Festivalul Internațional de Teatru 'Interferențe', care va avea loc la Cluj-Napoca în perioada 10-22 noiembrie, le va oferi iubitorilor de teatru 23 de producții din 14 țări, precum și cu o serie de concerte, a anunțat marți, într-o conferință de presă, directorul general al Teatrului Maghiar din municipiu, regizorul Tompa Gabor.
'Vom prezenta 23 de spectacole și două concerte. Majoritatea lor se ve desfășura în sala mare și în sala Studio a teatrului nostru. Vom avea un spectacol și la sediul Teatrului Național Cluj. Vor fi și două concerte la Auditorium Maximum, o premieră pentru 'Interferențe'. Fiind ediția jubiliară, vor veni câțiva artiști importanți din edițiile precedente, printre care și Orchestra de Jazz. Ediția din acest an este una jubiliară, se numește doar 'Zece', pentru că spectacolele care sunt aici au și o diversitate în ceea ce privește subiectul lor, n-aș putea să le punem într-o singură categorie', a declarat directorul Tompa Gabor.
El a vorbit și despre deschiderea noii stagiuni, 2026-2027, cea de a 234-a stagiune a Teatrului Maghiar din Cluj-Napoca și care este dedicată întâlnirii dintre valorile clasice și formele de expresie contemporane.
'Într-un context global marcat de tensiuni și războaie, precum cel actual, rolul teatrului este cu atât mai important: arta devine un refugiu, iar menirea sa de a păstra umanitatea, de a oferi o busolă morală, de a încuraja dialogul și reflecția comună devine mai valoroasă ca oricând', se arată într-o prezentare a teatrului clujean.
În cadrul noii stagiuni sunt anunțate patru premiere pe Scena Mare și trei în Studio.
'În această stagiune teatrul se pregătește de premiera a patru spectacole pe scena mare și a trei producții în Sala Studio, montări care, prin intermediul clasicilor literaturii universale și al unor texte importante ale dramaturgiei contemporane, invită la reflecție asupra unora dintre cele mai fundamentale probleme umane și sociale. Pe scena mare se succed concepte scenice inovatoare: Gogol: 'Suflete moarte' - regia: Istvan Szabo K.; I. L. Caragiale: 'O scrisoare pierdută' - regia: Gabor Tompa; Eduardo De Filippo: 'Marea magie' - regia: Luca de Fusco; William Shakespeare: 'Mult zgomot pentru nimic' - regia: Silviu Purcărete', se mai arată în prezentarea Teatrului Maghiar din Cluj-Napoca. AGERPRES / (A - redactor: Marius Septimiu Avram, editor: Marius Frățilă, editor online: Ada Vîlceanu)
Cluj: 25 de producții din 14 țări - la ediția aniversară a Festivalului Internațional de Teatru 'Interferențe'

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Giurgiu: Biblioteca Județeană a dat startul Zilelor Europene ale Patrimoniului
Municipiul Giurgiu va găzdui, timp de trei zile, o suită de peste 40 de evenimente ce cuprind lansări de carte, expoziții, întâlniri cu scriitori și actori, târguri de carte, în cadrul Zilelor Europene ale Patrimoniului. 'La a patra ediție a Zilelor Europene ale Patrimoniului la Giurgiu
Bistrița-Năsăud: Poetul George Coșbuc, omagiat la 160 de ani de la naștere printr-o expoziție foto-documentară, la Arhive
Bistrița-Năsăud: Poetul George Coșbuc, omagiat la 160 de ani de la naștere printr-o expoziție foto-documentară, la Arhive
Expoziția 'Nadia Comăneci - Drumul către perfecțiune', prezentată la ICR Londra în Festivalul Open House
Expoziția 'Nadia Comăneci - Drumul către perfecțiune', prezentată la ICR Londra în Festivalul Open House
Alexandra Căpitănescu a lansat single-ul "CMYM"
Alexandra Căpitănescu a lansat o nouă piesă, "CMYM", un single care aduce în prim-plan iubirea, dorinţa de apropiere şi vulnerabilitatea care apare atunci când sentimentele nu sunt trăite cu aceeaşi intensitate de ambii parteneri. Potrivit unui comunicat Universal Music Romania transmis, vineri, AGERPRES, noua piesă a pornit de la un instrumen
Buzău: Trei echipe de robotică, cu rezultate deosebite la nivel internațional, vor fi prezente la 'Noaptea Cercetătorilor Europeni'
Echipa de robotică 'Heart of robots', vicecampioană mondială a competiției FIRST Tech Challenge din Houston-SUA, în premieră pentru România distinsă cu premiul Inspire award, alături de echipa 'Homosapiens', ocupanta locului secund, în cadrul Western Edge Premier Event, competiție mondială de robotică desfășurată în SUA, și echipa'
Covasna: Zece pictori din România și Republica Moldova expun în deschiderea Zilelor Mondiale ale Turismului
Zece pictori consacrați din România și Republica Moldova, participanți la prima ediție a Stagiului de Rezidență Artistică și Simpozionului Internațional de Pictură Deva-Hunedoara 2026, își vor prezenta lucrările în stațiunea Covasna, în cadrul unei expoziții organizate în debutul manifestărilor dedicate Zilei Mondia







