Primăria Sectorului 1 participă, în acest weekend, pentru prima dată, la Noaptea Albă a Galeriilor (NAG), iar anul acesta propune trei locuri care merită descoperite: Hub-ul cultural deGalben, Sala de Consiliu a autorității locale și Galeria Beller, iar accesul este gratuit.

Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 1 transmis joi, la Hub-ul deGalben din Piața Amzei nr. 13 cei interesați vor putea vedea o expoziție colectivă de artă contemporană, cu lucrări realizate de artiști tineri care activează în Sectorul 1.

Pictură, sculptură și alte forme de expresie vizuală vor fi reunite în spațiul hub-ului. Pe parcursul evenimentului, cei interesați vor putea afla mai multe despre lucrări și despre felul în care lucrează artiștii, vor putea participa la discuții și întâlniri cu aceștia și vor putea face turul expoziției.

Un alt punct al traseului este Sala de Consiliu a Primăriei Sectorului 1, din clădirea istorică de pe bulevardul Banu Manta nr. 9. Sala este, de obicei, un loc în care se iau decizii administrative. În timpul Nopții Albe a Galeriilor, însă, o vor putea privi dintr-o altă perspectivă, cea a patrimoniului artistic și arhitectural.

Cei interesați vor putea descoperi inclusiv picturile murale realizate de Olga Greceanu, precum și elemente ce fac parte din istoria clădirii și a administrației locale.

Traseul continuă în stradă, la Galeria Beller, unde arta contemporană poate fi descoperită într-un cadru diferit de cel al unei galerii clasice. Astfel, în același weekend cei interesați pot trece de la lucrări ale unor artiști contemporani la un spațiu administrativ cu valoare de patrimoniu și ulterior la artă prezentată în oraș.

Ediția din acest an este una aniversară, NAG ajunge la cea de-a 20-a ediție și reunește, de vineri până duminică, 210 spații din 19 orașe, cu 237 de expoziții, proiecte și evenimente.

Programul complet și harta ediției aniversare NAG 2026 pot fi consultate pe platforma oficială a evenimentului - https://2026.noapteagaleriilor.ro/ro#loc-bucuresti. AGERPRES/(AS - redactor: Iulia Carciog, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ada Vîlceanu)

Sursa foto: Primăria Sectorului 1/Facebook.com