Marți - lansarea site-ului proiectului 'Documenta Historica' și a volumului II de documente istorice din colecțiile muzeului
Descoperă lumea prin imagini de impact
Prahova: Ediția a XXI-a a Ploiești Jazz Festival - între 29 octombrie și 1 noiembrie
Ediția a XXI-a a Ploiești Jazz Festival va avea loc în perioada 29 octombrie - 1 noiembrie, evenimentul desfășurându-se sub înaltul Patronaj al Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei Române. 'Festivalul de Jazz începe în 29 octombrie. Un eveniment care se desfășoară &
'Metropolis 20 - un teatru de poveste', campanie lansată la două decenii de la înființarea instituției de cultură
Teatrul Metropolis marchează două decenii de la înființare prin lansarea campaniei aniversare 'Metropolis 20 - un teatru de poveste', o inițiativă de suflet dedicată comunității, creatorilor și miilor de spectatori care au transformat fiecare seară într-o filă vie de istorie culturală. Potrivit unui comunicat a
Concert aniversar ''Alexandru Tomescu - 50'' - miercuri, la Ateneul Român
Miniștrii de finanțe din 11 țări, între care Regatul Unit, Japonia și Australia, au făcut apel miercuri la un răspuns economic 'coordonat, responsabil și proactiv' la războiul din Orientul Mijlociu, având în vedere riscurile 'cu privire Pentagonul va trimite mii de soldați suplim
Regizorii Rakan Mayasi și Eivind Landsvik - invitații festivalului Les Films de Cannes a Bucarest
Regizorii Rakan Mayasi (''Yesterday the Eye Didn't Sleep'') și Eivind Landsvik (''Low Expectations'') sunt invitații festivalului Les Films de Cannes a Bucarest și se vor întâlni cu publicul din București la Cinema Elvire Popescu, Cinema Muzeul Țăranului și la sala Auditorium de la Muzeul N
Gala Premiului ''Monica Lovinescu'' 2026; scriitorul Mircea Mihăieș și istoricul Alina Pavelescu - printre nominalizați
Gala Premiului ''Monica Lovinescu'' 2026 va avea loc miercuri, 11 noiembrie, de la ora 19:00, la Ateneul Român, printre nominalizați regăsindu-se scriitorul și universitarul Mircea Mihăieș și istoricul Alina Pavelescu. Potrivit unui comunicat al Editurii Humanitas, transmis luni AGERPRES, pe
Gorj: Se reia Festivalul ''Maria Lătărețu'', anulat anul trecut din cauza unor restricții legislative
Festivalul Cântecului Popular Românesc ''Maria Lătărețu'' se reia anul acesta la Târgu Jiu, după ce anul trecut nu s-a desfășurat din cauza unor restricții legislative, au anunțat, luni, reprezentanții Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Gorj.









