Expoziția ''Gustav Klimt și Kunstler-Compagnie la Peleș'', dedicată lucrărilor realizate de Gustav Klimt, fratele său Ernst Klimt și Franz Matsch la Castelul Peleș, va fi deschisă între 2 și 30 septembrie la Casa Darvas-La Roche din Oradea.
Potrivit unui comunicat al Oradea Heritage, vernisajul va avea loc pe 2 septembrie, de la ora 18:00, în cadrul turneului acestui proiect prin România cu ocazia aniversării a 140 de ani de la finalizarea lucrărilor de construcție și amenajare de la Castelul Peleș.
Expoziția prezintă, prin fotografii de mari dimensiuni, lucrări realizate de cei trei artiști între 1883 și 1886, inclusiv creații aflate în spații ale Castelului Peleș inaccesibile publicului sau prea fragile pentru a fi expuse.
Proiectul pune în valoare perioada de tinerețe a lui Gustav Klimt, mai puțin cunoscută publicului, înainte ca artistul să devină una dintre figurile importante ale avangardei vieneze.
''Colecția de aici are o importanță aparte, deoarece este cea mai reușită dintre toate realizările celor trei artiști din aceeași perioadă, având numărul cel mai mare de lucrări, cu o tematică, iconografie și stil de realizare unitare'', a precizat, în comunicat, curatoarea expoziției, cercetător doctor Antonela Corban.
Potrivit acesteia, lucrările de la Peleș ''vin să completeze imaginea de ansamblu a operei klimtiene'', prin alăturarea creațiilor de tinerețe existente în România celor de maturitate, devenite celebre în marile muzee ale lumii.
''Expoziția de față se dorește o contribuție la eforturile Muzeului Național Peleș de a face mai bine cunoscute operele acestor mari artiști austrieci care împodobesc unul dintre monumentele arhitectonice de referință ale României, opere ce au fost clasate în categoria Tezaur a patrimoniului cultural național'', se menționează în comunicat.
Proiectul cultural are la bază volumul ''Gustav Klimt și Kunstler-Compagnie la Peleș'', publicat la Editura Junimea în 2024, în urma unei cercetări realizate de Antonela Corban împreună cu Muzeul Național Peleș.
Evenimentul este completat de un scurtmetraj documentar realizat de regizoarea Carmen Lidia Vidu și de o proiecție a Muzeului MINA din București, care reinterpretează elemente din creațiile lui Klimt.
Expoziția este organizată de Muzeul Național Peleș, Forumul Cultural Austriac și Asociația culturală ''Un concept Luna'', în parteneriat cu Institutul Cultural Român și Muzeul MINA. La Oradea, proiectul beneficiază de sprijinul Oradea Heritage, al Casei Darvas-La Roche și al Teatrului Regina Maria. AGERPRES/(AS - redactor: Eugenia Pașca, editor: George Onea, editor online: Gabriela Badea)
Bihor: Expoziția ''Gustav Klimt și Künstler-Compagnie la Peleș'', la Casa Darvas-La Roche din Oradea

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cluj: Festivalul SoNoRo aduce 35 de artiști de renume internațional în 20 de concerte, într-o ediție inspirată de Richard Wagner
Ediția nr. 21 a Festivalului SoNoRo, intitulată 'Melodia infinită', va avea loc în perioada 30 octombrie - 15 noiembrie, în București și Cluj-Napoca, unde sunt programate 20 de concerte care includ două SoNoRo Talk și 35 de artiști cu renume internațional, au anunțat, marți, organizatorii. 'în Cluj-Na
Directorul general al Operei, Daniel Jinga, dirijează la Besancon un concert dedicat memoriei lui Dinu Lipatti
Directorul general al Operei, Daniel Jinga, dirijează la Besancon un concert dedicat memoriei lui Dinu Lipatti
Gorj: Aproximativ 30 de invitați din țară și din străinătate, la Festivalul Internațional de Umor 'Ion Cănăvoiu'
Gorj: Aproximativ 30 de invitați din țară și din străinătate, la Festivalul Internațional de Umor 'Ion Cănăvoiu'
Maramureș: Bisericile de lemn, parte a Patrimoniului Mondial UNESCO, aduse într-o expoziție fotografică
Expoziția itinerantă de artă fotografică 'Comorile României - Patrimoniul Mondial UNESCO din Maramureș', semnată de artistul fotograf Tudorel Ilie, va fi găzduită de Muzeul Județean de Mineralogie 'Victor Gorduza' din municipiul Baia Mare, până în luna noiembrie. Un număr de opt b
MNIR: Expoziția 'A.REST 1989 - Arhiva video a Securității' - deschisă până în noiembrie
MNIR: Expoziția 'A.REST 1989 - Arhiva video a Securității' - deschisă până în noiembrie
Expoziția colectivă de artă 'Emoții' - din 1 octombrie, la Muzeul Țăranului Român
Expoziția colectivă de artă 'Emoții', organizată în cadrul Salonului de toamnă al Asociației Artiștilor Plastici din București, se va deschide joi, 1 octombrie, la Sala Acvariu a Muzeului Național al Țăranului Român. Expoziția reunește 35 de artiști, membri ai asociației, și prezintă 60 de lucr
ICR: Ziua Europeană a Limbilor, marcată prin evenimente organizate în 13 orașe din lume
Institutul Cultural Român marchează Ziua Europeană a Limbilor printr-o serie de evenimente desfășurate, în perioada 24 septembrie - 15 octombrie, în 13 orașe din lume - București, Beijing, Lisabona, Londra, Madrid, Praga, Tokyo, Varșovia, New York, Stockholm, Tel Aviv, Atena și Belgrad. Organizate în cadrul
Cluj: Marele premiu Jazz in the Park Competition 2026, câștigat de o trupă din Marea Britanie
Marele premiu al Jazz in the Park Competition din acest an a fost câștigat de formația 'Creature.', o trupă din Marea Britanie, pe parcursul celor trei zile de festival 12 trupe finaliste performând în fața unui public de peste 60.000 de persoane. 'Trei zile de muzică în care pe









